„Melancolia”, de Mircea Cărtărescu (fragment în avanpremieră)

După marele succes (inclusiv internațional) al romanului Solenoid, Mircea Cărtărescu revine pe piața literară cu o carte de o cu totul altă factură. Este tripticul Melancolia, nostalgică evocare a unei copilării și adolescențe înconjurate de o atmosferă de adâncă reverie. Realistă și onirică în același timp, inconfundabil „cărtăresciană” și totuși diferită de tot ce-a mai scris autorul, această carte despre singurătate, abandon, dragoste și eroism are toate șansele să devină o scriere foarte iubită de cititorii de literatură.

Cartea va fi lansată sâmbătă, 1 iunie, ora 13.00, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, în standul Editurii Humanitas.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist.

A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018. Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă, catalană.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005 Premiul literar „Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, 2015, Premiul Leteo, Spania (2017), Premio Formentor de las Letras (2018).

Fragment din povestirea Vulpile

În patul dinspre fereastră era sora lui, cufundată-n penumbră deasă. Zăcea pe spate, încremenită, cu ochii închiși, îngrozitor de lividă, cu perișorul asudat lipit de frunte. Dintr-o nară-i ieșea un tub ce se pierdea-ntre cearșafuri. Pe tâmple avea fire lipite cu plasturi roz. Zăcea acolo, închisă-n ea însăși, neputând nici măcar să țipe după ajutor, asemenea insectelor împachetate-n pânză de păianjen și lăsate să atârne-n plasă, fără scăpare, hrană vie pentru păianjenul din centrul marii roți de fire străvezii.

Marcel îngenunche-n fața patului și prinse de încheietură mâna fetiței. Simți un puls slab și foarte rece, de parcă prin venele ei ar fi curs apă înghețată. „Isabel!”, îi șopti. „Scoală-te, hai să plecăm acasă!” Fetița nu dădea niciun semn de trezire. În zadar o zgâlțâi încetișor, în zadar îi ținu multă vreme mâna caldă pe frunte. Se ridică în cele din urmă și privi dezorientat în jur. Toată camera țiuia acum îngrozitor, insuportabil. Țiuiau pereții, podeaua, lucrurile, țiuia lumina cafeniu-întunecată ce mai venea prin fereastră. Pe peretele opus paturilor se afla, ca și-n camera lor, o măsuță cu un taburet de copil în fața ei. Pe măsuță, Marcel văzu un mic caiet, din cele-n care copiii de la școală notau cuvintele necunoscute întâlnite-n cărți. Se apropie, curios, și-l luă de pe masă. Caietul era aproape plin, scris mărunt, cu creionul, pe fiecare filă. Cum nu deslușea nimic, merse la fereastră și trase pe jumătate draperia umedă și rece. Foarte departe, prin adâncul iernii, se vedea casa lor, măruntă și neînsemnată, pe jumătate ascunsă de copaci desfrunziți. La geana de lumină foarte slabă, căpruie, băiatul putu citi câteva fraze, apoi, răsfoind caietul mai departe, se convinse că, pe zeci de pagini, de la un capăt la altul, nu erau decât întrebări. Dar nu întrebări obișnuite, ci unele pe care nimeni nu le-ar fi pus vreodată, care nu puteau trece prin mintea nimănui. Sute de întrebări și nici un răspuns. Băiatul desluși, la-ntâmplare, câteva dintre ele: „ce gust are văzul?”, „cum arde zâmbetul?”, „cât costă tristețea?”, „ce zgomot face moartea?”, „de ce laptele nu minte?”, „cum te vezi într-un poate?”, „câte vertebre are și?”, „ce mănâncă norii?”, „de ce nu-ți vezi ochiul?”, „ce ecou are limba?”, „ce miros au nările?”, „cât de galben e niciodată?”… Și tot astfel, mereu și mereu, fără ștersături și fără spații goale, cu un scris de copil pe care Marcel îl știa, parcă, de undeva. Ultima întrebare, pe ultima filă scrisă doar pe jumătate, aproape că nu se mai desprindea din întuneric: „cum ninge soarta?”

Citind întrebarea asta proaspătă, scrisă poate chiar azi, băiatul se-nfioră. O scenă veche-i fulgeră prin minte, dar nu-i reținu decât emoția copleșitoare. Ce era? Ce era? Reciti cele trei cuvinte și iarăși, ca o rafală de crivăț, îl izbi de perete o durere dulce și întunecată. Luă de jos mănușa pe care o aruncase pe podea și scoase floarea cărnoasă, care-n bezna odăii lucea acum alb, fără culoare. O așeză pe soclul statuii anatomice și-apoi, cu fruntea-ntre sânii ei goi, îmbrățișă acea mamă.

Melancolia, de Mircea Cărtărescu, ed. Humanitas, 2019