Cărți interesante noiembrie 2020

Ultimul articol din acest an (noutățile din decembrie vi le prezint la începutul lui ianuarie, așa că putem să spunem că ăsta e ultimul pe 2020) cuprinde ceea ce, în mod normal, ar fi fost noutățile de la Gaudeamus. A fost și anul ăsta un fel de Gaudeamus, măcar prin faptul că au fost câteva reduceri, ceva lansări și multe cărți noi. Ultimele vești cu privire la vaccinul anti-covid ne fac să sperăm la un târg ce carte măcar în vară, deși încă nu e nimic sigur. Putem visa, desigur, și să continuăm să evadăm prin lecturi. 

Pentru cei interesați de clubul nostru de carte, următoarele două cărți sunt Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Ken Kesey (30 decembrie 2020) și Frații Karamazov, de F.M. Dostoievski (29 ianuarie 2021). Vă puteți alătura discuțiilor în Clubul cititorilor de cursă lungă. 

Cărți interesante noiembrie 2020
 

Ficțiune

Unul dintre cele mai interesante romane apărute în noiembrie mi s-a părut a fi Marii încrezători, de Rebecca Makkai, un roman despre prietenie, pierdere și izbăvire care surprinde realitățile și consecințele epidemiei de SIDA din SUA, finalist la premiul Pulitzer și National Book Award, și pe care abia aștept să-l citesc. Un alt roman pe care l-am așteptat cu nerăbdare și care s-a tradus foarte repede în română este Apeirogon, de Colum McCann, povestea a doi bărbați, un palestinian și un israelian, doi tați care și-au pierdut amândoi fiicele în luptele dintre palestinieni și israelieni (pe asta am și început s-o citesc și-mi place foarte mult). Apeirogon a apărut la Editura Litera și tot acolo au mai apărut și o ediție nouă, tie-in, Rebecca, de Daphne du Maurier, Vânătoarea de vrăjitoare, de Max Seeck (un thriller interesant, primul volum dintr-o serie) și un roman de Simone de Beauvoir, Inseparabilele. 

La Editura Trei a apărut un volum pe o tematică la care eu sunt extrem de sensibilă, și anume, repovestirea. Este vorba despre Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso și celelalte, de Marilù Oliva, și, după cum probabil ați ghicit din titlul (foarte) explicit, prezintă Odiseea din persectiva femeilor cu care se întâlnește marele erou Ulise în drumul lui de întoarcere în Ithaca. Nu știu alții cum sunt, dar eu nu prea rezist să nu citesc o repovestire, așa că și asta e pe #wishlist. Tot la Trei a mai apărut Soțiile, de Tarryn Fisher, o poveste despre poligamie (și alți demoni), și un crime fiction nordic noir, Privește-mă cum cad, de Mons Kallentoft, care nu e chiar de tot nordic, întrucât acțiunea se petrece în Palma de Mallorca.

Câțiva clasici contemporani: la Humanitas Fiction un nou roman de Ludmila Ulițkaia, Cazul doctorului Kukoțki (am început-o, e minunată) și, tot aici, Conacul Slade, de David Mitchell (revin la el mai jos, în secțiunea de recomandări) și unul de foarte populara Isabel Allende, Ce vrem noi, femeile? (un titlu cam nefericit, din păcate, însă Allende este o povestitoare foarte bună, eu nu mă las descurajată de asta). La aceeași editură au mai apărut două romane istorice, Aroma timpului, de Nuria Pradas, și Doamna de la Ritz, de Melanie Benjamin, și două reeditări ale unor cărți de Mario Vargas Llosa, Cinci colțuri și Rătăcirile fetei nesăbuite. Tot la clasici moderni, la Polirom a apărut un nou roman de John Williams (celebru pentru Stoner), Nimic, doar noaptea, iar la Art s-a reeditat Preaiubita, de Toni Morrison. Și, tot la Art, nu chiar un clasic, dar un scriitor foarte popular, Frederick Backman, cu un titlu nou, Britt-Marie a fost aici. 

Multe apariții noi pe raftul de crime fiction. La Crime Scene Press a apărut un roman care a făcut multă vâlvă la lansare, Clubul crimelor de joi, de Richard Osman (sunt uimită să-l văd apărut așa de repede și în română), și, tot aici, Aer rarefiat, de Ann Cleeves, Negură, de Ragnar Jonasson, și Mâna care închide ochii, de George Arion. La Nemira a apărut o nouă carte semnată de C.J. Tudor (care a debutat acum 2 ani cu Omul de cretă), și anume Dispariția lui Annie Thorne, iar la Paladin, Dexter. Vise întunecate, de Jeff Lindsay, col. „Paladin Crime Masters”. 

De asemenea, pe final de an am remarcat și câteva cărți noi de autori români contemporani: Înainte de poveste, de Vlad Roman (ed. Univers), Fragil, de Simona Goșu (proză scurtă, Polirom; am început-o, e promițătoare), Viitorul anterior, de Liviu Ornea, și Oameni mari, de Maria Orban (colecția „n'autor”, Nemira). 

Alte apariții: Ceruri încătușate, de Christine Leunens, și Greyhound, de C.S. Forester (Corint Fiction), Cântărețul de carillon, Georges Rodenbach, și Cașcaval, de Willem Elsschot (Univers), Oameni în toată firea, de Marie Aubert (Paralela 45). 

Nonficțiune 

Probabil cea mai așteptată apariție nonfiction în noiembrie a fost cartea de memorii a fostului președinte american Barack Obama, Pământul făgăduinței. Deși de dimensiuni considerabile, acesta este doar primul volum al memoriilor lui Obama, în care rememorează parcursul său de om politic, dar doar până în momentul când a devenit cel de-al 44-lea președinte american (4 noiembrie 2008). Probabil următorul va fi și mai interesant. Tot în categoria memorii/biografii a mai apărut la Nemira volumul biografic Tonul universal, de Carlos Santana, la Humanitas un volum de amintiri semnat de poeta Ana Blandiana, Soră lume, iar la Rao autobiografia popularului scriitor de thrillere, celebru în special pentru Ziua șacalului, Spectatorul unei vieți fascinante, de Frederick Forsyth.

La Humanitas au apărut două volume despre actualitatea politică românească, NU tot ei! România în ghearele imposturii, de Valeriu Nicolae, și Dicționar subiectiv de cultură civică, de Ciprian Mihali. Tot actuale sunt și volumule #NOFILTER. Povestea Instagramului, de Sarah Frier (foarte popular în topurile străine) și Departe de casă. Memoriile unui copil-soldat, de Ishmael Beah, ambele apărute la Corint.

Pe raftul de Istorie avem Cetăți, castele și alte fortificații din România. Vol.1 - De la începuturi până către anul 1540, de Radu Oltean, Ferdinand I. Regele cel loial al României Mari, de Adrian Cioroianu (e oarecum pentru copii, dar pentru copii mai mari), India. O scurtă istorie, de Andrew Robinson, Împărățiile Răsăritului. Viziuni, profeții și fapte apocaliptice, de Mihai Tiuliumeanu, și un celebru eseu despre teatrul Nō și cultura japoneză, Elogiu umbrei, de Jun'ichirō Tanizaki, apărut la Art în colecția „Sapiens”. 

Pe raftul de Știință avem, ca de obicei, numeroase titluri interesante, cum ar fi: Fizica vieții. Evoluția pretutindeni, de Adrian Bejan, apărută la Humanitas, sau Tânțarul. O istorie despre om și cel mai mortal prădător, de Timothy C. Winegard, o monografie de aproape 700 de pagini apărută la Publica și dedicată uneia dintre cele mai enervante insecte pe care, sincer, nu o credeam într-atât de periculoasă. Tot la Publica, o carte de eseistică științifică i-aș zice sau de poveste a științei, De ce peștii nu există. O poveste despre iubire, pierdere și ordinea ascunsă a vieții, de Lulu Miller. Și tot o carte despre știință, dar scrisă într-un mod amuzant, deși pe un subiect pe care nu prea-l considerăm amuzant de obicei, O să-mi mănânce pisica ochii? Răspunsuri la întrebări mari și mici despre moarte, de Caitlin Doughty. O să spun doar că autoarea este antreprenor de pompe funebre și are un umor puțin spus negru.  

