Moș Crăciun, personajul simpatic pe care-l așteptăm cu toții în seara de Crăciun, are o mitologie bogată și surprinzătoare în jurul său. Eu am găsit și am ales câteva texte dintr-o carte de mitologie pe care am amintit-o și la articolul despre Moș Nicolae, Mitologie creștină, de Philippe Walter, și câteva extrase dintr-o foarte interesantă anchetă Dilemateca realizată de Marius Chivu în 2007, „Dosar: Adevărul despre Moș Crăciun”.
Phillipe Walter leagă legenda lui Moș Crăciun de una dintre cele mai vechi și mai expresive imagini ale imaginarului medieval, și anume cea a Vânătorii sălbatice, cunoscută și sub numele Mesnie Hellequin: un cortegiu de suflete damnate ce fac o gălăgie infernală și care se deplasează noaptea prin aer.
Un extras din cronica normandă a lui Orderic Vital pentru anul 1092 ne permite să regăsim acest personaj important al mitologiei medievale [mesnie Hellequin – n.m.] prin intermediul motivului zgomotoasei Vânători sălbatice prezidată de Hellequin. Astfel este descris și «lăcașul regelui și seniorului Lumii de Apoi însoțit de trupa sa de războinici avizi de cadavre. În acest cortegiu înspăimântător, vedem apărând, într-un vacarm asurzitor, un personaj care seamănă în chip ciudat cu numeroșii strigoi și creaturi din Lumea de Apoi pe care le evocă marile texte literare ale Evului Mediu. În realitate, acest text prezintă figura centrală a întregii mitologii medievale [uriașul cu măciucă, conducătorul cavalcadei, sau Vânătorul Negru – n.m.].
Pornind de la această imagine care numai sărbătorească nu pare, Philippe Walter face legătura cu o altă imagine, a timpurilor moderne, de data asta mult mai veselă, cea a saniei lui Moș Crăciun.
În registrul folcloric, deplasarea aeriană a Vănătorii Sălbatice anunță, printr-o modalitate inversă, dar benefică, de această dată, pe cea a saniei lui Santa Claus trasă de reni. Cât despre Santa Claus însuși, el nu reprezintă decât avatarul blând al unei figuri mitice, veritabil distribuitor al abundenței în plină iarnă și stăpân suprem al tranzițiilor temporale. Santa Claus nu este nimic altceva decât aspectul benefic al figurii Omului primitiv, personajul zână legat de Lumea de apoi care vine periodic să copleșească oamenii cu darurile sale. În mod evident, Crăciunul este o perioadă privilegiată de apariție a ființelor supranaturale precum Santa Claus sau Moș Crăciun.
Interpretarea este, într-adevăr, surprinzătoare și poate neconvingătoare, însă este una dintre modalitățile în care marile imagini, imaginile arhetipice, se transformă și se adaptează noilor realități umane de-a lungul timpului. Un foarte bun volum care prezintă mai multe astfel de exemple de imagini care au devenit cu totul altceva la trecerea de la Evul Mediu la vremurile moderne este cartea istoricului Jacques Le Goff, Eroi și minuni ale Evului Mediu. Nu-l găsiți pe Moș Crăciun acolo, însă veți întâlni personaje și imagini la fel de fascinante, precum Regele Arthur, Pays de Cocagne (Țara unde curge lapte și miere), Licornul, Merlin, Ceata Hellequin, Robin Hood, Tristan și Isolda, Walkiriile și mulți alții.
În dosarul realizat de Marius Chivu în 2007 în revista Dilemateca, este prezentată o altă explicație pentru nașterea poveștii despre Moș Crăciun, una care ține, mai degrabă, de dezvoltarea folclorului urban modern.
Istoricii nu mai lasă loc nici unei îndoieli: Moș Crăciun este avatarul modern al Sfântului Nicolae, apărut undeva între 1823 și 1860 în urma unui desen realizat de un caricaturist după un poem atribuit unui pastor. În ciuda semnificației religioase, Moș Crăciun este, în fond, un mit. Cel mai puternic mic al folclorului urban. (...) Cărțile și mai tot internetul pornesc de la un preot catolic olandez din secolul al IV-lea, Nicholas din Myra, poreclit Sfîntul Nicolae (Sinter Klaas în olandeză) pentru că oferea, în secret, bunuri celor trei fete sărace al căror tată disperat voia să le prostitueze. Evul Mediu l-a omagiat în sute de legende, în scene și în tablouri, numindu-l de-a dreptul Sfântul Patron al Copiilor. Tradiția anglo-saxonă refuza legenda lui Saint Nicholas, dar în Olanda secolului al XVIII-lea apăruse deja mitul lui Sinter Klaas care lasă copiilor cadouri în încălțări în noaptea de 5 decembrie.
