• „Trebuie să vă obișnuiți cu viața și să învățați să râdeți” - W.A. Mozart

„Uite cine vorbește”, coord. Florentina Sâmihăian şi Liviu Papadima (fragment în avanpremieră)

„Uite cine vorbește”,  coord. Florentina Sâmihăian şi Liviu Papadima (fragment în avanpremieră)

Antologia Uite cine vorbeşte este coordonată de Florentina Sâmihăian şi Liviu Papadima şi face parte din colecţia „Cărţile mele”, din care mai fac parte titluri precum Care-i faza cu cititul?, Ce poți face cu două cuvinte sau Cui i-e frică de computer.

Volumul este semnat de autorii Adina Popescu, Alex Moldovan, Ana Maria Sandu, Călin-Andrei Mihăilescu, Dan Stanciu, Elena Vlădăreanu, Florin Bican, Ioana Both, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Jan Koneffke, K.J. Mecklenfeld, Ladislau Daradici, Laura Grünberg, Lavinia Branişte, M. Gânju, Max Gruenwald, Radu Paraschivescu, Simona Popescu, Veronica D. Niculescu, Matei Sâmihăian şi ilustrat de Irina Dobrescu. 

Lansarea va avea loc pe 4 iunie, de la ora 12:00, la scena Arena, pavilion C1, de la Târgul de carte Bookfest, în prezenţa autorilor. 

 


Însemnările și opiniile despre viață ale lui Gaston
-    consemnate cu ajutorul aparatului de traduceri canin-umane Yamahamham,
de Matei Sâmihăian -
 

AZI 
Uuuaaah! Gata, m-am trezit, dar acu’mi pare puțin rău – stăteam bine-nfofolit sub pătura stăpânilor. Ia să vedem dacă măcar mi-au pus mâncare-n bol… Prrrf, azi n-am chef de mai nimic, afară plouă cu găleata și nu-mi place să-mi ud urechile. Tre’ să mă scutur la fiecare minut, că nu suport să-mi intre stropii ăia reci pe sub blăniță. Ce zic, nu suport deloc apa, doar dacă e s-o beau. 
Ummm, șleap, șleap, șleap, ia uite, am apică-n bol. Ummm, bun, bun. Sper să-mi pună orez cu cărniță la micul dejun, nu bobițele alea nesuferite pe care tre’ să le sparg între fălci. Și nici conservă… chiar dacă nu știu să citesc ce scrie pe ambalaj, îmi pot da seama (după miros) cam din ce porcării e făcută. Nu că nu mi-ar plăcea porcăriile. Oho, mă dau în vânt după porcării și asta mă face să-mi bag boticul în tot ce-i mai lucios și mai foșnitor: în punga cu chipsuri, în bolul cu alune și caju, în farfuriile lăsate aiurea pe masa scundă din sufragerie, în sacul cu cartofi sau sfeclă. Odată, stăpânii s-au speriat așa de tare când au văzut petele roșii de la sfeclă pe jos și botul meu plin de zeamă roșie, încât au crezut c-am păpat sticlă. Dar nu era așa, și-au dat seama când au găsit sfeclele ronțăite și împrăștiate pe canapeaua albă.


Ia uite, stăpânul e la baie și stă de vorbă cu frățiorul meu, Urrr, care s-a cocoțat pe chiuvetă și plânge ca un țânc după apă proaspătă. Mă gelozesc des când îi văd așa de apropiați, dar știu că tre’ să vină și rândul meu la un moment dat. De exemplu, atunci când stăpânul își bea licoarea caldă de dimineață și stă cu nasul într-o carte sau se holbează la telefon. Mă apropii atent de stăpân și îmi împing capul în piciorului lui, să mă scarpine după urechi. Dacă nu mă bagă în seamă, încep să sar în două lăbuțe și dau să mă sui pe el. De obicei, îmi dă semnalul să încep să mă gudur pe lângă el când spune
Hai, Gas, lasă-mă și când mă-mpinge cu blândețe jos. Am învățat ceva limbaj de stăpân, dar am gura prea mare să pot pronunța coooorrect. Acu’ mă joc, desigur. Ce, crezi că nu știu pe ce limbă trăiesc? 
Ia uite, s-a-ntors Urrr de la baie și stă și se uită la mine ca blegul, de la nivelul pardoselii. Privește ușor plictisit și e, pesemne, la fel de somnoros ca mine. Dar io scap repede de somnoritate. Ia să-n­cerc să-l scarmăn puțin, să-și mai vină în fire. E morocănos și n-are niciun chef, știam io. 
Știu că stăpânul se nervozează că nu mai stau la picioarele lui, dar tre’ să fac și io exercițiile matinale. Acu’ se uită la noi cum ne alergăm prin bucătărie – când Urrr dedesubtul meu cu lăbuțele la înaintare, când eu încercând să mă apăr de mișcările lui de felină mototoală. Imediat ce ieșim din scenă, ne avântăm spre sufrage­rie într-un talmeș-balmeș portocaliu cu alb și pete negre, într-o încrengătură de lăbuțe pufoase, ochi, urechi și cozi ciuntite.