Cărți pentru copii 

Așa cum era de așteptat, multe dintre cărțile pentru copii din noiembrie și decembrie au tematică de Crăciun. Iar una dintre cele mai frumoase apariții este Surpriza de Crăciun pentru Findus, de Sven Nordqvist. Eu sunt mare fan al seriei și abia aștept s-o văd. Alte cărți de Crăciun: Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun, de Ben Miller (un roman cu ilustrații alb-negru pentru copii peste 8 ani), Cadoul de Crăciun al iepurașului, Crăciunul fermecat al vulpiței și Dorința de Crăciun a iepurașului, de Rebecca Harry, la Nemi și, tot aici, două cărți de Crăciun din seria „Pete Motanul”: Pete Motanul și cele douăsprezece zile grozave de Crăciun și Pete Motanul salvează Crăciunul, Sărbătoarea Crăciunului și Conni și Moș Nicolae, de Liane Schneider, la ed. Casa, și, la Curtea Veche, o carte de sezon din seria „Isadora Moon”: Isadora Moon aduce magia iernii, de Harriet Muncaster.

Alte apariții, all season, cărți ilustrate pentru copii: Fabule, de Natalie Portman (trei fabule penntru copii repovestite de celebra actriță: Iepurele și Țestoasa, Cei trei purceluși, Șoricelul de la țară și șoricelul de la oraș), Lupușorul Lou la școala puilor de lup, de Antoon Krings, Femei extraordinare care au schimbat lumea, de Kate Pankhurst, și mai multe titluri în colecția „De ce, de ce, de ce?” de la ed. Casa: Ajutăm, împarțim, ne împăcăm; Să strângem gunoiul; Anotimpurile.

Și câteva romane middle-grade de la editura Arthur: Pasărea albă, de R.J. Palacio, Toporișca, Gary Paulsen, Dosarul mascotelor Patata. Al cincilea caz al Detectivilor Aerieni, de Ana Rotea.

Cărți citite și recomandări 

Pentru mine revelația lunii noiembrie a fost o carte mai veche pe care, cumva, am tot ratat-o de-a lungul anilor, dar acum am recuperat: Kitchen Confidential, de Anthony Bourdain. Mi-a plăcut la nebunie stilul incisiv al lui Bourdain, revolta și pasiunea lui, excesele și exagerările. Am reușit să găsesc și Crud și plănuiesc să văd și toate episoadele din emisiunile lui și poate, chiar, să mă răsfăț și cu o carte cu poze în engleză, cum ar fi Appetites: A Cookbook.

De fapt, deși în feluri diferite, mi-au cam plăcut mult toate cărțile citite în noiembrie, așa că le iau pe rând, în ordinea lecturii: Alb letal, de Robert Galbraith, tot așa, o recuperare mai veche, am zis să nu se aglomereze titlurile din serie, mai ales că taman a apărut unul nou în engleză, Troubled Blood. Mi-a plăcut, ca și restul romanelor, dar poate a fost un pic prea lung, totuși. La un moment dat mă tot uitam câte pagini mai sunt, mi se părea că nu se mai termină. Foarte bun roman de atmosferă, suprinde foarte bine diferitele straturi ale societății britanice de azi, de la aristocrația cu pretenții la muncitorii înghesuiți în apartamente mici și insalubre. Relația celor doi protagoniși excelent redată, și tensiune și detensionare, chiar mi se pare că-i reușește de minune descrierea evoluției dintre ei doi. Mna, un crime fiction foarte bun, pe scurt.

