„Cântecul păsării de plajă”, de Tudor Ganea (fragment)

Editura Polirom vă prezintă un fragment din noul roman semnat de Tudor Ganea, Cântecul păsării de plajă, apărut de curnd la Editura Polirom, colecția „Ego. Proză”, și în ediție digitală.

„Țineți în mâini cel mai bun roman de până acum al lui Tudor Ganea, arhitectul convertit la proză care, după – iată – cinci romane publicate în tot atâția ani (unele premiate și deja traduse), își poate revendica lejer titlul de cel mai în formă tânăr romancier al momentului. Cu Cântecul păsării de plajă, Tudor Ganea se întoarce la etosul constănțean explorat în cartea de debut și scrie un fel de Gangs of Constantza al tranziției sălbatice din anii ’90 în care diverse grupări multietnice de outcasts își dispută teritoriul și influența asupra Cartierului Faleza Nord. Amestecul de violență și poezie al confruntărilor de pe malul mării este memorabil și, pe alocuri, conferă acestui roman realist murdar o calitate aproape psihedelică. Ainur, protagonistul cu origini tătare ale cărui ascensiune și decădere le consemnează întâmplările romanului, este o figură deopotrivă admirabilă și detestabilă, temută și tragică, rar întâlnită în literatura română, căci singurătatea lui este egalată doar de cruzimea cu care-și face loc în viață și în moarte. Nu recomand romanul celor slabi de inimă!” (Marius Chivu)

Tudor Ganea (n. 1983, București) este arhitect. A debutat în 2016 cu romanul Cazemata (Polirom; tradus în 2020 în limba franceză), pentru care a primit premiul „Tânărul prozator al anului 2016” în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, premiul pentru debut al revistei Observator cultural și premiul „Nepotu’ lui Thoreau” (debut) și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor (debut). În 2017 i-a apărut cel de-al doilea roman, Miere (Polirom), distins cu premiul „Tânărul prozator al anului 2017”. În 2018 a publicat romanul Porci (Polirom), nominalizat pe lista scurtă a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019, iar în 2019 romanul 8 (Polirom). Fragmente din romanele sale au fost traduse în maghiară, turcă, italiană, franceză, spaniolă și engleză.

Cântecul păsării de plajă, de Tudor Ganea (fragment)

Când ajunseră în faţa intrării, Bairam legă măgarul de pironul ieşit oblic dintr‑un perete, se şterse pe tălpi cu un mănunchi de papură şi dispăru înăuntru. Ainur îşi agăţă prosopul în acelaşi piron şi, în timp ce intra, se aplecă să nu dea cu capul în tocul ranforsat cu un profil metalic. Se descălţă de papuci din obişnuinţă şi păşi înăuntru. Ajuns în interior – în camera de patru pe patru pe care o ştia atât de bine din copilărie –, tătarul simţi sub tălpi moliciunea unei mochete, pe care o identifică rapid ca fiind sursa unui miros pătrunzător de animal. Când îşi obişnui ochii cu lumina slabă ce răzbătea din raze oblice ce curgeau prin fantele de tragere, Ainur văzu că păşeşte pe blănuri de măgar. Pieile acopereau întreaga pardoseală şi tapetau toţi cei patru pereţi până în tavan. Când luă cunoştinţă de anvergura acelei amenajări interioare blănoase, tătarul nu‑şi putu stăpâni mirarea şi spuse în timp ce‑şi rotea privirea de‑a lungul pereţilor: 

— Păi, bine, bă, Bairame! Patru măgari ziceai? Ai acilea piei de la o cireadă întreagă! Cum numa’ patru? 

— Patru am avut, zise sincer Bairam şi începu să‑i numere pe degete: Mihăiţă, Tănăsel, Mădălina şi Ciprian de afară. 

— Păi, şi ăştilalţi? îl întrebă Ainur arătându‑i din ochi blănurile de pe pereţi. 

— Le‑am găsit, zise Bairam, privind şi el la blănuri. 

— Cum drecu’ le‑ai găsit? Aşa, pe jos? Beleşte lumea măgari şi aruncă peile? 

— Io decât pe primii trei i‑am belit, zise Bairam şi ochii i se umplură de lacrimi. Tăiam la ei şi plângeam, dar era morţi deja, săracii. Era morţi de moarte bună. Io doar îi beleam, zise

Bairam printre sughiţuri şi începu să mângâie o blană. Asta‑i a lu’ Mădălina, sărăcuţa! 

— Ho, gata! se apropie Ainur de el şi‑i dădu o palmă prietenească după ceafă. Ia zi‑mi tu mai bine de unde face fratele tău rost de nişte carbid, continuă el şi începu să‑şi frece mâinile a nerăbdare.

— Am io, răbufni cu entuziasm Bairam. Uite acolo am. În găleată! zise el şi‑i arătă spre un colţ întunecat unde se vedea, într‑adevăr, o găleată de tablă pătată de ciment. Ainur merse spre acea zonă din buncăr şi, pe măsură ce punea un picior în faţa celuilalt, i se păru că sub blana de măgar de lângă găleată se mişcă ceva. Se opri şi privi cu atenţie. După ce se convinse că ochii nu‑l înşală, se apropie şi ridică blana de un colţ, ca pe o pătură. 

— Să fiu al dracu’! zise Ainur şi gura i se arcui într‑un zâmbet. Asta‑i Ţiţi? 

— Ţiţişor! îi confirmă cu bucurie Bairam. 

— Ţiţi, mai trăieşti? strigă Ainur spre bătrâna proaspăt dezvelită ce părea că abia atunci se trezise din somn. 

Ţiţi avea 70 de ani şi arăta de parcă ar fi murit tot de atâţia. Era slabă moartă, neobişnuit de lungă, iar pielea tăbăcită, cutată în riduri aspre, de iguană, şi ochii îndesaţi adânc sub arcadele proeminente o făceau să semene cu un cadavru mumificat. Când îl văzu pe Ainur, rânji şi‑i dezvălui tătarului cioturile galbene care odată fuseseră dinţi. 

— Pfu! Închide drecu’ gura, Ţiţi, că ne omori aici! zise Ainur râzând şi se dădu scârbit un pas în spate.

Cântecul păsării de plajă, de Tudor Ganea, Editura Polirom, col. „Ego. Proză”