„Voluntarul”, de Jack Fairweather (fragment în avanpremieră)

În vara anului 1940, un agent polonez sub acoperire, pe nume Witold Pilecki, a acceptat misiunea de a dezvălui soarta a mii de persoane deținute în noul lagăr de concentrare de la granița Reich-ului. Sarcina sa era de a face un raport asupra crimelor naziste, de a strânge o armată secretă și de a pune la cale o revoltă. Numele centrului de detenție – Auschwitz.

Pe parcursul următorilor doi ani și jumătate, Pilecki a format un grup conspirativ la Auschwitz care a sabotat facilitățile lagărului, a asasinat ofițeri naziști și a adunat dovezi ale abuzului îngrozitor și ale crimelor în masă. Dar, pe măsură ce a pus cap la cap planurile îngrozitoare ale naziștilor de a extermina evreii din Europa, Pilecki și-a dat seama că avea să riște viața oamenilor săi, a sa și a familiei sale pentru a avertiza Vestul înainte ca totul să fie în zadar. Pentru a face asta trebuia să încerce imposibilul – să evadeze de la Auschwitz.

Aceasta este prima relatare importantă a călătoriei sale uimitoare, folosind informații din sursele exclusive ale familiei, dar și relatări nepublicate ale luptătorilor din lagăr, pentru a arăta cum Pilecki a acordat o șansă Aliaților de a distruge lagărul și de a salva sute de mii de vieți omenești.

Rezultatul este o poveste palpitantă despre rezistență și eroism împotriva celor mai teribile circumstanțe și despre încercarea unui om de a schimba cursul istoriei.

„Pilecki este probaiul unul dintre eroii mai puțin cunoscuți ai celui de al Doilea Război Mondial… această carte plină de informații va deveni foarte probabil versiunea definitivă a vieții sale extraordinare.” (Economist)

„Foarte bine documentată, bine scrisă și de-a dreptul memorabilă, cartea lui Jack Fairweather ne amintește de capacitatea de a fi nobil a sufletului uman în vremuri de pericol inimaginabil.” (Andrew Roberts, autor al bestsellerului Furtuna războiului)

„Puține cărți te fascinează, incită și urmăresc precum Voluntarul. Este o poveste care merita de multă vreme o relatare robustă, fidelă, iar Fairweather exact asta a făcut.” (Wall Street Journal)

„O poveste extraordinară.” (The Times)

„Combină verva unui thriller cu dovezile detaliate ale adevărului sobru și adesea hidos.” (The Telegraph)

„O relatare fascinantă... un monument pe măsură pentru unul dintre cei mai mari eroi de război ai Poloniei și un act de acuzare rușinos al eșecului Aliaților Occidentali de a acționa.” (Sunday Times)

Jack Fairweather a fost reporter de război pentru Washington Post și Daily Telegraph, fiind șeful biroului din Bagdad al acestei din urmă publicații. Este autorul cărților A War of Choice și The Good War.

Voluntarul, de Jack Fairweather (fragment în avanpremieră)
 

Capitolul 1
Invazia

Krupa, Polonia de Est
26 august 1939

 

Witold stătea pe treptele conacului când văzu apropiindu‑se de curtea sa o mașină care lăsa în urmă o dâră de praf pe aleea cu tei și care se opri formând un nor alb lângă castanul noduros. Vara fusese atât de secetoasă, încât țăranii se gândeau să toarne apă peste mormântul unui înecat sau să înhame la plug o fecioară ca să aducă ploaia – acestea erau obiceiuri din regiunea Kresy, de la frontiera de răsărit a Poloniei. În cele din urmă, se stârnise o furtună puternică, cu descărcări electrice, care nu făcuse decât să culce la pământ ceea ce mai rămăsese din recoltă și să spulbere cuiburile de berze de pe stâlpi. Însă, în acel august, grija lui Witold nu era legată de proviziile pentru iarnă.

Pe undele radio veneau vești despre masarea trupelor germane la graniță și despre amenințarea lui Adolf Hitler de a recupera teritoriul cedat Poloniei la sfârșitul Primului Război Mondial. Hitler credea că poporul german era prins într‑o competiție brutală pentru resurse cu alte rase. Numai prin „anihilarea Poloniei și a forțelor sale vitale“ se putea extinde rasa germană, le spusese el ofițerilor săi pe 22 august, la reședința sa de munte din Obersalzberg. A doua zi, Hitler semnase un pact secret de neagresiune cu Iosif Stalin, prin care Europa de Est îi revenea Uniunii Sovietice, iar cea mai mare parte a Poloniei – Germaniei. Dacă germanii reușeau să își realizeze planurile, Witold și‑ar fi pierdut casa și moșia, iar Polonia ar fi devenit un simplu stat vasal sau ar fi fost distrusă în întregime.

Din mașina prăfuită coborî un soldat care îi transmise lui Witold ordinul să își adune oamenii. Polonia declarase mobilizarea generală a unei jumătăți de milion de rezerviști. Witold, sublocotenent de cavalerie în rezervă și membru al micii nobilimi locale, avea la dispoziție 48 de ore ca să își ducă unitatea la cazarma din orașul învecinat, Lida, pentru a se îmbarca în vehicule militare spre a fi transportați în vest. Se străduise să facă instrucție cu 90 de voluntari în cursul verii, însă majoritatea oamenilor săi erau țărani care nu participaseră niciodată la nici o luptă și nu trăseseră cu arma nici măcar la nervi. Deși cavaleriști, unii dintre ei nu aveau cai și se gândeau să lupte cu germanii de pe biciclete. Cel puțin, Witold reușise să îi înarmeze cu puști Lebel de 8 mm, cu repetiție.

Witold își puse repede uniforma și cizmele de vânătoare și își luă revolverul Vis dintr‑un ciubăr aflat în vechea afumătoare, unde îl ascunsese în vara aceea, după ce îl surprinsese pe fiul său, Andrzej, în vârstă de opt ani, îndreptându‑l către sora sa. Soția lui, Maria, plecase împreună cu copiii la mama ei, în apropiere de Varșovia. Trebuia să îi cheme înapoi acasă. Erau mai în siguranță în est, departe de linia de atac al lui Hitler.

Witold îl auzi pe băiatul de la grajd pregătindu‑i în curte calul preferat, pe Bajka, și își aranjă puțin uniforma kaki într‑una dintre oglinzile de pe hol, așezată lângă gravurile estompate care înfățișau revoltele glorioase, dar sortite eșecului, în care luptaseră strămoșii săi. Avea 38 de ani, o statură medie și era de o frumusețe discretă, cu ochi albaștri, păr blond închis, pieptănat pe spate, frunte înaltă, iar conturul buzelor dădea tot timpul impresia unui început de zâmbet. Observându‑i reținerea și darul de a asculta, oamenii îl luau uneori drept preot sau funcționar binevoitor. Era uneori cald și expansiv, însă de cele mai multe ori dădea impresia că ascunde ceva. Își impunea reguli stricte și putea să devină exigent față de ceilalți, însă nu sărea niciodată calul. Era încrezător în oameni, iar încrederea sa în sine îi inspira și pe ceilalți să aibă încredere în el.

În tinerețe, își dorise să fie artist și studiase pictura la Vilnius, însă își abandonase studiile în anii tumultoși de după Primul Război Mondial. Polonia și‑a proclamat independența în 1918, ridicându‑se din ruinele imperiilor rus, german și austro‑ungar, însă fusese invadată aproape imediat de Rusia sovietică. Witold s‑a angajat în ambuscade împotriva bolșevicilor împreună cu trupa sa de cercetași, luptând pe străzile Vilniusului. În zilele pline de violență de după victorie, Witold nu s‑a mai simțit în stare să pună mâna pe pensulele sale de pictură, lucrând ca funcționar ceva vreme la un depozit militar și la o uniune a fermierilor. Apoi, în 1924, tatăl său s‑a îmbolnăvit și a considerat că este de datoria lui să preia moșia în ruină a familiei sale, Sukurcze, care cuprindea un conac gata să se prăbușească, livezi neîngrijite și ceva mai mult de 200 de hectare de câmpuri vălurite, cultivate cu grâu.

Witold s‑a trezit deodată administratorul comunității locale. Țăranii din satul Krupa îi lucrau câmpurile și îi cereau sfaturi despre cum să își exploateze propriile terenuri. A înființat o cooperativă a producătorilor de lapte pentru a obține prețuri mai bune pentru săteni și, după ce și‑a cheltuit mare parte din moștenire pe o iapă pursânge arab premiată, a înființat o unitate locală de rezerviști. A cunoscut‑o pe soția sa, Maria, în 1927, pe când picta decorurile pentru o piesă de teatru la noua școală din Krupa, și i‑a făcut curte cu buchete de liliac, pe care i le dădea pe fereastra dormitorului. S‑au căsătorit în 1931 și, în mai puțin de un an, li s‑a născut fiul, Andrzej, urmat, 12 luni mai târziu, de Zofia, fiica lor. Paternitatea a scos la iveală latura duioasă a lui Witold. Acesta a avut grijă de copii atât timp cât Maria a fost țintuită la pat după nașterea Zofiei și i‑a învățat să călărească și să înoate în iazul de lângă casă. Seara, puneau în scenă scurte piese pentru Maria, când aceasta se întorcea acasă de la muncă.

Însă tihnita sa viață de familie nu era total ruptă de curentele politice care proliferaseră prin țară în anii 1930, iar Witold era îngrijorat de asta. Polonia fusese una dintre societățile cele mai pluraliste și tolerante din Europa în cea mai mare parte a istoriei sale de 1 000 de ani. Cu toate acestea, țara care reapăruse în 1918, după 123 de ani de ocupație, încerca din greu să își definească identitatea. Naționaliștii și conducătorii Bisericii militau pentru o definiție tot mai restrânsă a națiunii poloneze, bazată pe apartenență etnică și catolicism.

Voluntarul, de Jack Fairweather, Editura Litera, 2020, trad. Monica Pîrvulescu, col. „Kronika”