Shakespeare: cel mai cunoscut necunoscut

William Shakespeare este, se zice, în același timp cel mai cunoscut și cel mai puțin cunoscut dintre toți oamenii celebri. Sunt atât de puține lucrurile pe care le știm cu siguranță despre viața sa încât pare că sunt, de fapt, invers proporționale cu studiile care-i sunt dedicate. În timp ce printre shakespearologi umblă vorba că „orice biografie a lui Shakespeare înseamnă 5% date concrete și 95% supoziții”, Shakespeare Quarterly, cea mai exhaustivă bibliografie, înregistrează aproape 4000 de lucrări noi documentate care-i sunt dedicate în fiecare an. „Shakespeare, se pare, nu e atât un personaj istoric, cât o obsesie a universitarilor”, concluzionează Bill Bryson în monografia pe care i-o dedică (și de unde am cules și celelalte date de mai sus). 

Se pare că nu se știe cu siguranță nici cum se scria numele său, în documente fiind consemnat în peste 80 de variante diferite, de la „Shappere”, până la „Shaxberd”. Chiar dintre semnăturile lui Shakespeare care s-au păstrat nu sunt două la fel. Printre cele paisprezece cuvinte care se presupune că sunt scrise de mâna bardului din Stratford, se numără șase semnături diferite: „Willm Shaksp”, „William Shakespe”, „Wm Shakspe”, „William Shakspere”, „Willm Shakspere” și „William Shakespeare”. Aceasta din urmă este și grafia acceptată de Oxford English Dictionary, nu cea pe care o folosim cu toții astăzi. Destul de răspândită este și ipoteza că omul William Shakespeare n-ar fi existat niciodată sau, dacă ar fi existat ca personaj istoric, nu ar putea fi autorul genial pe care-l „învinuim” cu toții astăzi că e. Bryson estimează la 5000 numărul cărților publicate care dezvoltă aceste teorii, iar printre posibilii candidați la „adevăratul Will Shakespeare” se numără Sir Francis Bacon sau Christopher (Kit) Marlowe. 

Poet și dramaturg în timpul reginei Elisabeta I și al regelui Iacob I - prima mențiune a sa ca dramaturg datează din 1592 (deși nu e deloc măgulitoare), două dintre cele mai des citate calități ale operelor sale sunt, pe de o parte, felul în care a înțeles complexitatea emoțiilor umane și a condiției umane, și, pe de alta, faptul că s-a folosit în mod magistral de cuvintele și expresiile limbii engleze (de multe ori inovând atunci când nu găsea termenii potriviți nevoilor sale), multe dintre ele fiind încă în uz și acum, la patru secole de la moartea sa.  

Shakespeare a scris aproape 40 de piese (probabil mai multe, dar s-au pierdut) și numeroase poezii de dragoste, dintre care cele mai celebre sunt cele din ciclul său de sonete. În timp ce sonetele au fost publicate în 1609, în timpul vieții sale (se bănuiește chiar de el), prima ediție a pieselor sale a fost tipărită la șapte ani după moartea sa, în 1623, și pentru asta le datorăm recunoștință colegilor și prietenilor săi John Heminges și Henry Condell. Astăzi, această ediție in-folio (aprox. 21x33 cm) a operelor lui Shakespeare se numără printre cele mai valoroase manuscrise literare (un exemplar putând ajunge și până la șase milioane de dolari). Se presupune că mai există 240 de exemplare ale primei ediții in-folio, cele mai multe dintre ele în Biblioteca Folger din Londra, instituția care deține cele mai multe materiale shakespeariene din lume.   

Atât ca personaj istoric, cât și ca scriitor, William Shakespeare este un personaj care fascinează, deși nu știm cât de fascinant a fost el ca om. De-a lungul timpului am fost și eu atrasă mai întâi de opera lui Shakespeare și apoi și de figura lui, dar mai ales de toată literatura care s-a adunat în jurul lui. De la studii și cărți de critică literară, la adaptări ilustrate pentru copii, romane și biografii ce-l au ca personaj, până la tot felul de cărți ce par că-l folosesc doar ca pretext pentru a se realiza ediții frumoase pornind de la idei și fragmente din opera lui. Eu nu sunt absolventă de Limba Engleză, așa că pasiunea mea este în mod evident a unei cititoare pasionate, dar amatoare, iar selecția de mai jos, de asemenea. Cum ziceam mai sus, sunt mii de studii care-l au ca subiect pe Shakespeare în fiecare an, așa că nu poate fi vorba nici pe departe de vreo pretenție de exhaustivitate sau exegeză în acest articol. Este doar o imagine a unei pasiuni livrești și forma pe care aceasta a luat-o de-a lungul anilor. 

În primul rând, dacă vrei să afli rapid care e treaba cu Shakespeare, cel mai simplu (și plăcut) e să citești biografia pe care i-a dedicat-o Bill Bryson: Shakespeare. Lumea ca o scenă. Apărută în engleză în 2007, cartea a fost tradusă anul ăsta și în română (trad. Ioana Aneci) și, la fel ca orice altă carte scrisă de Bill Bryson, este documentată, amuzantă, prietenoasă și cât se poate de satisfăcătoare. De la ce se știe sigur despre Shakespeare, la locul nașterii, locurile în care a trăit, familie, carieră, legături, context istoric și cultural, dar și posteritate, găsești în mai puțin de 250 de pagini cea mai bună introducere în viața și opera Marelui Will. Nu spun că e cea mai bună sau cea mai completă biografie (de fapt, cu siguranță nu e), dar e cea mai accesibilă și foarte potrivită pentru început. Nu știu dacă există vreuna care să fie considerată „cea mai bună biografie a lui W. Shakespeare”, și, chiar dacă există, cu siguranță nu există unanimitate. Eu mi-aș dori să mai citesc și Will in the World, de Stephen Greenblatt, pe care o tot așteptam să apară în traducere, însă, între timp a apărut tot anul ăsta Tiranul. Politica în viziunea lui Shakespeare, care e, probabil, foarte interesantă, dar pare ușor prea specializată pentru gusturile (și competențele) mele. 

Și mai pe scurt puteți găsi capitole separate despre Shakespeare în Creatorii lui Paul Johnson (o prezentare destul de stufoasă a scrierilor și scriiturii sale), Canonul occidental, de Harold Bloom (care-l pune pe Shakespeare, alături de Dante, în centrul canonului literar occidental: „Shakespeare este figura centrală a canonului occidental”) sau Titani ai istoriei, de Simon Sebag Montefiore. Pentru cine are chef de despicat firul în patru, seria „Idei esențiale” are un volum care-i este dedicat în totalitate, The Shakespeare Book (evident, doar în engleză, nu știu dacă putem spera la o asemenea traducere). 

În ceea ce privește romanele biografice ce-l au ca subiect, aici am mai multe recomandări diferite. Unul dintre cele mai frumoase romane în care William Shakespeare apare ca personaj este Hamnet, de Maggie O'Farrell, un minunat roman de familie și al dragostei de părinte, în care Shakespeare este, asemenea personajului real, mai degrabă o mare absență, decât o prezență (nici măcar o dată nu este numit pe parcursul cărții). Însă, asemenea unei găuri negre care atrage tot ce e în jurul ei, și această mare absență este extrem de evidentă în întreaga poveste, iar felul în care Maggie O'Farrell construiește atmosfera și epoca lui Shakespeare este remarcabil. 

Alte două romane care-l au ca protagonist, de data asta în mod fățiș, sunt Ochii doamnei mele, de Anthony Burgess, și Nebuni și muritori, de Bernard Cornwell. Primul este, probabil, cea mai poetică biografie romanțată a lui Shakespeare. Citindu-l, am avut impresia că Burgess a reușit performanța de a pune cap la cap detaliile cunoscute despre Shakespeare și epoca lui, amalgamându-le în același timp cu locuri comune și expresii din piesele sale de teatru. E o foarte frumoasă sinteză a omului și a dramaturgului concomitent și, în același timp, o veritabilă reușită literară (am scris despre cât de mult mi-a plăcut cartea acum mulți ani, la apariție). Romanul face pereche cu un altul ce-l are ca protagonist pe Kit Marlowe, Moartea la Deptford, care mie nu mi s-a mai părut la fel de reușit, dar care completează foarte bine tabloul epocii. Pe cât de poetic este Ochii doamnei mele, pe atât de prozaic este Nebuni și muritori, însă nu în sensul de neinteresant, ci în sensul că oferă o viziune frustă și neromanțată asupra epocii și omului. Impresia cea mai puternică cu care am rămas după ce am citit romanul a fost că Shakespeare era mai degrabă un personaj nefrecventabil și destul de ciufut (haha), departe de piedestalurile pe care este pus azi. Sunt bune, din când în când, și astfel de desacralizări. 

Mai aproape de noi, un roman extrem de popular care are ca subiect moștenirea artistică a lui Shakespeare și felul în care, la peste 400 de ani de la moartea sa, opera sa continuă să fie populară (deopotrivă în mediile academice, cât și în cele ale amatorilor), este Dacă am fi ticăloși, de M.L. Rio. Un campus novel în stilul Istoriei secrete a Donnei Tartt, cartea urmărește atât intriga unei crime, cât și fascinația pe care teatrul lui Shakespeare o exercită asupra publicului. 

Și, tot referitor la moștenirea artistică a lui Shakespeare, în 2015 (la comemorarea de 400 de ani de la moartea lui Will) editura Hogarth din Marea Britanie a inițiat un proiect care urmărea reinterpretarea capodoperelor lui Shakespeare de către scriitori contemporani. Proiectul a fost preluat și la noi de Humanitas Fiction și au apărut până acum șapte romane (dintre care șase traduse și în română), The Gap of Time, de Jeanette Winterson, după Poveste de iarnă (trad. rom. O paranteză în timp), Shylock Is My Name, de Howard Jacobson, după Neguțătorul din Veneția (trad. rom. Shylock este numele meu), Vinegar Girl, de Anne Tyler, după Îmblânzirea scorpiei (trad. rom. Scorpia), Hag-Seed, de Margaret Atwood, după Furtuna (trad. rom. Pui de cotoroanță), New Boy, de Tracy Chevalier după Othello (trad. rom. Băiatul cel nou), Dunbar, de Edward St Aubyn după Regele Lear), Macbeth, de Jo Nesbø după, evident, Macbeth (trad. rom. Macbeth) și ar mai trebui să apară o reinterpretare după Hamlet făcută de Gillian Flynn. Un roman care ar fi putut foarte bine să facă parte din seria asta, dar nu face (gurile rele spun că autorul a refuzat colaborarea) este Coajă de nucă, de Ian McEwan, o rescriere originală și surprinzătoare a lui Hamlet. Mie mi-au plăcut enorm toate aceste reinterpretări, fiecare este, în felul său particular, personală și inedită, un omagiu adus atât lui Shakespeare, cât și publicului său. Din păcate, cred că seria nu a avut succesul scontat de inițiatorii săi, ultimul volum apărut fiind Macbeth în 2019, de atunci nu am mai citit nimic despre următoarea carte care era la rând (Hamlet, apud Gillian Flynn) și nici de vreo altă continuare. 

Extrem de cunoscute sunt și povestirile după piesele lui Shakespeare făcute de frații Charles și Mary Lamb în 1807 și care de atunci au cunoscut ediții succesive atât în engleză, cât și în traduceri în alte limbi ale lumii. Tot la categoria repovestiri mai intră și alte două volume ilustrate, apărute și în traducere română, ambele ediții cartonate și ilustrate, Povestiri după Shakespeare, de Anna Claybourne (adaptare) și Elena Temporin (ilustrații), și Lumea poveștilor lui Shakespeare. 12 piese ale bardului repovestite pentru copii, de Angela McAllister (text) și Alice Lindstrom (ilustrații). Teoretic, pentru copii, prin concepție grafică ele sunt o bucurie și pentru cititorul adult (eu le-am cumpărat în primul rând pentru mine). 

În mica mea bibliotecă #fanShakespeare se mai află două ediții pe care le-am luat mai mult de „amoru' artei”. Prima este o carte splendid ilustrată, Botanical Shakespeare. An Illustrated Compendium of All the Flowers, Fruits, Herbs, Trees, Seeds, and Grasses Cited by the World's Greatest Playwright, de Gerit Quealy, cu ilustrații de Sumie Hasegawa Collins. Este o antologie care adună toate citatele din opera lui Shakespeare care au legătură cu ceva din lumea plantelor (fructe, flori, ierburi etc.) pe care le acompaniază cu splendide ilustrații vegetale. Un volum de colecție, în spatele căruia se află o muncă enormă (documentare, organizare, concepție grafică, realizare) și care este o bucurie pentru ochi și minte deopotrivă. 

Cea de-a doua ediție  este un set de 3 cărți minuscule (7,6x8,9 cm), Shakespeare box set, format din: „The complete plays in one sitting”, „The bard's guide to abuses and affronts” și „Love sonnets of Shakespeare”. Toate au ilustrații color și sunt printate pe hârtie colorată, cu aspect vintage, plus tot felul de chenare și vignete care contribuie la înfrumusețarea aspectului. De asemenea, fiecare are o scurtă introducere în opera lui Shakespeare și tot felul de informații utile. Sunt niște cărticele simpatice, atent lucrate și mai serioase decât te-ai aștepta având în vedere dimensiunea lor. 

Pentru mine, una dintre cele mai frumoase părți ale operei lui Shakespeare sunt Sonetele și am adunat, evident, și o mică colecție de ediții ale sonetelor sale (în română și engleză). Cea mai recentă achiziție este volumul apărut la Cambridge University Press, All the Sonnets of Shakespeare, editat de Paul Edmondson și Stanley Wells, o ediție critică cu o Introducere substanțială și numeroase adnotări pe marginea poeziilor. În română pot fi găsite în librării în mai multe traduceri: la Ed. Cartier, în col. „Cartier de colecție”, în traducerea lui Radu Ștefănescu (o ediție cartonată, cu fotografii alb-negru și cu un cuvânt-înainte al traducătorului), în colecția „Opere Shakespeare” a Editurii Tracus Arte, vol. I, Sonete. Furtuna, în traducerea Violetei Popa, precum și o ediție de „Opere complete” a Academiei Române în care se găsesc și traducerile sonetelor (realizate de un colectiv de traducători). De asemenea, este clasică și traducerea lui Gheorghe Tomozei de la Ed. Pandora M, o ediție bilingvă care nu ar fi rău să fie reeditată. Și, dacă tot am deschis o listă de dorințe, și „traducerea” imaginară a sonetelor lui Shakespeare făcută de Vasile Voiculescu (Ultimele sonete ale lui Shakespeare într-o traducere imaginară) ar merita o reeditare. 

Cum ziceam și la început, acest articol nu are nici un fel de pretenție de exhaustivitate (dat fiind subiectul, ar fi și imposibil), este doar un fel de mărturie a unei pasiuni, una dintre multele mele pasiuni livrești legate de subiectul cărților despre cărți. Dincolo de ce (nu) știm despre Shakespeare, opera lui și cărțile dedicate acesteia alcătuiesc o mică lume livrescă, fascinantă și inedită, gata mereu să fie îmbogățită cu o nouă ediție frumoasă.