„Un cartier select”, de Therese Anne Fowler (fragment în avanpremieră)

În Oak Knoll, o comunitate plină de verdeață din Carolina de Nord unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, profesoara afroamericană Valerie Alston-Holt își crește fiul de 18 ani, un tânăr inteligent și talentat pe nume Xavier. Băiatul, care este mulatru, se pregătește să meargă la facultate în toamnă.

Totul este bine până când familia Whitman – nou-îmbogățiți care au și o fiică adolescentă cu probleme –, se mută alături și distruge casa veche și copacii pentru a-și construi o reședință spectaculoasă. Având puține în comun, cu excepția gardului care le delimitează proprietățile, cele două familii se găsesc rapid în conflict: prima dată, cu privire la un stejar secular din curtea lui Valerie și, la scurt timp după aceea, cu privire la idila care înflorește între cei doi adolescenți.

Un cartier select pune pe tapet întrebările importante despre viața în America de astăzi – „Ce înseamnă să fii un vecin bun?” „Putem conviețui dacă nu suntem de acord?” –, explorând efectele diferențelor rasiale și de clasă într-o poveste tulburătoare și emoționantă.

„Îți smulge inima din piept... Fowler creionează cu talent personajele și experiențele acestora, iar povestea pe care o spune este una dureroasă, de neuitat.” (Library Journal)

„Povestea fascinantă a lui Fowler este executată cu pricepere și te face să înțelegi complexitatea fiecărui personaj suficient de mult încât alegerile lor să aibă sens. Nu poți lăsa din mână această carte, care oferă o explorare atentă a prejudecăților, a noțiunilor preconcepute și a noțiunii de nevinovăție.” (Publishers Weekly)

„Ritmul neobosit, scriitura elegantă și perfect temporizată fac din romanul lui Therese Anne Fowler un portret atent, în mișcare, al unui cartier american la un pas de schimbare. Vă va rămâne gândul la Un cartier select mult timp după ce ați terminat-o de citit.” (Christina Baker Kline)

„Convingătoare și captivantă, Un cartier select m-a lăsat fără cuvinte, dar cu dorința de a discuta subiectul. Aceasta este o poveste care vă va bântui mult timp.” (Emily Giffin, autoarea bestsellerului Tot ce ne-am dorit)

„O carte provocatoare și necesară despre problemele cruciale ale timpului nostru. Am citit-o pe nerăsuflate, iar deznodământul uimitor m-a lăsat cu inima frântă, dar plină de speranță.” (Meg Waite Clayton, autoarea bestsellerului Ultimul tren spre Londra)

„Un roman captivant despre moralitatea modernă... Elemente familiare – două familii, doi tineri iubiți, o dispută juridică – încadrează o poveste care are atât un aer clasic, cât și de inevitabilitate. Dar Fowler își construiește povestea cu dialoguri inteligente, personaje convingătoare și un narator implicat, la persoana întâi plural, care ne implică pe toți în concluzia dureroasă.” (Tara Conklin) 

Un cartier select, de Therese Anne Fowler (fragment în avanpremieră)

Capitolul 1

O casă nouă și elegantă într-un cartier vechi și simplu. O fată stând pe un șezlong lângă o piscină, o fată care vrea să fie lăsată în pace. Începem povestea aici, cu câteva minute înainte ca un mic incident să schimbe totul. E o după-amiază de mai, când cartierul nostru încă-și păstrează pacea fragilă, un echilibru lejer între vechi și nou, între noi și ei. Mai târziu, vara aceasta, când va avea loc înmormântarea, mass-media va specula cu îndrăzneală a cui e vina. Îi vor provoca pe unii participanți să spună de care parte sunt.

A se consemna că n-am vrut niciodată să luăm partea cuiva.

Juniper Whitman, fata de lângă piscină, avea 17 ani. Neîndoielnic, o vârstă dificilă, chiar dacă toate îți merg strună, ceea ce nouă așa ni se părea. E un truism să spunem că aparențele înșală, așa că n-o vom face. Vom spune că nu poți cunoaște pe cineva doar după aparențe. Vom spune că cei mai mulți dintre noi ascundem ceea ce ne îngrijorează sau ne derutează, etalând, în schimb, fațete pe care sperăm că alții le vor aproba, etalăm părțile ce sperăm că vor plăcea altora. Juniper ascundea ceva și nu știa dacă trebuia să se simtă jenată sau furioasă sau în vreun fel anume.

Curtea acestei noi case era mult mai mică decât vechea curte în care locuise Juniper – n-avea nici o treime de acru, cea dinainte având trei. Unde să meargă când simțea nevoia să plece, dar nu i se permitea să iasă? Acolo nu era bucățică rămasă neocupată de casă și de piscină, iar spațiile libere erau descoperite. N-avea pic de intimitate. La vechea adresă, lui Juniper îi plăcea să se plimbe printre pinii înalți, cu ace lungi din spatele proprietății, suficient de departe de casă, unde avea spațiul necesar să respire și să reflecteze. Îi plăcea să fie în mijlocul biocenozei, cum o numeau oamenii de știință. Asta o făcea să se simtă mai bine, întotdeauna.

Dar cel care construise această mare și strălucitoare casă albă curățase lotul de toți copacii maiestuoși, cu lemn de esență tare, care umbreau căsuța ce fusese odinioară acolo, căsuța care fusese demolată cu nepăsare și înlăturată ca o dărâmătură rămasă după o furtună sau un cutremur. Doar că pe acolo nu fuseseră nici vreo furtună și nici vreun cutremur. Era un cartier select, în inima unui oraș dezirabil din Carolina de Nord și cumpărători gata să-și cheltuie banii. Atât doar, iar acum apăruseră această casă mare, cu curtea ei mică, goală și costisitoare, cu piscina și șezlongul și fata cu cartea ei.

Juniper se gândi că foșnetele pe care le auzise în curtea din spatele curții ei – ce încă avea o pădure mică din arbori de corn, cicoare, nuci, castani, pini și un stejar uriaș, care trăise acolo mai mult ca oricare locuitor al cartierului – erau de la veverițe. Ei nu-i plăceau veverițele. Sigur, erau drăguțe, dar nu te puteai încrede în ele să nu-ți sară în fața mașinii când te vedeau venind. Și mereu se strecurau în căsuțele pentru păsări, să le fure toate semințele. Juniper avea o carte pe genunchi, așa că se concentră din nou asupra acesteia. Povestea era bună, iar ea devenise tot mai pricepută să evadeze în povești.

– Hei, zise o voce care nu era a unei veverițe.

Juniper ridică ochii și văzu un adolescent care stătea la marginea curții ei cu o greblă într-o mână, salutând-o cu cealaltă.

– Trebuie să fii noua noastră vecină. Mă pregăteam să mătur niște frunze și te-am văzut aici, așa că am zis să te salut.

Apariția lui o surprinse din două motive. Juniper nu știuse că mai locuia cineva în apropiere. Dar chiar dacă ar fi suspectat că acolo era cineva, un băiat, un adolescent, s-ar fi așteptat să arate ca ea și anume – să fie alb. Toți vecinii din vechiul cartier erau albi. În schimb, el era negru, de asta era destul de sigură. Mulatru mai precis, cu părul creț, auriu- închis.

– Hei, zise ea. Da, ieri ne-am mutat – eu, împreună cu sora mea mai mică și cu părinții.

– Și toți sunteți din afara orașului?

– Nu, suntem dintr-o zonă mai îndepărtată din oraș.

– Tare, zise el zâmbind. Ei bine, n-am vrut să te deranjez. Doar să-ți urez bun venit.

– Nu e nici un deranj. Mersi.

Dacă asta ar fi fost tot, dacă ar fi putut doar să se salute și apoi să lase lucrurile așa – ei bine, totul ar fi fost, cel puțin, mai simplu pentru toată lumea.

Un cartier select, de Therese Anne Fowler, Ed. Litera, 2020, trad. Alexandra Axinte-Cristea, col. „Buzz Books”