• „Fii fericit când poţi şi suferă când trebuie” - J.W. Goethe

„Pastoralia”, de George Saunders (fragment în avanpremieră)

„Pastoralia”, de George Saunders (fragment în avanpremieră)

Destinat să devină unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune” (Salon). Cele șase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv și resurse de imaginație care nu par în pericol să se epuizeze vreodată.

„Criticii susțin că în prozele din Pastoralia găsești adieri din Vonnegut, din Pynchon și din David Foster Wallace. Așa o fi, sau poate nu. Cert este că America din povestirile lui Saunders pare un parc de distracții unde lucrurile scapă de sub control. Goticul și absurdul își dau mâna, pasajele fruste alternează cu reveriile, naturalismul bea bruderșaft cu drama existențială. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experiențelor amare, un sceptic camuflat în spatele hohotului.” (Radu Paraschivescu)

„O voce uluitor de bine armonizată — elegantă, tenebroasă, autentică şi amuzantă, depanând chiar poveştile de care avem nevoie pentru a depăşi aceste vremuri.” (Thomas Pynchon)

„O Americă înfricoșătoare”, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă”, ripostează George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario. Populată de angajați puși să accepte umilințe, de guru fabricați din nimic și gata să fructifice inocența semenilor sau de mătuși revenite din cavou pentru a impune rețete ale succesului în carieră, lumea lui Saunders e deraiată și pendulează între grotesc și patetic. Personajele din Pastoralia par intrate într-o moară a destinului care le macină fără milă și se pregătește să le transforme în pulbere. Și totuși, cititorul simte prea puțină compasiune și solidaritate. Prin fața lui defilează oameni vulnerabili, victime ale propriilor temeri și obsesii, carcase despuiate de onoare și vigoare. Și când colo, în loc să te umple mila, te apucă râsul. George Saunders e un fachir al sardonicului și al turismului prin regiunile stranii ale ființei umane. Lumea lui este cât se poate de originală și, în același timp, incredibil de familiară.

„La capitolul imaginație nebună, Pastoralia, volumul plin de umor ireverențios și în același timp de compasiune autentică al lui George Saunders, nu are egal.” (Independent

„Saunders poate fi sumbru, dar scrisul său încă le acordă personajelor o umanitate și o intransigență în urmărirea micilor lor țeluri care permit o geană de speranță că nu e totul pierdut.” (The Times)

„George Saunders este unul dintre cei mai buni scriitori din prezent.” (TLS)

„Cu un simț al umorului pendulând între Beckett și Monty Python, Saunders e un satiric anarhic, care ne invită într-un viitor imediat inimaginabil de bizar și în același timp perfect recognoscibil.” (Sunday Telegraph)

Scriitor proeminent, considerat unul dintre maeștrii prozei americane actuale, George Saunders s-a născut pe 2 decembrie 1958 la Amarillo, Texas. Și-a luat licența în inginerie geofizică în 1981 la Colorado School of Mines, iar după absolvire a plecat să lucreze în Sumatra. După un an și jumătate s-a întors în Statele Unite, unde a fost, rând pe rând, portar, vânzător, muncitor într-un abator. În 1986 a fost admis la masteratul de scriere creativă de la Syracuse University, unde își cunoaște viitoarea soție, scriitoarea Paula Redick. Între 1989 și 1996 a lucrat ca scriitor tehnic și inginer geofizician, iar din 1996 predă scriere creativă la Syracuse University. Saunders a debutat în 1986 cu o povestire, A Lack of Order in the Floating Object Room, publicată în Northwest Review. Primul lui volum de proză scurtă, CivilWarLand in Bad Decline (1996), a fost urmat de o carte pentru copii, The Very Persistent Gappers of Frip (2000), apoi de alte două volume de povestiri, Pastoralia (Pastoralia, 2000; Humanitas Fiction, 2020) și In Persuasion Nation (2006). Între timp a publicat nuvela The Brief and Frightening Reign of Phil (2005) și volumul de proze/eseuri A Bee Stung Me So I Killed All the Fish (2006). Volumul său de eseuri The Braindead Megaphone a apărut în 2007, iar volumul de proză scurtă Tenth of December: Stories în 2013. Primul lui roman, Lincoln între vieți (Lincoln in the Bardo, 2017; Humanitas Fiction, 2018) a câștigat Man Booker Prize în 2017, iar pentru proza sa scurtă a primit numeroase premii: de patru ori National Magazine Award for Fiction, PEN / Malamud Award for Excellence in the Short Story, World Fantasy Award for Best Short Story, Folio Prize, The Story Prize etc. George Saunders publică în mod regulat în The New Yorker, Harper’s Magazine, Esquire, GQ și The New York Times Magazine. În 2018 primește Premio Gregor von Rezzori și intră în American Academy of Arts and Letters.

 

Pastoralia (fragment în avanpremieră)

 

Jos în valea albastră-verde e o ciurdă de ceva-uri robotice, aplecate deasupra ierbii albastre-verzi, hrănindu-se, cred. La jumătatea distanţei dintre munţii noştri şi cei de vizavi curge un râu lat şi verde, care din loc în loc e întrerupt de nişte bolovani. Merg pe lângă o stâncă albă şi pe urmă pe o potecă marcată cu un punct galben pe un pin. Puţini ştiu drumul ăsta. E o potecă pentru non-Vizitatori. Pe ea nu se găseşte nici o Atracţie, doar Zona de Evacuare 8 şi un magazinaş Doar Pentru Angajaţi într-o remorcă dublă, o adevărată binecuvântare pentru noi, suntem atât de aproape şi toate alea.

În remorcă sunt Marty şi o doamnă despre care credem c-ar putea fi soţia lui, dar care s-ar putea să nu fie.

Marty ţipă la doamna care-i consemnează toate ţipetele.

— Fă ce ţi se cere! ţipă el, iar ea notează. Şi nu doar asta, fă mai mult de-atât, fiule, mai mult decât ţi se cere! Excelează! De ce să nu excelezi? Fii excelent! E rău să fii bun? Ei, fiule, ştiu că nu crezi asta, fiindcă nu asta ai fost învăţat, ai fost învăţat că e bine să fii bun, ţin foarte bine minte că aşa te-am învăţat. Când mergeam la pescuit şi prindeai un peşte, îţi spuneam mereu bravo, aşa se pescuieşte, fiule, iar când nu prindeai peşte, mă încruntam şi spuneam nu aşa, nu aşa se pescuieşte, deşi cred că n-am fost niciodată dur pe tema asta. Ai prins tot?

— Cuvânt cu cuvânt, spune doamna. Pentru mine sunt ca nişte pepite de aur.

— Ha ha, zice Marty şi o scarpină îndelung şi drăgăstos pe spate, bea nişte Squirt şi se pune iar pe ţipat.

— Aşa că, oricum, fă ce ţi se cere! ţipă el. Nu ştii cât de mult te iubim aici, acasă, şi cât vrem să reuşeşti? Cât despre ei, barosanii despre care mi-ai scris, bagă-i în sperieţi! Dar ai grijă şi fă ce-ţi cer. N-ai decât să crezi ce vrei despre ei, dar fă ce-ţi cer, ca să le placi. Iar în felul ăsta o să reuşeşti. În ce-i priveşte pe puii de barosani de care-ai pomenit, cât sunt de mici? Asta nu mi-ai zis. Sunt mult mai mici decât tine? În cazul ăsta, bagă-i în sperieţi, fă-te că nu-i vezi dacă-ţi vorbesc, iar dacă nu-ţi vorbesc, du-te şi-ncepe tu să vorbeşti cu ei, arată-le cam cine-i şefu’, ştii tu, ca nu cumva să se creadă ei şefii tăi. Dar, dacă sunt la fel ca tine, ai grijă, fiule! Nu-i oftica, nu te purta de parcă le-ai fi şef, dar nici nu te căciuli în faţa vreunui căcat cu ochi care e la fel de mic ca tine, fiindcă o să te creadă mult mai mic decât eşti cu adevărat. Cât despre prieteni, sigur, prietenii sunt grozavi, du-te şi fă-ţi-i, sunt o adevărată binecuvântare, dar încearcă să nu-ţi faci prieteni mai mici sau la fel ca tine. Împrieteneşte-te doar cu băieţi mai mari ca tine, în ideea c-o să te accepte, ceea ce probabil că n-o să facă. Şi de ce-ar face-o? Cine eşti? Eşti mai mic ca ei. Pe de altă parte, mai ştii, poate că trag mâţa de coadă, ceea ce ar fi bine pentru tine, ai putea să-ţi găseşti loc printre ei.

Marty îmi face un mic semn cu mâna, după care reîncepe să ţipe.

— Nu vreau să pun presiune pe tine, fiule, zice el. Ştiu că ai şi-aşa destulă presiune, fiindcă şcoala e grea şi toate alea, plus că trebuie să-ţi îmbraci singur cărţile din cauză că stăm prost cu banii, aşa că nu vreau să pun şi mai multă presiune spunându-ţi că e-n joc onoarea familiei, dar ce să vezi, amice, chiar e! Iar familia eşti tu, puştiule! Eşti la fel de bun pe cât am fost şi noi. Gândeşte-te, eu şi maică-ta, şi bunelu’, şi bunela, şi străbunelu’, care-a venit aici de unde stătuse pân’ atunci, cu un soi de barcă, şi-a reparat pantofi toată viaţa într-o colibă, da? Ţii minte? De ce crezi c-o fi făcut-o? Pentru ca pân’ la urmă să poţi să te naşti tu! Bagă la cap! Toţi anii ăia de spălat rufe, de băgat pe sub nas, de târât pân’ la piaţă, de făcut dragoste, de scos copii din burtă şi tot aşa – şi cu ce s-au ales? Cu tine, amice, cu tine s-au ales, dar-ar dracii! Şi ia uită-te acum la tine, eşti la internat, ce privilegiu, primul dintre noi care-ajunge acolo, aşa că tot ce-ţi spun e să nu-nghiţi căcaturi de la nimeni, dacă nu cumva înghiţitul de căcaturi face parte din planul isteţ prin care vrei să tragi foloase de pe urma lor, făcându-ţi-i prieteni. Ţine minte mereu cine eşti, fiule, eşti un Kusacki, singurul meu băiat, şi te iubesc. Na, c-am dat-o pe siropoşenii.

— Te descurci minunat, spune doamna.

— Atât de multe de spus, zice el.

— Îl pupă şi Jeannine, spune doamna.

— Te pupă şi Jeannine, zice el. Pentru numele lui Dumnezeu, Jeannine, pune mâna şi scrie-i dacă vrei să i-o spui. Nu-i nevoie s-o spun eu ca s-o scrii. Scrie-o şi gata. Eşti nevastă-mea.

— Nu sunt nevastă-ta, spune Jeannine.

— Pentru mine eşti, zice Marty, iar ea se lasă cumva pe el, pe când el mai trage o gură de Squirt.

Cumpăr nişte dropsuri cu mentă şi ţigări pentru Janet şi un Kayo pentru mine.

Îmi place Kayo.

— Hei, ai auzit de Dave Wolley? îmi zice Marty. Dave Wolley, de la Pustnicul Înţelept de pe Munte?

Îl cunosc foarte bine pe Dave. Dave făcea parte dintre cei care mergeau la grătar la Ferma Ţăranilor Ruşi.

— Ei bine, ia-ţi adio de la Dave, zice Marty. Pustnicul Înţelept de pe Munte e kaput. Dave e kaput.

— Nu l-am văzut niciodată pe Dave atât de necăjit, spune Jeannine.

— Era al dracu’ de necăjit, zice Marty. Cine n-ar fi? A fost trup şi suflet.

Dave a fost trup şi suflet. Şi-a lăsat barbă de-adevăratelea, în loc să-şi pună una falsă, şi chiar şi în vacanţe umbla desculţ, ca să-i semene picioarele cât mai bine cu cele ale unui ascet autentic de pe munte.

— Problema e că Pustnicul Înţelept de pe Munte s-a abătut prea mult de la drumul drept, zice Marty. Ca voi toţi, Izolaţii. Voi, Izolaţii, vă abateţi prea mult de la drumul drept. Ia gândeşte-te. La ora asta aveţi din capul locului foarte puţini Vizitatori, ceea ce-nseamnă că noi avem şi mai puţini Vizitatori dispuşi să urce naibii pân-aici ca să vă vadă pe voi, Izolaţii. Aşa e? Am dreptate?

