Noutățile Editurii Baroque Books&Arts la Gaudeamus 2015

Noutățile Editurii Baroque Books&Arts la Târgul Internaţional Gaudeamus, 18–22 noiembrie 2015

 

12 creatori care au schimbat istoria, de Bertrand Meyer-Stabley
Traducere: Svetlana Cârstean

Combativi, pasionanţi, sclipitori şi uneori excesivi, croiţi din stofă imperială, au schimbat lumea traversând secole de eleganţă şi false războaie de lux. Inteligenţă şi invidie, şansă şi strălucire.Charles Frederick Worth • Paul Poiret • Jean Patou

Cristobal Balenciaga • Christian Dior • Hubert de Givenchy • Pierre Cardin • Yves Saint Laurent • Karl Lagerfeld • Jean Paul Gaultier • Christian Lacroix • John Galliano

Lagerfeld, împăratul stilului, Kaizerul barocului, monstrul sacru al creatorilor de modă, un monument în toată puterea cuvântului. Mereu extravagantul John, teribilist de Carnaby Street ieșit din tipare, latin lover rebel, scandalos, emoționant, creatorul defilărilor spectaculoase și al campaniilor publicitare șocante va rămâne pentru totdeauna marele Galliano, un pirat iconoclast dispărut într-un naufragiu. Jean Paul Gaultier, o mascotă a starurilor cu dulce reputație de talisman, bărbatul cu o mie de muze, un nebun rezonabil și un insolent de lux.

„Pot spune că cele mai pasionante și pasionate aventuri sunt rochiile mele. Ele mă obsedează. Ele mă preocupă, apoi mă ocupă și în cele din urmă mă «postocupă», dacă pot să risc acest neologism. Este un cerc, și infernal și paradiziac, care-mi încântă viața și o torturează deopotrivă.“ (Christian Dior)

Jurnalist reputat al revistei ELLE, Bertrand Meyer-Stabley e pasionat de celebrităţi şi de modul lor de a se integra, memorabil şi distinct, în cotidian. A lucrat pentru Prinţesa Margaret a Marii Britanii, a scris despre Elton John, Coco Chanel, Rudolf Nureyev, Gala Dalí, James Dean şi mulţi alţii. Dincolo de pasiunea documentării minuţioase a parcursului bibliografic al unor personaje care amprentează puternic istoria socială, Bertrand Meyer-Stabley a editat cu succes unele din cele mai provocatoare texte ale lui Jean Cocteau. În prezent, autorul locuieşte la Nisa şi colaborează cu numeroase publicaţii franceze şi străine.

 

Arta converației sau Eleganţa ignoranţei, de Alexander von Schönburg
Traducător: Mihai Moroiu

Forma jucăușă de conversaţie se aseamănă cu ciripitul păsărilor, cu torsul pisicilor, cu improvizațiile lui Schubert, cu armoniile recurente. Nu contează prea mult ce zici. În asemenea momente, o bună parte din comunicare se desfășoară oricum nonverbal. În ultimă instanță, nu facem totuși decât să ne adulmecăm. Doar că puțin mai subtil.

Artă modernă • Capitalism • Celebrităţi • Echitate socială • Hoteluri de lux • Internet • Mâncare • Aristocraţie • Curse de cai • Francezi • Sex • Succes • Timp • Vânătoare • Câini • Moralitate fiscală • New York • Politică externă americană • Quentin Tarantino • Schi • Viitor

Unii citesc cărți începând cu sfârșitul. Pare nefiresc, dar este un gest absolut nevinovat. O dovadă că suferim de exces de informație. Pentru cei în cauză, adică în primul rând pentru cei care își petrec mai toată ziua în fața unor mici ecrane, care au cu adevărat nevoie de o introducere în modul de comunicare IRL, pentru ei, prin urmare, am rezumat esențialul cărții în câteva vorbe, care să-i scutească de restul lecturii: 

Zece reguli de aur pentru orice ocazie – cocktail party, recepție sau sărbătoare: 
1. Stai drept! Mergi drept! 
2. Nu lăsa niciodată să se observe că interlocutorul te plictisește. Nu te uita niciodată peste umărul lui, în căutarea altor persoane! 
3. Fii interesat! Procedează ca marele maestru Clinton. Sau că ambasadorul din Liechtenstein la Berlin. Când vorbești cu oameni ca ei, îți transmit sentimentul că s-au trezit în acea dimineață cu gândul că trebuie să te întâlnească pe tine. 
4. Nu lăsa să apară vreo pauză în conversație! La nevoie, întreabă: “Ce lucru frumos vi s-a întâmplat astăzi?” 
5. Nu fi servil. Poți să și contrazici, când este cazul! 
6. Nu fi arogant. Lasă-l și pe interlocutor să aibă dreptate! 
7. Fii întotdeauna amabil cu angajații! 
8. Nu jigni niciodată o mamă. Sau un câine. 
9. Nu pune niciodată telefonul mobil pe masă. 
10. Ascultă!

Contele Alexander von Schönburg s-a născut în 1969, în Somalia, unde tatăl său era corespondent de presă. Este căsătorit cu prinţesa Irina Verena de Hessa, nepoata prinţului Christoph de Hessa şi strănepoata reginei Elisabeta a II-a. Împreună au trei copii, descendenţi direcţi ai reginei Victoria şi stră-stră-strănepoţi ai prinţesei Margareta de Prusia, mezina împăratului Frederic.

 

Arta de a pune lucrurile la locul lor, de Dominique Loreau
Traducere: Georgeta Cristian

Într-un univers în care vrem să cucerim totul, de parcă am şi avea timp să stăpânim totul, pe care ne străduim să-l umplem cu cât mai multe dorinţe inventate, a avea şi a consuma au început să însemne a trăi. Dominique Loreau ne invită să punem fiecare lucru la locul lui şi fiecare gând în cufărul cu speranţe, pentru că ordinea este creativitatea aranjării. De ce unele persoane sunt „ordonate“ din fire şi altele, total „dezordonate“? Unii oameni nu se pot concentra decât dacă biroul lor este plin de hârţoage, alţii, dimpotrivă, simt nevoia să golească spaţiul din jur înainte de a se apuca de ceva. Există, de asemenea, şi o altă categorie, cea a „falşilor dezordonaţi“, care trăiesc într-un fermecător talmeş-balmeş, dar care ştiu exact unde şi-au pus fiecare obiect. Oare asta ţine de personalitate sau de educaţie?

„Dacă nu întotdeauna poţi să-ţi alegi viaţa, în schimb felul cum o trăieşti depinde întotdeauna de tine.“ (Viktor Frankl)

„Arta de a-şi odihni mintea şi de a o elibera de orice griji sau preocupări constituie, probabil, unul dintre secretele energiei pe care o manifestă oamenii cu adevărat mari.“ (Căpitanul J.A. Hadfield)

„Dacă n-am înţeles că civilizaţia modernă este, în principal, un complot împotriva oricărei forme de viaţă interioară, atunci n-am înţeles nimic din ea.“ (G. Bernanos, Franţa împotriva roboţilor)

Stabilită în Japonia de peste douăzeci de ani, Dominique Loreau este pătrunsă de maniera de viaţă a ţării sale de adopţie, ce se bazează pe principiul Moins pour plus aplicat în toate domeniile, de la materie până la spirit. Purifică-ţi sufletul, goleşte-ţi şifonierul, renunţă la cumpărăturile compulsive, mănâncă frugal, îngrijeşte-ţi corpul şi numai atunci îţi vei bucura şi spiritul. De la arta de a vă simţi bine chez vous la arta de a fi fericiţi en vous, Dominique Loreau transpune principiile Orientului pentru Occident, plecând de la dictonul japonez care spune că: „Perfecţiunea nu constă în a face lucruri neobişnuite, ci în a face lucruri obişnuite într-un mod neobişnuit“.

 

Arta de a te cunoaște, de Jennifer Ouellette
Traducere: Loredana Bucuroaia

Misterele identităţii, umor inteligent, un cocktail fresh şi acidulat de pop culture şi ştiinţă în stare pură, într-o ingenioasă explorare a modului în care devenim ceea ce suntem. Descoperirea de sine şi experienţe nu tocmai obişnuite, cartografierea creierului şi scurte incursiuni psihedelice.

„Nu vorbi despre tine, pentru că sigur vei avea de pierdut; dacă te subestimezi, te vor crede toţi; dacă te lauzi, nu te va crede nimeni.“ (MIchel de Montaigne) 

„Mătuşa Alexandra era neînduplecată în privinţa îmbrăcămintei mele. Zicea că n-am să ajung cu niciun chip o adevărată lady atât timp cât port pantaloni; şi când i-am spus că rochia nu mi-ar îngădui să fac nimic, mi-a replicat că nici n-ar trebui să-mi permit ceea ce mă lasă pantalonii să fac.“ (Harper Lee) 

„Lewis a fost un făuritor de mituri. A înțeles nevoia omenească înnăscută de a spune povești. A mai știut şi  că ființele umane sunt supuse greșelii și predispuse să se amăgească pe sine. La fel ca Orual, ne petrecem viața brodând o poveste despre noi înșine. Făcută și refăcută până când reușim să ne croim drumul spre adevăr și să spunem ceea ce vrem să spunem de fapt. Chiar vrei să știi cine sunt? Atunci, haide să-ți spun o poveste. […] Întreabă un fizician și îți va spune că ești o colecție de atomi (compuși din particule și mai mici, subatomice) care se supun unor legi bine definite și interacționează prin forțe. 
Întreabă un biolog și s-ar putea să-ți explice că ești un organism a cărui formă a rezultat din procese complicate antrenând gene, proteine și nenumărate reacții biochimice care lucrează în tandem cu factorii de mediu pentru a modela un individ unic. Un neuro­cercetător ar putea să indice complicatele conexiuni ale creierului drept esența sinelui, în timp ce un psiholog social ar putea spune că ne definim prin interacțiunile noastre cu ceilalți și prin locul pe care îl ocupăm în societate – sau prin „lucrurile“ noastre, obiectele mate­riale de care ne înconjurăm. Și dacă întrebi anumiți filozofi francezi e posibil să afli că sinele este doar un construct cultural, iar realitatea însăși este doar o iluzie persistentă, moment în care îți va exploda capul.  […] Creierul nu face o diferență prea mare între a citi despre o experiență, a asculta o descriere și a o trăi propriu-zis.“ (Jennifer Ouellette, Arta de a te cunoaște) 

Jennifer Ouellette a absolvit studii de filologie şi, printr-un accident fericit, a devenit autoare de texte ştiinţifice din cele mai diverse domenii, publicate în The Washington Post, Discover, Slate, Salon şi Nature. Este interesată de conexiunile între ştiinţă, pop culture şi lumea reală. A publicat articole despre pseudo­ştiinţe, modele de fractali în picturile lui Jackson Pollock, ştiinţa iodlerului, acustica piramidelor Maya şi multe alte subiecte pitoreşti. Scrie cu regularitate pentru Discovery News şi are un blog numit Cocktail Party Physics pe site-ul Scientific American. Între 2008 şi 2010, Jennifer Ouellette a fost directorul programului Science and Entertainment Exchange, o iniţiativă a National Academy of Sciences din Statele Unite, care încurajează dialogul dintre oamenii de ştiinţă şi profesioniştii din industria culturală. Locuieşte în Los Angeles împreună cu soţul său, fizicianul Sean Carroll. 

 

De rasă: mic compendiu de maniere canine, Text şi ilustraţii: Fenella Smith & The Brothers McLeod
Traducere: Radu Paraschivescu

De la câinele-maimuță la regele Terrierilor, de la loialitate la distrugere, peste 100 de rase de câini ingenui, iscoditori, inteligenți, atașați, afectați, agitați, cocheți, nobili sau sălbatici, minioni sau uriași, din saloanele regale până în prerie, din ghețurile polare până în gențile de fițe.

Ciobănesc de Berna, membru al unei organizații secrete de salvare din Elveția.
Chihuahua. Un scandal monstru într-o geantă de fițe.
Ciobănesc de Flandra. Nume de lux. Câine de lux.
Lagatto Romagnolo, un nume de senator roman, un căutător de trufe alături de un pahar de chianti. Buon appetito!
Ciobănesc German. Suflet de comando, prieten de nădejde, dușman de temut.
Bedlington Terrier, rasă plină de grație și comportament de catâr.
Ciobănesc Belgian Malinois, agent în poliție și în armată.
Mops, afectuos, afurisit și mereu fericit. Când sforăie.
Bichon Maltez, câine de jucărie cu minte de jucărie.
Bloodhound, câine-detectiv și detectiv câinos.
Ciobănesc de Pirinei. Câine sau urs? Uriaș, alb și pufos. Adoră să fie adorat.
Cockapoo, ceva între Pudel și Prepelicar.
Coiot, și isteț, și rapid.
Coton de Tulear, o explozie într-o fabrică de vată.
Bulldog Francez. Tot un Bulldog. Dar ceva mai șic.
Norfolk Terrier, o piticanie robustă și civilizată.
Pomeranian, un ghem de puf polar.
Schipperke, câinele belgian de ciocolată neagră, mic, afurisit și mare distrugător.
Ciobănesc de Anatolia, stăpânul turmelor infinite.
Catahoula, temperamentalul Câine-Leopard.
Ciobănesc de Maremma. Expresie nobilă, de crainic de știri.
Bichon Frisé, pe cât de frumos, pe atât de frumos. Că despre inteligență nu poate fi vorba.

Bineînţeles că ştiu despre câini că sunt de toate formele şi mărimile. Datorită maleabilităţii genomului canin, aceşti lupi domesticiţi pot fi mici ca un Chihuahua sau mari ca un Dog German. Câinii sunt nişte animale cu adevărat extraordinare. Ia gândiţi-vă c-ar fi oamenii atât de variaţi ca mărime, culoare, formă şi putere! Documentarea pentru această carte ne-a arătat că de fapt câinii erau mai diverşi decât ştiam. Înainte să începem, eu unul nu auzisem în viaţa mea de Catal Burunul cu nas despicat, de Inca Orchidul Peruvian fără păr sau de Telomianul căţărător. Tehnic vorbind, ca să reprezinţi o rasă de câine trebuie să aparţii speciei canis lupus familiaris. Cartea aceasta prezintă şi câţiva câini sălbatici din alte specii – lupi, vulpi şi şacali (verii câinelui, dacă vreţi!) pentru simplul motiv că ni s-a părut că şi ei sunt interesanţi. Sora mea, Fenella, şi cu mine ne-am distrat grozav făcând descrierile câinilor şi ne-am bucurat când am văzut de ce e-n stare fratele nostru, Greg, la capitolul ilustraţie. Cartea este o sărbătorire a câinelui în multe forme. Sperăm să recunoaşteţi o parte din personajele canine de aici din propria voastră viaţă şi în acelaşi timp să vă faceţi noi prieteni exotici. (Myles McLeod) 

Îngerul pantofilor, de Giovanna Zoboli, Ilustraţii: Joanna Concejo
Traducere: Florin Dumitrescu

Când ai întâlnit ultima dată un înger? Nu cumva în cutia cu decoraţiuni pentru bradul de Crăciun? Şi îşi mai aminteşti cumva dacă avea pantofi? Nu ai dori să îţi recapeţi pentru o clipă inocenţa pe care în adolescenţă te-ai silit să o pierzi? Dar cele mai rafinate modele de pantofi, când le-ai văzut ultima dată? Şi balerini şi escarpeni, şi sandale de plajă şi bocanci de munte, şi Derby şi Brogue, şi tenişi şi bascheţi cu dungi, cu stele luminoase, cu ciucuri, sau catarame, de lac sau de catifea, pentru întâlniri înalte sau pentru flamenco, în marşul lor triumfal prin imperiul ridicat numai pentru ei de însuşi regele pantofilor. Pantofii împăratului Japoniei, ai şahului Persiei, ai lui Aladin sau ai Cenuşăresei, ai unor aviatori celebri sau exploratori neobosiţi, sportivi dezlănţuiţi sau poeţi inefabili. Inestimabilă colecţie, dar incompletă. Pentru că îi lipsesc pantofii de înger. Acolo, pe balcon, venise un înger. Fără pantofi. Diafan şi speriat, plăpând ca un fir de iarbă, ca o pojghiţă de gheaţă, ca o foiţă de împachetat a unui cadou pus deoparte. Cu aripi, însă. Aripile speranţei, pe care niciodată nu ai răgaz să le atingi. Să le vezi. Să le simţi. Să le asculţi. Dar să le desenezi?
 

– Tati, vino să vezi! E un domn pe balcon, strigă, într-o zi, Simone, privind afară pe fereastră.
Tatăl lui Simone nu răspunse.
El nu răspundea niciodată.
„Afacerile înainte de toate“, îşi spunea el în gând, ori de câte ori i se punea o întrebare.
E ceea ce le zicea mereu angajaţilor săi:
– Nu-i timp de vorbe, ci de fapte.
– Dar, tati, uită-te! Oare de unde-o fi venit? insistă Simone.
„Fir-ar să fie, îşi zise tatăl lui Simone, iritat. Copilul ăsta nu ascultă. Copilul ăsta vorbeşte întruna şi niciodată nu e atent la tatăl său. Astfel se pierde un timp preţios.“ „Fapte, nu vorbe“ era deviza acestui om de ispravă.
De fapt, ceea ce văzuse Simone nu era chiar un domn,ci un înger.
Un înger puţin straniu, cu o tunică scurtă, de culoare albă, din care ieşeau la spate două aripi uşor şifonate şi prăfuite pe margini, dar categoric aripi: aripi de înger, de înger adevărat, care coborâse din cer, pentru că era nevoie de el exact acolo, pe acel balcon unde nu creştea nimic, nici măcar o muşcată amărâtă şi unde nici măcar porumbeii nu veneau, fie doar ca să facă murdărie şi apoi să plece.

Maimuța din tine, de Jürgen Brater
Traducere: Mihai Moroiu

Ne urcăm repede în avion, să facem shopping la New York, şi aflăm la ştirile orei 5 ce s-a petrecut în Australia, la 4.30. Trimitem e-mailuri în Noua Zeelandă şi în trei minute primim răspuns. Dar, în esenţă, tot oameni ai Epocii de Piatră rămânem, ne purtăm în continuare la fel ca strămoşii noştri sălbatici, ne umplem stomacul până nu mai putem respira, ne simţim minunat la lumina lumânărilor şi ne alegem partenerii exact după aceleaşi criterii. Cam aşa începe şi demonstraţia, în cel mai amuzant registru încărcat de sobrietatea mileniilor ce ne apasă umerii de când am luat hotărârea că trebuie să fim bipezi! Adesea renunţăm să ne mai punem întrebări. Şi nu ne mai mirăm de ce privim fascinaţi un foc de artificii sau un foc de tabără, sau pur şi simplu focul din şemineu. De unde atâta entuziasm?... Exact de la Maimuţa din tine, care sare imediat cu o oglindă pe care ţi-o pune în faţă. Oglinda propriei tale psiho-evoluţii. Pentru că noi, cu toţii, purtăm în continuare în creier și în gene o mulțime de „circuite“ ancestrale pline de mistere ancestrale. Iar pe măsură ce le descoperim, lumea din jur începe să devină tot mai limpede... 

Ce legătură există între cinele romantice la lumina lumânărilor, ambuteiajele de pe autostrăzi şi oamenii cavernelor? Natura are umorul ei ascuţit şi contagios: realități uimitoare despre omul Epocii de Piatră, care există latent în fiecare din noi și preia comanda în situațiile cele mai neașteptate. Zburăm în jurul Pământului cu viteza sunetului, conducem maşina asistaţi de sisteme de navigare GPS și acumulăm biblioteci impresionante în minuscule plăcuțe argintii. Doar noi, oamenii, am rămas neschimbaţi în tot acest grăbit univers al perfecţionării. Şi înzestrări şi percepții, şi simțuri şi dorințe, dar şi intuiţii... toate s-au păstrat în stare pură, cu mici, foarte mici excepţii. În esenţă, ne vedem nevoiţi să recunoaştem, suntem doar făpturi ale Epocii de Piatră într-o lume căreia, de fapt, nu îi facem față. Jürgen Brater, medic de profesie, demonstrează inteligent şi alert cum iese la iveală maimuţa din noi exact atunci când ne așteptăm mai puțin și oferă răspunsuri surprinzătoare la întrebările din fiecare zi: 
• De ce atât de mulți avem probleme cu greutatea?
• De ce practicile medicale sunt așa cum sunt?
• De ce ne străbate un fior când zgâriem tabla cu unghia?
• De ce bărbații nu au nicio plăcere să cumpere haine?
• De ce își petrec femeile atât de mult timp în baie?