Alertă! S-a activat senzorul de depistat câinele din vecini, așa că mă reped la ușă să dau bună ziua: Ham, ham, haaam, raf, plaf, raf, brrrr. I-am zis să-mi lase niște mesaje umede în drumul spre parc, să aflu și io ce-a mai mâncat, pe cine a mirosit și care-i starea generală, dacă ai nevoie de traducere. 
Nici nu termin bine salutul, că aud din direcția stăpânului s-o las mai moale, să nu mai latru. Dar, deh, ce știe ăsta, el are tot timpul cu cine sta la taclale, cheamă pe la noi acasă tot felul de omi și io mă bag în seamă cu toată lumea, mai ales cu omii cu gheruțe – că-mi place cum mă scarpină ele cu ascuțeniile alea sidefate, în număr de cinci pe lăbuță. Dar când mă răsfață cu toate cele zece gheruțe odată e de-a dreptul – ummm, canin-divin. Ce, credeai că lătrătorii n-au pe nimeni acolo sus? Ai văzut vreodată un nor canis-cumulus? E spiritul nostru protector, care veghează asupra tuturor celor din specia canină – de la șoricari la dobermani, așa să știi. Urrr are și el spirit protector, dar locuiește într-o țară însorită, unde spiritele animale trăiesc în piramide și sunt divinizate chiar de stăpâni, nu invers, și au parte de toate plăcerile. Cel puțin așa zice Urrr. 

Iar îl aud cum miorlăie…. Miau, miau, urrrr, vreau apă. Urrrr, miau, miau, vreau mâncare. Și tot așa.
’Opa, văd că stăpânul se-ndreaptă spre marele frigi. Ieeei, orez cu cărniță, orez cu cărniță! Mii de canis-cumulus, mâncarea mea preferată. 
Nici n-apuc bine să halesc tot ce-am în bol, că aud cum stăpânul o pupă pe omama și iese pâș-pâș din casă. Ce-i asta, stăpâne, nu ies și io prin ploaie să miros ultimele știri? Las’ că merg la omama s-o trezesc. Oricum tre’ s-ajungă și ea la serviciul ei, nu-i bine să-ntârzie prea mult, că se supără colegii. 
Heeei, trezirea! Vreau afară, că, dacă nu, fac pocinog pe parchet. Da’ ce omi să-nțeleagă limbaj canin?!  
Ui’ că se deschid ochișorii. Se ridică omama și merge împleticindu-se spre ușă. Ura, ura, o să merg afară (după tot ritualul, pe care nu-l înțeleg de­fel, din camera cu gresie și faianță ca ochii lui Zdreanță). 
Ummm, abia aștept să miros știrile. S-a-mprăștiat un parfum puturos, uf, burtica mea. Câteodată am senzația că mai trăiește un mic Gas la mine-n burtică, care-mi dă ordine și comenzi mai ceva ca un stăpân. Dacă aș putea învăța și limba lui, i-aș spune să nu mă mai gâdile atunci când mi-e foame și să nu mai sufle atâta aer când trebuie să ies afară. E greu când mai trăiește cineva la tine-n burtică. 
Da, și o să ies și apoi să vezi: mă tolănesc pe canapea și nu mă mai mișc de acolo până seara, când apar stăpânii. E o formă de protest: dacă nu mă bagă nimeni în seamă, n-are sens să mă activez, dorm și-aștept. Se practică, să știi. Um­mm! 

Ilustrațiile sunt semnate de Mircea Pop. 



Articole asemănătoare

„Sufletul lumii”, de Camelia Cavadia (fragment în avanpremieră)

Un fragment în avanpremieră din noua carte semnată de Camelia Cavadia, „Sufletul lumii”, o colecție de povești adevărate dintr-o lume fantastică.

„Lebăda cu două intrări”, de Nora Iuga (fragment)

Fragment din volumul „Lebăda cu două intrări”, de Nora Iuga, ediţia a II-a revăzută, cu o prefaţă de Alexandru Matei.

Dragă Bosie..., „De Profundis”, de Oscar Wilde

O confesiune scrisă cu mare tristețe, cu ciudă pe sine însuși de a se fi lăsat atras într-un carusel al greșelilor, „De Profundis” este un text frumos și care ne oferă o altă imagine a lui Oscar Wilde.

2 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu


  1. K.J. Mecklenfeld 17-05-2016 10:37

    Yay! Abia aștept! Coperta arată foarte fain, nu-i așa?Mi-s curios dacă îți vor plăcea povestirile scrise de mine :-)

    Raspunde
  2. Laura Câlțea 18-05-2016 09:23

    Nu e asta coperta, am făcut eu un colaj ca să am ce pune la cover foto pe blog :) Dar ilustrațiile Irinei Dobrescu chiar sunt minunate și abia aștept să citesc și restul povestirilor :)