• „Arta de a conduce nu constă în a gândi și a decide în locul tuturor subalternilor” - Anonim

„Pământeni”, de Sayaka Murata

„Pământeni”, de Sayaka Murata

Editura Polirom vă oferă un scurt fragment din romanul Pământeni, de Sayaka Murata, apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom” –  traducere din limba japoneză şi note de Iolanda Prodan. 

„O carte şocantă, hazlie, de multe ori sumbră, extraordinar de antrenantă” (Financial Times), Pământeni de Sayaka Murata – autoarea bestsellerului Femeia minimarket – apare în anul în care colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator: Dan Croitoru) împlinește 25 de ani de existență. 

Natsuki, o fată de unsprezece ani, nu-şi găseşte locul în propria familie. Părinţii o preferă pe sora ei cu doi ani mai mare, iar cel mai bun prieten al ei e un arici de pluş numit Piyyut. Acesta îi spune că a venit de pe planeta Popinpobopia cu misiunea specială de-a o ajuta să salveze Pământul. Într-o vară, când e în vacanţă împreună cu vărul ei Yuu la casa bunicilor din regiunea muntoasă Nagano, Natsuki ajunge la convingerea că este extraterestră, de vreme ce nu reuşeşte să-şi găsească locul în lume ca toţi ceilalţi. Peste ani, acum femeie adultă, trăind împreună cu soţul ei, dar fără a avea relaţii intime, Natsuki încă este bântuită de umbrele copilăriei şi decide să evadeze din „fabrica de copii” care e societatea. Ca şi în alte romane, Sayaka Murata explorează, în Pământeni, dinamica relaţiilor dintre oameni abuzaţi direct sau indirect, dintre indivizi siliţi de societate să-şi asume roluri pe care nu le aleg ei înşişi (căsătorie, sexualitate normativă, procreare, intrarea în câmpul muncii), dintre personaje care îşi apără, prin încălcarea tabuurilor, prin incest, prin asexualitate, nevoia de a decide singure în privinţa propriilor vieţi şi de a crea legături afective profunde şi liber alese.

„În Pământeni, a fi extraterestru e un alt fel de a numi starea de alienare. Personajele nu se descriu prin ceea ce sunt, ci printr-o idee generală despre ceea ce nu sunt: fiinţe care se reproduc. Forţa vocii autoarei e dată de lentilele naive prin care ne aduce înainte viziunea sumbră asupra umanităţii: noi, pământenii, suntem nişte roboţi trişti şi avariaţi care se târâie prin lume într-un vis confuz.” (The New York Times Book Review)

„Ce înseamnă să te simţi acasă în lume? Natsuki, eroina acestui roman uimitor, nu ştie: de mică e convinsă că a fost contactată de extratereştri, care o vor salva de viaţa într-o familie din clasa de mijloc japoneză. Sayaka Murata preia o idee copilărească şi, cu o imaginaţie plină de fervoare, construieşte în jurul ei o lume, dezvăluind strălucit cruzimea şi arbitrarul convenţiilor umane.” (The New Yorker)

„O carte şocantă, hazlie, de multe ori sumbră, extraordinar de antrenantă. Murata a creat un roman de neuitat, în care fantezia absurdă se îmbină cu cel mai pur realism.” (Financial Times)

Sayaka Murata (n. 1979), considerată de criticii occidentali noua senzaţie a literaturii japoneze contemporane, a debutat ca prozatoare în 2003 cu nuvela Hrănitul la sân, recompensată cu Premiul Gunzo pentru debut. A continuat să scrie, iar în 2009 a publicat Cântec de argint, cu care a câştigat Premiul Noma pentru tineri scriitori. Nonconformismul şi incisivitatea cu care abordează în prozele ei subiecte-tabu în societatea japoneză – sexualitatea, obsesia pentru imaginea şi recunoaşterea sociale, complexele de inferioritate ale tinerilor care nu se pot adapta capricioaselor standarde de frumuseţe – i-au adus recunoaşterea publicului, iar în 2012 a publicat Despre oase, despre căldura trupului, despre oraşul alb, pentru care a fost recompensată cu Premiul Yukio Mishima. Trei ani mai târziu i-a apărut romanul Femeia minimarket (Polirom, 2018), care i-a adus Premiul Akutagawa. Printre celelalte cărţi ale sale se numără Şoarece (2008), Apă pentru stele (2010) şi Arca (2011).