Jürgen Brater s-a născut în 1948 şi a absolvit studii de medicină şi stomatologie, iar din 1996 are propriul său cabinet. Conduce cursuri de perfecţionare pentru cadre medicale şi desfăşoară o intensă activitate ştiinţifică şi publicistică. Titluri apărute: Lexikon der rätselhaften Körpervorgänge (Lexiconul proceselor enigmatice din corp), Generation Käfer (Generaţia broscuţei), Bier auf Wein, das lass sein (Berea după vin e un chin) şi Mehr Power! (Mai multă putere!).

 

Zahera. Fetiţa care a înghiţit un nor mare cât turnul Eiffel, de Romain Puértolas
Traducere:  Luminiţa Corneanu

Pentru Providence Dupois, viaţa seamănă un pic cu maioneza: cu cât mai multă agitație, cu atât mai multe șanse de reușită. Pe când tânăra şi frumoasa poştăriţă se pregăteşte să plece în Africa pentru a o lua pe fetiţa pe care o iubeşte cel mai mult pe lume, un vulcan islandez erupe, paralizând întreg traficul aerian din Europa. Și atunci începe cea mai palpitantă, mai neobișnuită şi mai grozavă călătorie. Dragostea îţi dă aripi. Sunteţi gata să vă luaţi zborul? Dacă totul a început, pentru Romain Puértolas, prin marşul către succes, întortocheat şi planetar, al unui dulap cu cărţi plin cu Fakir-ul său, totul va continua cu epopeea aeriană a lui Providence Dupois: în picioare dis-de-dimineaţă, nas de regină, şase degete la piciorul drept, poştăriţă de profesie şi mamă din instinct. Blocată în aeroport de furia norilor de cenușă împinși spre cer de un vulcan islandez, Providence nu poate ajunge în Maroc, nu poate ajunge la Zahera. Doar dacă ar încerca să zboare...
Dacă Romain Puértolas a devenit cunoscut pentru primul său roman, Extraordinarul voiaj al unui fakir care a rămas blocat într-un dulap Ikea, (publicat în peste patruzeci de țări şi în curs de adaptare cinematografică), e şi graţie metodei sale neobişnuite de a scrie: pe telefonul mobil şi pe haine. Acum se întoarce cu acest nou roman, în parte conceput sub duş, poate din nostalgia pentru timpurile în care visa să devină scafandru pentru comandantul Cousteau, meserie pe care nu a apucat încă să o practice.

Romain Puértolas s-a născut la Montpellier în 1975, a circulat mult şi nu a refuzat niciun job. Doar fakir nu a reuşit să devină, deşi nu i-ar fi lipsit nimic: inventivitate, conversaţie, umor, o desăvârşită condiţie fizică şi o infinită empatie faţă de semenii săi. În copilărie îşi dorea să se facă stilist-trompetist, însă soarta îi rezervase un alt viitor. Într-o continuă mişcare între Franţa, Spania şi Anglia, a fost pe rând DJ, cantautor, profesor de limbi străine, translator-traducător, steward, magician, înainte de a-şi încerca norocul ca spintecător de femei într-un circ austriac. De unde a fost dat afară într-un timp-record, din pricina lipsei de abilităţi, pentru ca apoi să opteze fără nicio ezitare pentru scrisul compulsiv. Romain Puértolas a lucrat timp de trei ani într-o agenţie de combatere a reţelelor de trafic pentru imigranţi. În prezent, este analist al Direcţiei de Poliţie a Frontierelor din Franţa.