În căutarea „visului american”, foarte mulți olandezi au navigt spre America și, în 1626 au întemeiat colonia New Amsterdam, nimic altceva decât metropola cunoscută astăzi drept New York. Coloniștii olandezi au adus cu ei obiceiurile, credințele și pe acest Sinter Klaas, devenit, în olandeza anglicizată, Sante Claw, personaj a cărui venerare era, la 1680, interzisă de legea americană (în Massachusetts, oferirea prăjuturilor de Crăciun constituia un delict). Sante Claw devenise însă un personaj constant al povestirilor urbane anonime publicate în tot felul de antologii. Numele lui va fi menționat pentru prima dată într-o scriere de autor în 1809, într-o satiră a scriitorului american Washington Irving: „Și înțeleptul Oloffe a visat un vis: se făcea că bunul Sfînt Nicolae venea pe deasupra copacilor în sania lui aducând cadouri copiilor...” (Knickerbocker's History of New York). Mitul urban nu mai putea fi oprit. (...)
Santa Claus s-a „născut”, conform memoriei culturii populare, la New York, în dimineața zilei de 23 septembrie 1823 în ziarul Troy Sentinel, mai precis, în poemul „The Night Before Christmas” / A visit from Saint Nicholas!, unde se vorbea despre Sfântul Nicolae (Old Santa Claw) ca despre un personaj de mărimea unui elf, dolofan și zâmbitor, ce împarte cadouri de Crăciun dintr-o sanie trasă de reni. Poemul a fost atribuit eronat pastorului Clement Clarke Moore (...), a fost retipărit în fiecare an și a devenit o marcă a Crăciunului.
Pentru foarte mulți dintre noi, încă, imaginea lui Moș Crăciun este legată și de o anumită reclamă și un anumit brand, ceea ce-i întărește și mai mult statului de mit urban. Este vorba, evident de Moș Crăciunul Coca-Cola, un moșuleț vioi și roșu în obraz, cu barbă albă și îmbrăcat într-o tunică roșie care bea, iarna, pe frig, cu poftă dintr-o sticlă de Coca-Cola.
În 1931, Moș Crăciun era deja un personaj suficient de popular pentru ca cei de la Coca Cola să-l folosească într-o campanie de revitalizare a vânzărilor de băuturi răcoritoare, vânzări foarte mici în perioada iernii. Astfel, desenatorul Haddon Sundblom l-a redesenat pe Moș Crăciun având o burtă durdulie și un aer jovial, îmbrăcat într-un costum roșu aprins. Reclamele Coca-Cola folosesc și astăi imaginea creată atunci de Haddon Sundblom cu Moș Crăciun ținând în mână sticla contur, savurând și aoferind cadou drept Coca-Cola. Impactul acelei campanii a fost atât de puternic, iar succesul, atât de îndelungat, încât s-a creat o legendă secundară, aceea că, de fapt, Coca-Cola a inventat imaginea modernului Moș Crăciun îmbrăcat în alb și roșu pentru a promova culorile companiei.
Într-o perioadă în care nu existau ziare, reviste și nici televiziune color, reclamele Coca-Cola au standardizat imaginea unui Moș Crăciun în roșu, făcând astfel posibilă și trecerea de la sărbătoarea religioasă la celebrarea seculară comercială. Chiar dacă nu l-au inventat ei, e sigur că numai datorită celor de la Coca-Cola Moș Crăciun a fost votat, după cowboy-ul din reclamele la Marlboro, al doilea cel mai important personaj fictiv din istoria Americii. (...)
În numai o jumătate de secol, Moș Crăciun a devenit patronul comercial al Crăciunului, agentul de vânzări perfect (milioane de site-uri cu vânzări online speculează imaginea lui) și cel mai îndrăgit personaj internațional, indiferent că i se spune Santa Claus, Natale, Père Nöel, Sinter Klaas, sau, ca în perioada comunismului ateist, Moș Gerilă (după modelul rusesc). Mitul lui poate varia de la o cultură la alta: în Africa, Moș Crăciun aduce cadouri vara, la noi sania lui este trasă de reni, iar în Australia este înfățișat pe o planșă de surf. Într-o societate a spectacolului și într-un secol al emancipării sexuale, Moș Crăciun cel bătrân și dolofan încotoșmănat într-un costum gros se poate travesti, dacă strategiile promoționale o cer, într-o Crăciuniță skiny cu fustiță mini și o atitudine slutty.
Trăim într-un mediu prepoderent vizual, suntem dependenți de icon-uri și de brand-uri, ne raportăm la modele mediatice și la eroi personificați. Se explică ușor atașamentul, simpatia și dependența comercială a maselor față de Moș Crăciun, un icon asociat înțelepciunii, blândeții și generozității. Poate că Moș Crăciun este un mit urban, un simulacru religios și o strategie de marketing în sine, dar, fie că e vorba de un poem scris în secolul XIX, de un desen într-o cărticică de copii din secolul XX, de un panou publicitar sau un site gândit de advertiseri în secolul XXI, toate acestea nu sunt decât forme ale aceluiași spirit în mișcarea lor populară. Un spirit real, de vreme ce străbate Istoria inspirând atâta dragoste.
De origine păgână, medievală, modernă sau urbană, adevărul e că ne place acest simpatic Moș Crăciun, chiar dacă știm că nu întotdeauna vine într-o sanie trasă de reni, important e că vine, și, pentru scurt timp, ne scoate din rimul nostru grăbit și ne introduce într-o atmosferă de sărbătoare. Crăciun fericit, tuturor!
Scrie un comentariu