— Ai perfectă dreptate, spune Jeannine.

— Am perfectă dreptate, zice Marty. Chit că nu-mi convine deloc că am perfectă dreptate, fiindcă, dacă te gândeşti un pic, în cazul în care o păţiţi şi voi, Izolaţii, eu ce fac? Eu de voi, Izolaţii, mă ocup. Pricepi? E corect? Dă-i dropsurile cu mentă. Şi dă-i restul amărâtului. Trebuie să se-ntoarcă la muncă.

— Spor la treabă, spune Jeannine şi-mi dă restul.

E tristă povestea cu Dave. Şi e îngrijorătoare. Fiindcă Pustnicul Înţelept de pe Munte nu era câtuşi de puţin mai Izolat decât noi, plus că era mult mai popular, fiindcă Dave se pricepea de minune să improvizeze şi să dea sfaturi înţelepte.

Merg pe potecă până la Centrul de Resturi Menajere şi cântăresc Resturile noastre Menajere Umane. Pun documentele şi taxa în cutia pe care scrie Documente şi Taxe. Arunc gunoiul în tomberonul pe care scrie Gunoi şi Resturile Menajere Umane în tomberonul pe care scrie Atenţie Resturi Menajere Umane, iar pe urmă mă sprijin de un copac şi-mi beau cutia de Kayo.

 

A doua zi dimineaţă găsesc o capră în Tava Mare şi un iepure în Tava Mică, plus un bilet adresat celor de la Distribuţie:

 

Vă rog să primiţi suplimentul alimentar ca semn de preţuire din partea noastră, scrie în bilet. Vreau să ştiţi că fiecare dintre voi e special pentru noi şi că nu e neglijat niciodată. Vreau să ştiţi că, dacă am putea să vă păstrăm pe toţi, am face-o, dacă ar fi profitabil pentru toată lumea. Numai că nu e, fiindcă altminteri am face-o, nu-i aşa?, v-am păstra pe toţi. Însă, dat fiind că ne integrăm într-o organizaţie nouă şi mai suplă, ce prilej minunat să ne adaptăm Schema de Personal! Prin urmare, deşi în perioada asta de lipsuri şi de provocări s-ar putea ca unii să trebuiască să plece, vestea bună e că alţii trebuie să rămână şi poate c-o să fiţi chiar voi. Să sperăm că o să fiţi chiar voi, fiecare până la unul, dar nu, după cum tocmai s-a spus, n-o să se poată, e imposibil. Aşa că bucuraţi-vă de trataţie, nu vă faceţi griji, aşteptaţi să vă contacteze supervizorul, iar dacă nu o s-o facă, aflaţi cu uşurare că Relocarea Personalului a trecut pe la uşa voastră. Deşi ni se pare corect să vă informăm că e posibil ca unii dintre cei care trec de prima vizită să fie scoşi la a doua, sau chiar la a treia, în funcţie de cum merge Relocarea, deşi, dacă cineva e scos atât la prima, cât şi la a doua vizită, se produce o încurcătură a disponibilizărilor, vă rugăm să nu ţineţi cont. O să vă scoatem pe fiecare dintre voi doar o dată. Dacă şi atât! Unii dintre voi, cei mai buni, n-o să fie scoşi niciodată. Dar ne aflăm într-o situaţie de prea-mulţi-indieni, aşa că trebuie mai întâi să tăiem câţiva indieni, iar mai târziu, poate şi câteva căpetenii. Dar încă nu, fiindcă e mai greu, fiindcă e vorba de noi. În curând, dar nu încă, trebuie să decidem pe care dintre noi să-l scoatem, iar asta e cumplit de greu, fiindcă suntem cu toţii extrem de utili. Nu c-am vrea să spunem că noi, căpeteniile, suntem mai folositori decât voi, indienii, dar este cert că luăm anumite decizii pe care vouă, indienilor, v-ar veni greu să le luaţi şi din cauza cărora aţi sta treji noaptea, ca să vedeţi pe cine scoateţi. Însă nu vă faceţi griji pentru noi, facem povestea asta de ani de zile, aveţi grijă doar să ţineţi minte, în primul şi-n primul rând, că ceea ce facem cu toţii, căpetenii şi indieni laolaltă, e un privilegiu amuzant, câţi n-ar dori să facă ce facem noi în domeniul divertismentului.

