Concurs: câștigă un loc la cursul „Călătorie în literatura rusă: mistici, profeţi, utopii” organizat de Fundația Calea Victoriei [încheiat]

Concurs: câștigă un loc la cursul „Călătorie în literatura rusă: mistici, profeţi, utopii” organizat de Fundația Calea Victoriei [încheiat]

Împreună cu Fundaţia Calea Victoriei, o instituţie culturală independentă care concepe o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale pentru tineri şi adulţi, am organizat un concurs pentru citiorii pasionați de literatura rusă care pot câștiga un loc la unul dintre cele mai noi cursuri ale Fundației: Călătorie în literatura rusă: mistici, profeţi, utopii

Cursul este ținut de lector Dana Popa, începe pe 4 noiembrie și va consta în 4 întâlniri organizate la sediul Fundației (Str. Popa Soare, nr, 40), așa că concursul se adresează celor din București sau celor care pot veni, timp de o lună, în fiecare sâmbătă în București pentru a urma acest curs. 

Vizionară, paradoxală, copleşitoare, pe oricâte pagini s-ar întinde, literatura rusă pare să-şi conserve, nealterată, enigma. Există în ea o mişcare de adâncime, o iminenţă al cărei timbru anunţă deopotrivă sfârşitul şi începutul, sublimul şi teribilul, anihilarea şi renaşterea. Acest curs te va ajuta să înţelegi mai bine resorturile „sufletului rus”, aşa cum se reflectă în orizontul lui creator, acolo unde, dezbărat de prejudecăţile politicului, se află la el „acasă”.

Iată cum a gândit lectorul Dana Popa structura acestei experiențe literare:

Episodul 1: Spaţiul deschis: stepa, pelerinul şi drumul - ne vom lăsa vrăjiţi de Stepa lui Cehov şi de cea cântată şi descântată de Cinghiz Aitmatov sau Gogol, dar ne vom însoţi şi cu alţi călători, spre alte locuri de taină: cu Părintele Serghie al lui Tolstoi, cu nomazii prin veşnicie ai lui Evgheni Vodolazkin, precum şi cu şi alte avataruri ale Pelerinului rus.

Episodul 2: Spaţiul închis: oraşul – fantasme şi destine – descoperim personaje care îi anunță pe alienaţii moderni ai lui Kafka sau Camus. Metropola apare ca un microcosm închis, sufocată de funcţionărime şi birocraţie, populată de chipuri fără însuşiri, de diverşi Akaki Akakievici sau Ivan Ilici, ale căror destine insignifiante sunt creionate magistral de Gogol sau Tolstoi. Nu uităm, bineînțeles, de visătorii şi răzvrătiţii lui Dostoievski din Nopţi albe, Crimă şi Pedeapsă, Însemnări din subterană sau Visul unui om ridicol.

Episodul 3: Mistici, profeţi, utopii: despre faţetele proiectului utopic vom discuta, prin referire nu doar la Demonii dostoievskieni, dar şi la remarcabilele romane Cevengur şi Noi ale lui Andrei Platonov şi, respectiv, Evgheni Zamiatin. Nu-l vom uita nici pe magistrul farselor, Mihail Bulgakov, care a adus, prin tuşe caricaturale, un original rechizitoriu la adresa regimului sovietic.

Episodul 4: Literatura ca formă de insurgenţă: vorbim despre autorii unor excepţionale volume de memorii – voci ale exilului, aşa cum au fost Nadejda Mandelştam, Nina Berberova sau Vladimir Nabokov, dar şi despre testimonialul adus de Soljeniţîn sau de Varlam Şalamov, cu ale sale Povestiri din Kolîma. Facem referiri şi la romanul Doctor Jivago, al lui Boris Pasternak, roman-frescă, în care dragostea şi destinele individuale se învălmăşesc în trenul deraiat al istoriei.

Pentru a participa la concurs trebuie doar să răspundeți la întrebarea: Care este scriitorul rus preferat?

Aștept comentariile voastre de azi, 26 octombrie, până duminică, 29 octombrie (inclusiv). Vă rog să lăsați un comentariu în josul acestui articol în căsuța de comentarii (nu pe Facebook și nici pe mail la adresa de contact) pentru că toate comentariile trebuie să fie într-un singur loc ca să participe la extragere. Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți și anunțat pe mail și pe pagina de Facebook Blogul unei cititoare de cursă lungă, luni, 30 octombrie. 

Multă baftă tuturor!

UPDATE:  Câștigătoarea concursului este Ana. Felicitări și mulțumesc tuturor pentru comentarii!

Comentarii

Feodor Dostoievski

Daniela

26 oct. 2017

Mă văd în poziția de a alege între Dostoievski și Ivan S. Turgheniev, iar cu toate astea îl voi alege pe Turgheniev, care pur și simplu m-a fermecat cu romanul „Părinți și copii”, terminat luna aceasta. Am mai citit și „Desțelenire”, iar acum am în plan să citesc „Povestirile unui vînător”. Desigur, de Dostoievski am citit mai multe cărți, dar Turgheniev rămîne scriitorul rus cu care rezonez cel mai bine. :)

Romina Hamzeu

26 oct. 2017

Lev Tolstoy

Mihail Șișkin.

Dostoievski

Ana

26 oct. 2017

F.M.Dostoievski

Elana

26 oct. 2017

F.M. Dostoievski

Alexandru

26 oct. 2017

Nikolai Gogol.

Tolstoi

Dârzu

27 oct. 2017

Dostoievski

Liana Ionescu

27 oct. 2017

V. Kaverin

Ion Luiza

27 oct. 2017

F.M. Dostoievski

Bogdan Birgovan

27 oct. 2017

Gogol.

Elena Simona

28 oct. 2017

Gogol

Robert

28 oct. 2017

Gogol

A. P. Cehov

Feodor Dostoievski

Mariana

29 oct. 2017

Deși răspunsul dat întrebării de mai sus implică o alegere dificilă, Feodor Mihailovici Dostoievski reprezintă, pentru mine, scriitorul rus preferat. Acest lucru se datorează modului în care scrutează psihologia umană, dar și explorării conștiinței personajelor sale, conștiință ce atinge, uneori, stări paroxistice. Totuși, nuvela \"Părintele Serghie\" a lui Tolstoi m-a impresionat profund, prin revelarea umbrelor și luminilor sufletului omenesc și prin călătoria descoperirii sinelui. În final, consider că merită amintit și poetul Aleksandr Pușkin, versurile sale rămânându-mi întipărite în minte: \"...Pe slobodul tău drumTe du, unde te cheamă al minţii tale zbor, Desăvârșește-ți roada gândurilor de dorȘi n-aștepta răsplată a trudei nicidecum.\"

Iulia B.

29 oct. 2017

Lev Tolstoi este preferatul meu! Cu Anna Karenina m-a cucerit!

Elena

29 oct. 2017

Daniil Harms este scriitorul rus preferat.

David Bianca

29 oct. 2017

Feodor Mihailovici Dostoievski

Fondos Dumitru

29 oct. 2017

Vladimir Nabokov

Andreea Osman

30 oct. 2017

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter