Un fragment inedit din volumul O buclă în timp, de Madeleine L'Engle, una dintre cele mai interesante și mai deosebite cărți pentru copii, a fost descoperit de curând. Fragmentul lipsește din carte și, deși are doar două pagini, oferă o perspectivă interesantă asupra totalitarismului.
Aflat pe locul 4 în „Topul celor mai bune cărți pentru copii scrise vreodată” realizat de revista Time în 2015, inclus în 2014 de Entertainment Weekly între cele „50 de cărți pe care orice copil ar trebui să le citească”, până acum s-au vândut circa 14 milioane de volume din acest roman apărut în 1962.
Eu nu am citit-o, recunosc, însă cele două pagini inedite au fost suficiente să mă convingă s-o trec pe lista de citit. Această legătură între nevoia de siguranță (fundamentală și complet justificată, am zice) și totalitarism e surprinzătoare și interesantă. Fragmentele de mai jos au fost traduse de Andreea Caleman, cea care a tradus întreg romanul în limba română pentru Editura Arthur. Un amănunt interesant: ilustrația copertei originale (coperta mai mică din imaginea de sus) a fost realizată de Ellen Raskin, autoarea cărții Jocul lui Westing, tradus anul trecut de aceeași Andreea Caleman tot la Editura Arthur.
Temându-se să pună întrebarea care o frământa cu adevărat, Meg spuse:
— Tată, dar Umbra Neagră... cum a pus stăpânire pe Camazotz?
Domnul Murry încă îi masa apăsat fetei mâinile şi picioarele, iar dacă înţelesese că Meg nu se gândea neapărat la Camazotzul prizonier, cât la Pământ, propria lor planetă, învăluită şi ea în Umbra Neagră, nu lăsă să se vadă nimic.
— Ei, Megatron, dacă-ţi imaginezi că creierul a venit şi a luat în stăpânire, pur şi simplu, toate minţile de pe Camazotz, că IC şi Umbra Neagră sunt unul şi acelaşi lucru, trebuie să-ţi spun că nu-i chiar atât de simplu, zise el.
— Şi-atunci, cum a fost?
— În primul rând cred că a fost un proces îndelungat, lent, care a durat nu mii, ci milioane de ani. Şi a fost, cred, unul dintre multele rezultate posibile.
— Bine, dar cum s-a întâmplat?
— A fost urmarea normală a două lucruri: totalitarism deplin în unele ţări...
— Ce-nseamnă „totalitarism”?
Calvin se întorsese şi stătea lângă ei, cu braţele încărcate cu lemne de foc. Domnul Murry îl privi, iar băiatul îi explică lui Meg:
— Rusia sub conducerea lui Hruşciov. Sau Germania sub Hitler. Ţări cu dictatori la putere. Franco. Mussolini. Castro. Mao.
— Dar ţările ca... a noastră? Cele care nu se află sub dictatură, democraţiile?
Domnul Murry oftă. O luă pe Meg în braţe, cu mare băgare de seamă, şi spuse:
— Cred c-ar fi bine să te ducem înapoi la marginea pădurii înainte să facem focul. O să fii mai în siguranţă acolo.
Apoi îi răspunse la întrebare:
— Este tot o consecinţă logică: a prea multei prosperităţi. Sau poţi să spui că e rezultatul unei dorinţe prea puternice de a fi în siguranţă.
Cu toate că Meg încă nu îşi putea mişca mâinile şi picioarele, în braţele tatălui care o purta grijuliu spre copaci nu îi mai era frică. Se simţea apărată, ocrotită, şi acesta era cel mai frumos sentiment din lume.
— Şi ce-i rău în a vrea să te simţi în siguranţă? Oricine vrea să se simtă confortabil şi în siguranţă.
— Da, spuse domnul Murry încruntându-se, siguranţa poate fi seducătoare.
— Bine, dar eu vreau să fiu în siguranţă. Urăsc să fiu în nesiguranţă.
— Da, Meg, dar ţie siguranţa nu-ţi place atât de mult încât s-o laşi să-ţi controleze viaţa. Când ai venit cu doamna Ce, doamna Cine şi doamna Care să mă salvezi, nu te gândeai la siguranţă, nu?
— Dar n-a fost meritul meu în niciun fel, spuse Meg. N-am făcut-o pentru că sunt curajoasă sau mai ştiu eu ce. Pur şi simplu m-au luat cu ele.
Calvin, care mergea alături de ei, cărând grămada de lemne, îi spuse lui Meg, zâmbindu-i cald:
— Da, dar când am ajuns acolo nu te-ai plâns o clipă şi nici n-ai zis că vrei acasă, unde-i cald şi bine. Tot timpul strigai „Tata, unde e tata? Duceţi-mă la tata!” şi nu la siguranţa ta ţi-era mintea!
— Aaa, aha... se dumiri Meg şi căzu pe gânduri. Dar tot nu pricep de ce siguranţa nu-i un lucru bun. Zi-mi, tată, de ce?
— Am ajuns la concluzia, începu domnul Murry, vorbind rar, că e cel mai mare rău din câte există. Gândeşte-te ce ar fi însemnat dacă străbunica ta şi cei din generaţia ei şi-ar fi făcut griji pentru siguranţa lor. N-ar fi străbătut niciodată ţara în lung şi-n lat în căruţele alea acoperite cu nişte amărâte de prelate. Ţara noastră a avut perioade de glorie în condiţii de mare nesiguranţă. Aspiraţia asta bolnavă spre siguranţă e un lucru periculos, Meg, la fel de perfid precum acel stronţiu 90, din exploziile nucleare, care te-a făcut să te îngrijorezi tare pentru Charles Wallace, când ai aflat la şcoală că se regăseşte în lapte, în cantităţi din ce în ce mai mari. Stronţiu 90 e invizibil. Nu-l poţi atinge şi nu-l poţi simţi. Dar e acolo. La fel şi nevoia disperată de conformare şi siguranţă. Poate că e din cauza Umbrei Negre, Meg. Poate că dorinţa asta de siguranţă e un soi de virus pe care Umbra l-a răspândit pe Pământ. Nu ştiu, Meg. Dar acum îmi dau seama că lupta mea e una mult mai mare decât cea de pe Camazotz.
Ajunşi în pădure, domnul Murphy o aşeză cu grijă pe Meg la poalele unui stejar uriaş.
— O să facem focul, spuse el. Nu sunt tufişuri în jur, aşa că nu cred că ne paşte nicio primejdie. Poţi să te mişti vreun pic?
Meg îşi dădu seama că abia dacă îşi putea ridica un braţ câţiva centimetri.
— Atât, zise ea. Dar îmi revin încet, încet. Mă mişc din ce în ce mai bine, cu fiecare minut ce trece.
O buclă în timp, de Madeleine L'Engle, Ed. Arthur, 2015, trad. Andreea Caleman
Scrie un comentariu