Următoarea pe listă este o carte din noua colecție Anansi, singura pe care am mai citit-o între timp, Marsuinul, de Mark Haddon, o surpriză din toate punctele de vedere: și stilistic și narativ, aproape un curs de creative writing în sine. O repovestire (iubesc repovestirile, v-am mai zis?) a unei piese cvasinecunoscute a lui Shakespeare, Pericle, și a poveștii antice a lui Apollonius din Tir. Minunat felul în care se joacă cu povestea, cu planurile temporale, felul în care trece dintr-o poveste în alta, dintr-un timp în altul, felul în care se amestecă și se țes semnificațiile. E o poveste cum alta nu-i, eu nu am mai întâlnit genul ăsta de narațiune compozită, dar mi-a plăcut enorm. Se citește foarte ușor pentru că e scrisă foarte bine, dar are nevoie de puțin timp de lăsat la dospit ca să fie înțeleasă cum trebuie. 

Urmează Conacul Slade, de David Mitchell, o altă surpriză plăcută pentru mine, întrucât nu am mai citit nimic de acest autor, am început la un moment dat Atlasul norilor, dar nu mi-a plăcut stilul și l-am abandonat, convinsă că nu am să mai citesc altceva de el. Ei bine, never say never, am citit acest roman recent tradus, un gotic contemporan excelent scris, cu o dozare a suspansului impecabilă, foarte credibil ca roman gotic chiar și în epoca contemporană, cu personaje interesante și foarte bine conturate, cu dialoguri foarte bune și, evident, un conac foarte misterios și foarte bântuit. 

Iar ultimul, dar nu cel din urmă, întrucât mi-a plăcut mult de tot, este romanul Cât de aproape sunt ploile reci, de Bogdan Coșa, iarăși o primă întâlnire pentru mine, nu-l mai citisem pe Bogdan Coșa decât cu un mic fragment (pe care l-am identificat, cu ușoare modificări, chiar în acest roman) din antologia 16 prozatori de azi.lit (la care tot citesc de câteva luni bune, poate o și termin anul ăsta). Romanul lui Coșa este o radiografie a satului românesc contemporan, mai bine zis a degradării sale progresive, cu o acțiune situată undeva în Ardeal (lucru de care-ți dai seama după vorbirea personajelor, dialogurile fiind foarte bine realizate, iar oralitatea stilului excelentă, deși m-am tot întrebat dacă cei care nu cunosc arhaismele și regionalismele zonei vor putea să-l aprecieze). E o saga tristă, deși, cum ziceam, foarte bine scrisă, și care ar fi fost perfectă dacă nu i-ar fi lipsit, după mine, un ingredient esențial: umorul. Mi s-a părut că totul e luat un pic prea în tragic, iar atmosfera dominantă e ușor prea tristă, iar senzația asta întunecă un pic plăcerea lecturii. Un pic de umor nu i-ar fi stricat, din contră. M-am tot gândit, pentru comparație, pe timpul lecturii la cărți precum Poartă-ți plugul peste oasele morților, de Olga Tokarczuk (care se petrece într-un univers atât de familiar că ar putea fi, fără probleme, un sat de pe la noi) sau Patria lui Fernando Aramburu (tot o saga, tot un context tragic, dar cu mici tușe de umor pe marginea hachițelor personajelor care mai detensionau atmosfera). Comparabil cu romanul lui Coșa a fost Constantin al lui Iulian Bocai, la fel, excelent scris, cu personaje memorabile, dar în care regăsești un umor subtil ce salvează povestea de la prea mult dramatism. Știu că e posibil ca autorul să fi vrut intenționat să rămână în acest registru dramatic, dar eu, ca cititor, l-am simțit prea apăsător. Și, cum zicea un personaj dintr-o altă carte: „...încercați să vă gândiți la o carte bună care, indiferent cât de sumbru e subiectul, nu include ceva comic”. Asta am citit-o în Prietenul lui Sigrid Nunez, o altă carte care mi-a plăcut foarte mult, dar despre Prietenul vă vorbesc în episodul viitor pentru că am citit-o chiar la începutul lui decembrie și nu se face să amestec treburile. 

Spor la citit, dragii mei, să aveți sărbători frumoase și liniștite alături de cărțile noastre dragi și să începem noul an cu speranță de mai bine!