 

Ceea ce probabil că explică povestea cu Dave Wolley.

— Doamne, spune Janet. Să-nceapă odată înregistrarea aia afurisită.

Mă uit la ea.

— Of, bine, bine, zice ea. Uga muga. Uga uga muga. E mai bine?

N-are decât să fie cât de insolentă vrea, dar nu-i bine să iei peste picior Relocarea.

Jupoi şi frig capra şi iepurele. După micul dejun, ea îşi pune căştile şi începe o scrisoare către soră-sa: foarte verboten. Eu lucrez la ideograme. Adică îngenunchez şi mă prefac că le pictez, înmuindu-mi pensula grosolană şi uscată în petele de plastic tare şi colorat, care cică trebuie să arate ca vopseaua făcută din fructe de pădure pisate.

Pe la amiază, faxul din Zona mea Separată scoate zgomotul pe care-l face de obicei când vine un fax.

Ca să-l iau, ar trebui să ies din peşteră şi să intru în Zona mea Separată în timpul orelor de program.

— Isuse, du-te să-l iei, spune Janet. Eşti nebun? Poate că-i de la Louise.

Mă duc să-l iau.

E de la Louise.

Nelson e mai bine azi, spune faxul. Nu prea s-a mai umflat. S-a jucat cu camioanele şi a mâncat 3 buc. de bologna. A întrebat de tine. N-are febră, îşi mişcă bine picioarele şi braţele. Pe Visa mai am 6800 $, să-i transfer mai bine pe un card nou / rată a dobânzii mai scăzută?

Sună bine, îi răspund tot prin fax. Ce fac copiii?

Copiii sunt copii, îmi trimite ea prin fax. Mă scot din minţi. Vorbesc întruna.

Mi-e dor de tine, îi scriu şi-mi trimite tot prin fax semnătura de pe card de care e nevoie.

Semnez cardul. Trimit cardul prin fax.

Nelson are şase ani. Cu trei luni în urmă, i-au înţepenit muşchii. Medicamentele care i s-au dat pentru relaxarea musculaturii şi-au făcut parţial efectul, dar din cauza lor i s-au umflat muşchii. În rest e bine, doar că e ţeapăn, umflat şi-l doare când se mişcă. Au şi un nume pentru ce-au crezut că avea la început, dar când a început să se umfle de la medicamente, doctorul Evans a trebuit să admită că, indiferent ce avea, nu era ce crezuseră ei iniţial.

Aşa că-l supraveghem îndeaproape.

Mă întorc în peşteră.

— Cum merge treaba? spune Janet.

Fac o strâmbătură.

— Căcat, zice ea. Doar ştiţi că vă ţin pumnii, băga-mi-aş.

Uneori poate să fie din cale-afară de drăguţă.

Pastoralia, de George Saunders, Editura Humanitas Fiction, 2020, trad. Radu Paraschivescu, col. „Raftul Denisei”



Articole asemănătoare

Iris Wolff: „Eu cred în puterea literaturii”

Iris Wolff este o scriitoare germană de origine română, iar anul ăsta a apărut la Ed. Lebăda Neagră traducerea romanului său despre Transilvania natală, „Lumea estompată”.

„Un cartier select”, de Therese Anne Fowler (fragment în avanpremieră)

„Un cartier select”, de Therese Anne Fowler, pune pe tapet întrebările importante despre viața în America de astăzi, explorând efectele diferențelor rasiale și de clasă într-o poveste tulburătoare și emoționantă.

Cine l-a ucis pe Santiago Nasar? – „Cronica unei morți anunțate”, de Gabriel García Márquez

Publicat în 1981, cu un an înainte ca Gabriel García Márquez să primească Premiul Nobel pentru Literatură romanul Cronica unei morți anunțate este pe cât de scurt, pe atât de profund.

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu