Nou apăruta editură Hecate își începe colecția SF&F cu volumul Pilda semănătorului de Octavia E. Butler, un roman al speranței și al credinței care apar în ciuda apăsării unei lumi înfricoșătoare.
Când crize economice și ecologice neglijate duc la haos social, nici chiar comunitățile protejate de ziduri nu mai sunt sigure. Într-o noapte presărată cu incendii și moarte, Lauren Olamina, fiica adolescentă a unui preot, își pierde familia și casa și se aventurează în lumea nesigură a Americii. Dar ceea ce a început ca o fugă pentru supravieţuire va duce în curând la ceva mai mult: viziunea neașteptată a unui destin uman... și nașterea unei noi credințe.
„Literară…meditativă și realmente sfâșietoare…Atracția ficțiunii lui Butler constă în faptul că este la fel de laborios detaliată ca jurnalismul.” (Washington Post Book World)
„Butler își spune povestea cu neobișnuită căldură, sensibilitate, onestitate și eleganță; deși cititorii de science-fiction vor recunoaște acest Pământ din viitor, Lauren Olamina și viziunea ei ajută romanul să iasă în evidență aidoma unui copac înalt printre mlădițe.” (Publishers Weekly)
„Lumea pe care o creează este mişcător de familiară și totuși transformată în mod înfricoșător... ne face să împărtășim dorința naratoarei pentru o lume mai bună și credința lui Butler în capacitatea noastră de a o realiza.” (San José Mercury Nes)
Octavia E. Butler (1947-2006) și-a câștigat faimă internațională prin ficțiuni pline de forță și cu o textură bogată, care abordează problemele universale ale rasei, genului, politicii, religiei și sexualității. Cele douăsprezece romane și volume de povestiri publicate i-au adus numeroase premii, printre care MacArthur Foundation Fellowship, Medalia Langston Hughes și premiile Nebula și Hugo.
Despre ea însăși, Octavia E. Butler a scris cândva: „Sunt o scriitoare de cincizeci şi trei de ani, care-și poate aminti cum a fost o scriitoare de zece ani și care se așteaptă ca într-o bună zi să fie o scriitoare de optzeci de ani. Sunt, de asemenea, confortabil de asocială – o sihastră în mijlocul orașului Seattle – pesimistă dacă nu am grijă, feministă, negresă, fostă baptistă, o combinație de tipul ulei-și-apă de ambiție, lene, insecuritate, siguranță și energie”.
Pilda semănătorului, de Octavia E. Butler (fragmente în avanpremieră)
SÂMBĂTĂ, 20 IULIE 2024
Azi-noapte am avut iar visul meu recurent. Cred că era de așteptat. Îl visez când mă lupt, când mă zbat în propriul meu cârlig și încerc să mă prefac iar că nu se întâmplă nimic neobișnuit. Îl visez când încerc să fiu fiica tatălui meu.
Astăzi este aniversarea noastră: a cincisprezecea aniversare a mea și a cincizeci și cincea aniversare a lui tata. Mâine voi încerca să-i fac pe plac – lui, comunității și lui Dumnezeu. De aceea am visat azi-noapte ceva care să-mi aducă aminte că totu-i o minciună. Cred că trebuie să scriu despre vis, întrucât minciuna asta mă tulbură foarte mult.
Învăț să zbor, să levitez. Nu mă-nvață nimeni. Învăț pur și simplu de una singură, puțin câte puțin, o lecție într-un vis, apoi altă lecție în alt vis. Nu-i o imagine foarte subtilă, dar este persistentă. Am avut multe lecții și acum sunt mai iscusită în zburat. Mă încred mai mult în capacitatea mea, însă tot mi-e frică. Deocamdată nu-mi pot controla foarte bine direcționarea.
Mă aplec înainte, spre ușă. Este o ușă similară celei dintre camera mea și hol. Pare să fie foarte departe de mine, totuși mă aplec către ea. Menținându-mi corpul rigid și tensionat, eliberez ceea ce țin, ceea ce mă împiedicase până acum să mă înalț ori să cad. Și mă las pe aer, mă încordez în sus, fără să mă înalţ, dar, în același timp, fără să cad. După care încep într-adevăr să mă mișc, ca și cum aș luneca pe aer, plutind la un metru deasupra podelei, prinsă între teroare și fericire.
Plutesc spre ușă. Dintr-acolo strălucește o lumină difuză, rece. După aceea lunec puțin în dreapta, apoi mai mult. Îmi dau seama că voi rata ușa și mă voi lovi de perete, însă nu mă pot opri, nici n-am cum să virez. Plutesc îndepărtându-mă de ușă, îndepărtându-mă de strălucirea difuză către altă lumină.
Peretele aflat dinaintea mea arde. Focul a izbucnit de niciunde, a trecut prin perete, a început să se întindă spre mine, să se întindă pentru mine. Focul se răspândește. Plutesc în el. Scapără în jurul meu. Mă zbat și mă zvârcolesc și încerc să mă retrag, prinzând pumni de aer și foc, lovind din picioare, arzând! Întuneric.
Poate că m-am trezit puțin. O fac uneori, când mă înghite focul. Asta-i rău. Când mă trezesc complet, nu pot să readorm. Încerc, dar n-am reușit niciodată.
Pilda semănătorului, de Octavia E. Butler, Ed. Hecate, 2015, trad. Toma Ritner, colecția SF / F
Scrie un comentariu