 

Pământeni, de Sayaka Murata (fragment)

 

În inima munților uriaşi din Akishina, unde stau bunicul și bunica, bucăţele din noapte persistă chiar și în mijlocul zilei. 
Înaintăm cu mașina pe serpentinele abrupte, iar eu privesc pe fereastră la copacii care se leagănă și la dosul frunzelor atât de umflate de-ai zice că stau să plesnească. Acolo sălășluiește un întuneric negru ca smoala. Mereu am vrut să întind mâna și să ating întunericul, culoarea universului. 
Lângă mine, mama o freacă ușor pe spate pe sora mea mai mare. 
— Cum te simți, Kise? Nu prea-ți plac serpentinele, nu-i așa? Drumurile astea de munte sunt foarte abrupte, de-aia te simți rău. 
Tata conduce fără să scoată un cuvânt. Conduce cât poate de încet ca să nu zdruncine mașina și, din când în când, se uită la Kise în oglinda retrovizoare. 
De când am intrat în clasa a cincea, îmi port singură de grijă. Dacă nu vrei să ai rău de mașină, cel mai bine e să privești pe geam la fragmentele de univers. De când am descoperit trucul ăsta în clasa a doua, nu mi-a mai fost rău pe serpentinele abrupte din Nagano. Deși e cu doi ani mai mare decât mine, sora mea e încă o copilă și, dacă mama nu ar mângâia-o pe spate, nu ar face faţă drumului de munte. 
Urcăm tot mai sus, serpentinele se repetă la nesfârșit, iar eu, cu urechile ciulite, simt că mă apropii tot mai mult de cer. Casa bunicii e sus, aproape de univers. 
În rucsacul pe care îl strâng la piept am bagheta fermecată din origami și oglinda care face transformări magice. Pe marginea de sus a rucsacului se află prietenul meu, Piyyut, cel care mi-a dăruit aceste obiecte fermecate. Piyyut nu vorbește limba oamenilor, pentru că a fost blestemat de forțele răului, dar are grijă de mine să nu am rău de mașină. 
Nu am spus familiei mele că am puteri magice. Abia începusem clasa întâi când l-am întâlnit pe Piyyut în supermarketul din fața gării. Era pe marginea raftului cu jucării și arăta de parcă îl aruncase cineva acolo. L-am cumpărat cu banii primiți de Anul Nou. De îndată ce am ajuns acasă, mi-a spus că vrea să mă transforme într-o fată cu puteri magice și mi-a dăruit obiectele astea. Piyyut lucra pentru Poliția Magică de pe planeta Popinpobopia. Când Poliția a aflat că Terra se confruntă cu o perioadă de criză, l-au trimis să ne salveze planeta și, de când l-am cunoscut, am început să apăr Pământul cu puterile magice pe care mi le-a dat. 
Singurul care îmi știe secretul este vărul Yuu. Mi-e dor de el. Vreau să-l revăd mai repede. Nu i-am mai auzit glasul de anul trecut, de la obon. Nu ne vedem decât o dată pe an, vara, când începe festivalul. 
Sunt îmbrăcată cu tricoul meu preferat, de culoare indigo, pe care e imprimat un model cu stele. L-am cumpărat cu banii primiți de Anul Nou și l-am păstrat cu grijă în șifonier, fără să-i scot eticheta. L-am luat din șifonier special pentru această zi. 
— Țineți-vă bine, ne spune tata încet. 
În fața noastră e o curbă mare și periculoasă. Trecem de ea și mașina se zdruncină din toate încheieturile. 
Sora mea se aplecă în față, icnește și duce mâna gură. 
— Deschide geamul să intre aer curat, spune mama. 
Tata deschide geamul din față, de pe partea mea. O adiere călduță îmi mângâie obrajii și mașina se umple de miros de frunze. 
— Ești bine, Kise? Cum te simți? o întreabă mama, cu glasul aproape înecat în lacrimi. 
— Asta e ultima serpentină, spune tata, după care oprește aerul condiționat. 
Din instinct, strâng tricoul la piept. Simt cu degetele micile umflături din sutien. Cu un an în urmă nu le aveam. 
M-am schimbat atât de mult din clasa a patra? Yuu e de-o seamă cu mine. Ce o să creadă când mă va vedea? 
Încă puțin și ajungem la casa bunicii. Pielea îmi ia foc când mă gândesc că iubitul meu mă așteaptă acolo, așa că mă aplec în față ca să simt adierea vântului. 

 

Pământeni, de Sayaka Murata, Editura Polirom, 2023, traducere din limba japoneză şi note de Iolanda Prodan, colecția „Biblioteca Polirom”



Articole asemănătoare

„Lupta mea. Cartea a șasea. Sfârșit”, de Karl Ove Knausgård (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din ultimul volum al seriei de succes, „Lupta mea”, de Karl Ove Knausgård: „Cartea a șasea. Sfârșitul”.

„Poftă de ciocolată”, de Care Santos (fragment în avanpremieră)

Fragment în avanpremieră din romanul „Poftă de ciocolată”, de Care Santos, roman distins în 2014 cu Premio Ramon Llull, cel mai important premiu literar catalan.

„Pastoralia”, de George Saunders (fragment în avanpremieră)

„O Americă înfricoșătoare”, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă”, ripostează George Saunders în „Pastorali”, un volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu