Lydia Quixano Pérez trăiește în orașul mexican Acapulco și este proprietara unei mici librării. Are un fiu în vârstă de opt ani, Luca, lumina ochilor ei, și un soț minunat, jurnalist de profesie. Și cu toate că realitatea dură a cartelurilor începe să-și facă simțită prezența, viața Lydiei este, în principiu, una destul de confortabilă.
Deși știe că nu se vor vinde, Lydia aduce în librărie și o parte dintre cărțile ei favorite. Iar într-o bună zi, un bărbat intră în magazin și alege câteva cărți, printre care și două dintre preferatele ei. Javier este un erudit și un bărbat fermecător. Și, ceea ce Lydia nu știe, este liderul celui mai nou cartel al drogurilor din oraș. După ce soțul ei publică un articol în care vorbește fără ocolișuri despre proaspătul jefe, viața întregii familii se va schimba radical. Silită să fugă din oraș în urma asasinării soțului și a rudelor sale, Lydia călătorește împreună cu fiul ei cu faimosul tren La Bestia spre nord, către Statele Unite, acolo unde Javier nu-i poate găsi.
Scrisă cu măiestrie, sfâșietoare și încărcată de o profundă umanitate, Pământ american este acel gen de carte care te marchează și te schimbă fundamental, unul dintre cele mai importante romane contemporane.
„Pământ american este un roman extraordinar, un spectacol perfect echilibrat, cu teroarea de o parte și iubirea de cealaltă... Scriitura este impecabilă, iar povestea nu dezamăgește în nici un punct. Superb.” (Stephen King)
„Relevant, puternic, extraordinar. Un amestec remarcabil de bucurie și teroare, impregnat la tot pasul de forța regenerativă a iubirii materne și de capacitatea nesfârșită a ființei umane de a nădăjdui.” (Kristin Hannah)
„De mult nu am mai citit o carte atât de captivantă precum Pământ american. Intriga este tensionată, inteligentă și imprevizibilă... Personajele sunt violente, pline de compasiune, sadice, fragile și eroice. Este un roman profund autentic.” (John Grisham)
Pământ american, de Jeanine Cummins (fragment în avanpremieră)
La prima lor întâlnire, Javier Crespo Fuentes apăruse singur în prăvălia Lydiei, într‑o dimineață de marți, tocmai când punea tăblița afară, pe trotuar. Alesese în acea săptămână zece cărți din locuri depărtate pe care să le promoveze, scriind cu creta: CĂRȚI. MAI IEFTINE DECÂT BILETELE DE AVION. Și ținea ușa deschisă cu un picior, încercând să care afară tăblița, când s‑a ivit el, grăbindu‑se s‑o ajute. Clopoțelul de deasupra a slobozit un clinchet decis.
– Mulțumesc, a spus Lydia.
El a răspuns cu o înclinare a capului.
– Dar mult mai periculoase.
Ea, încruntându‑se, a desfăcut piciorul panoului.
– Poftim?
– Panoul, a zis el arătând cu mâna, făcând‑o să se dea un pas înapoi și să se uite la ce scrisese. Cărțile sunt mai ieftine decât călătoritul, dar și mai periculoase.
Lydia a zâmbit.
– Păi, aș zice că depinde unde călătorești.
Au intrat și ea l‑a lăsat să se uite prin rafturi, însă apoi, când s‑a apropiat de tejghea și a pus lângă casa de marcat cărțile pe care voia să le cumpere, a tresărit dând cu ochii de selecția lui.
Lydia avea de aproape zece ani librăria, pe care și‑o garnisise atât cu cărți pe care le iubea, cât și cu volume după care nu se dădea în vânt, însă de care era sigură că se vor vinde bine. Mai avea și un inventar util incluzând agende, pixuri, calendare, jucării, jocuri, ochelari de citit, magneți și brelocuri de chei, și acel gen de mărfuri, împreună cu succesele literare ale momentului, îi făceau prăvălia profitabilă. Așa că‑și putuse satisface plăcerea secretă de a găzdui, pitite printre produse mult mai populare, comorile ei secrete și preaiubite, nestemate care‑i descătușaseră mintea și‑i schimbaseră viața, cărți care uneori nici nu fuseseră traduse în spaniolă, însă tot le păstrase la raft, și nu fiindcă s‑ar fi așteptat vreodată să le vândă, ci pur și simplu fiindcă o bucura să le știe acolo. Erau poate o duzină de asemenea cărți puse pe rafturi mereu schimbătoare, puncte fixe în vârtejul perpetuei evoluții a vecinelor. Când și când, atunci când o emoționa vreo carte, când un volum îi deschidea în minte o fereastră până atunci neștiută și‑i altera pe vecie perspectiva asupra lumii, o adăuga pe această listă secretă. Ba chiar, la intervale lungi de timp, încerca să recomande una dintre aceste cărți vreunui mușteriu. O făcea doar când clientul era o persoană pe care o cunoștea și o plăcea, cineva socotit în stare să aprecieze valoarea comorii oferite; mai mereu, era dezamăgită. În zece ani de când făcea asta, doar de două ori i se întâmplase bucuria ca un cumpărător să se apropie de tejghea cu una dintre cărțile acelea în mână fără să i‑o fi recomandat ea. De două ori în zece ani se iscase în magazin o scânteiere minunată, iar clopoțelul de deasupra ușii se făcuse ca vâscul – vestitor al ivirii unui moment magic.
Așa că atunci când Javier s‑a apropiat de Lydia, care stătea la casă și răsfoia cataloage, când Lydia a luat de pe tejghea cărțile alese de el ca să bată bonul, a fost uluită să descopere nu una, ci două dintre comorile ei secrete: Heart, You Bully, You Punk de Leah Hager Cohen și The Whereabouts of Eneas McNulty de Sebastian Barry.
– Dumnezeule, a șoptit Lydia.
– S‑a întâmplat ceva?
A ridicat ochii spre el, dându‑și seama că nici măcar nu‑l privise încă, cu toată pălăvrăgeala lor voioasă. Era cam spilcuit pentru o dimineață de marți, cu pantaloni bleumarin și o guayabera albă, mai potrivită pentru slujba de duminică decât pentru o zi de lucru oarecare, și păr negru, des, cu cărare adâncă într‑o parte, o tunsoare din alte vremuri. Ramele groase și negre de plastic ale ochelarilor lui erau tot de epocă, atât de retro, că aproape redeveneau șic. Ochii păreau imenși pe după lentilele groase, iar mustața, sub privirea ei, părea să‑i tremure ușor.
– Cărțile astea, a zis Lydia, sunt două dintre preferatele mele.
O explicație insuficientă, dar atâta izbutise.
– Și dintre ale mele, a zis bărbatul din fața ei, strunindu‑și întru câtva mustața cu un zâmbet ezitant.
– Le‑ați citit deja? a întrebat Lydia, ținând cu amândouă mâinile Heart, You Bully, You Punk.
– Păi… doar pe asta, a zis el arătând spre cartea din mâinile ei.
Ea s‑a uitat la copertă.
– Citiți în engleză? l‑a întrebat în această limbă.
– Încerc, da. Engleza mea nu‑i fluentă, dar nici proastă. Și povestea asta e așa de delicată. Sunt sigur că mi‑au scăpat lucruri prima oară. Am vrut să mai fac o încercare.
Da. Lydia i‑a zâmbit. Își dădea seama că era o nebunie, dar a ignorat sentimentul și s‑a aruncat nesăbuită cu capul înainte. Când o terminați, ați putea să treceți iarăși pe‑aici, s‑o discutăm.
– Aha, a făcut el încuviințând din cap îndatoritor. Țineți un club de lectură?
Gura ei s‑a întredeschis.
– Nu. Apoi, râzând: Sunt doar eu!
– Cu atât mai bine.
A zâmbit, și Lydia s‑a încruntat, dornică să conserve sanctitatea acelui moment. Flirta oare cu ea? Ori de câte ori comportamentul unui bărbat se arăta greu de descifrat, răspunsul era îndeobște afirmativ. A pus cartea pe tejghea și a acoperit‑o cu palma.
El a citit în gestul ei precauția și a pornit să se corecteze.
– Am vrut să spun că de obicei experiența cititului poate fi afectată de prea multe păreri. Uitându‑se la volumul de sub palma ei, a adăugat: O carte remarcabilă. Remarcabilă.
Ea și‑a îngăduit un zâmbet în timp ce lua scanerul din locașul său și‑l îndrepta spre carte.
Când bărbatul a revenit în următoarea zi de luni, s‑a dus glonț la tejghea, cu toate că Lydia era ocupată cu alt client. A așteptat deoparte, cu mâinile încleștate în față, și după ce‑a plecat mușteriul și‑au zâmbit larg unul altuia.
– Așadar? a zis ea.
– A doua oară a fost și mai și.
– Da! a exclamat Lydia bătând din palme.
Pământ american, de Jeanine Cummins, Editura Litera, 2020, trad. Bogdan Perdivară, col. „Buzz Books”
Scrie un comentariu