Cele mai vândute titluri ale Editurii ALL în 2017 și cele mai așteptate cărți pentru anul 2018

Cele mai vândute titluri ale Editurii ALL în 2017 și cele mai așteptate cărți pentru anul 2018

Cele mai așteptate cărți ale Grupului Editorial ALL pentru anul 2018


Grupul Editorial ALL își va surprinde cititorii în anul 2018 cu titluri noi și continuări ale seriilor de succes. În topul vânzărilor pe anul 2017 s-au aflat seriile „Pisicile războinice” și bestselleruri de Cecelia Ahern și  Guillaume Musso, care vor reveni cu titluri noi și în anul 2018.

Colecția „Strada Ficțiunii”, care și-a construit o identitate puternică, remarcându-se prin cărți de excepție din literatura mondială, cu peste 100 de titluri traduse din peste 10 limbi se îmbogățește cu volume precum Bătrânii ticăloși, de Kingsley Amis, Djamilia, de Cinghiz Aitmatov sau Nesațul, de Stanislaw Ignacy Witkiewicz. Despre volumul Djamilia, de Cinghiz Aitmatov, Louis Aragon, care a tradus această nuvelă amplă în limba franceză a spus că este cea mai frumoasă poveste de iubire din lume. 

Cititorii celui mai uluitor scriitor francez contemporan, Guillaume Musso, vor fi încântați să afle că în 2018 va apărea la Editura ALL un alt thriller captivant al acestui autor: Un apartament la Paris. Despre acest roman, Bernard Lehut de la RTL spunea că este „o reușită totală, o carte a maturității, plină de curaj”. 

Romanele lui Guillaume Musso au fost publicate în 37 de țări și s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare. Cea mai recentă traducere din Musso, Fata din Brooklyn a fost bestseller al Editurii ALL pe anul 2017, iar Un apartament la Paris, programat pentru apariție în 2018 este un titlu așteptat cu mare nerăbdare de toți cei îndrăgostiți de cărțile acestui autor. 

Titlurile adresate copiilor și young adult care vor fi publicate de Editura ALL în 2018 fac parte din categoria bestsellerurilor internaționale și nu numai. Seriile semnate de Erin Hunter „Pisicile războinice”, „Supraviețuitorii” și „Exploratorii” se vor îmbogăți cu noi volume, iar trilogia „Foxcraft”, de Inbali Iserles va fi completă până la finalul anului 2018. O apariție la fel de așteptată este și romanul young adult Perfecți, de Cecelia Ahern, continuare a volumului Defecți

Îndrăgita serie Tătănuș Pipăruș, de Claire Barker va continua cu volumul numărul II, Tătănuș Pipăruș și ultimul tigru de la circ, iar unul dintre bestsellerurile anului 2017 la Gaudeamus, basmul modern Protozelul trăsnit, de Daniel Eberhat va continua cu un volum nou. 

Ecaterina cea Mare, portretul unei femei, de Robert K. Massie este un titlu care-i va bucura pe iubitorii de biografii istorice. Autorul Robert K. Massie este istoric american, câştigător al Premiului Pulitzer pentru o biografie a lui Petru cel Mare, renumit pentru cercetările sale asupra dinastiei Romanovilor. 

Titluri noi vor completa și colecția de volume de medicină adresate specialiștilor și publicului larg. 

Un titlu aparte este Gena – o istorie fascinantă, de Siddhartha Mukherjee, câştigător al Premiului Pulitzer în 2011 pentru non-ficţiune. Volumul Gena, catalogat de The Washington Post una dintre cele mai bune cărţi de ştiinţă, face o analiză exhaustivă a eredităţii şi a influenţei suprinzătoare pe care aceasta o are asupra vieţii, personalităţii, identităţii, destinului şi alegerilor noastre.

Un manual care va completa portofoliul HARRISON este volumul Harrison. Boli infecțioase. Continuăm seria de autor dr.Camelia Diaconu cu un volum nou din colecția „Cazuri clinice pentru studenții la medicină” și ne vom extinde portofoliul de autori români.

Începând cu anul 2017, Colegiul Medicilor din România recunoaște relevanța portofoliului de carte medicală al Editurii ALL. Editura este acreditată de Colegiul Medicilor, iar autorii români, care publică lucrări de specialitate la Editura ALL sunt recompensați cu puncte de educație medicală continuă.

 

Cele mai vândute titluri ale Editurii ALL în 2017

 

În topul vânzărilor pe anul 2017 se află bestselleruri internaționale pentru toate categoriile de vârstă. Locul I aparție seriei „Pisicile războinice”, de Erin Hunter. „Pisicile războinice” s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri. Editura ALL a publicat cele șase volume din prima serie, iar în 2017 au apărut și primele două volume din seria a II-a, Noua Profeție

Pe locul II în topul vânzărilor pe anul 2017 se află volumul Defecți, de Cecelia Ahern. Autoarea a scris această poveste cu dragoste, cu pasiune, dar și cu furie, încercând să transmită un mesaj foarte puternic pentru publicul tânăr: niciunul dintre noi nu este perfect, a fi om înseamnă a avea defecte. Romanul deschide ușa de acces către o societate distopică, în care perfecțiunea este obligatorie. Continuarea acestui prim roman, „Perfecți”, va apărea în 2018.

Pe locul III în topul vânzărilor s-a aflat romanul Fata din Brooklyn, de Guillaume Musso, urmat de Yummy! 300 de rețete pentru bebeluși și copii, de Laura Adamache. Volumul este presărat cu ilustrații atrăgătoare și cuprinde indicații precise și sfaturi esențiale din punct de vedere nutrițional. Rețetele sunt organizate pe grupe de vârstă (6-12 luni, 1-3 ani, 3-5 ani), dar și în funcție de felul preparatelor (supe, piureuri, feluri principale, gustări, deserturi). Nu lipsesc nici sugestiile de meniuri complete și usor de preparat. 

Atlas geografic școlar, de Constantin Furtun a ocupat locul V în topul vânzărilor pe anul 2017. Este singurul atlas de acest tip din România actualizat cu informații esențiale, disponibil acum într-o ediție nouă, revizuită și adăugită.

Volumul Medicina internă pentru cadre medii, de Corneliu Borundel, rod al colaborării unui prestigios colectiv de autori (medici de diferite specialităţi), a cărui coordonare a fost asigurată de medicul Corneliu Borundel ocupa locul VI în topul vânzărilor Grupului Editorial ALL pe anul 2017, urmat pe locul VII de Seria „Supraviețuitorii”, de Erin Hunter, destinată copiilor cu vârste între 7 și 13 ani. 

Cartea gesturilor, de Joseph Messinger și Caroline Messinger ocupă locul VIII în topul vânzărilor, iar pe locul IX se află volumul Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey, cu peste 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace este considerate cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor.  

Pe locul X în topul vânzărilor Grupului Editorial ALL s-a aflat Pixi. Marea carte cu povești de noapte bună, volum care cuprinde cele mai frumoase 61 de povestioare Pixi, ideale pentru un moment liniștit și cald în familie, înainte de culcare. 

Top trei MedLibris.ro, librările online administrată de Grupul Editorial ALL

În 2017 Grupul Editorial ALL a lansat MedLibris.ro, o librărie on-line specializată în carte medicală. Scopul librăriei online www.medlibris.ro este să răspundă nevoilor specialiștilor, dar și publicului larg, de a găsi rapid lucrări de referință în domeniul medical.
MedLibris.ro este singura librarie on-line care vinde carte cu specific medical, publicată de Editura ALL la cele mai bune prețuri din piață. 
În topul vânzărilor www.medlibris.ro pe anul 2017 s-au aflat volumele: Medicina internă pentru cadre medii, de Corneliu Borundel, Taylor - Manual de diagnostic diferențial, de Paul M. Paulman și Yummy! 300 de rețete pentru bebeluși și copii, de Laura Adamache. 

Comentarii

Buna ziua,scuzați îndrăzneala .o intrebare care sunt condițiile ca o carte de real succes in afara sa fie tradusă si la noi?de pildă cărțile lui cody lundin cu tehnici de supraviețuire sunt f bine vândute.dar la noi nimic .doar in engleza.cărțile sunt:all hello breaks loose si 98.6 degrees.va multumesc pt amabilitate

Vesa catalin

25 iul. 2018

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter