• „Adevărații purtători de frumusețe sunt, pentru mine, întotdeauna ceilalți” - Mihai Măniuțiu

Sfârșitul lui Eddy Bellegueule - Édouard Louis

<i>Sfârșitul lui Eddy Bellegueule</i> - Édouard Louis

„În fiecare dimineaţă, în baie, îmi repetam neîntrerupt aceeaşi propoziţie: Azi voi fi un dur”. Cea mai mare dorinţă a lui Eddy Bellegueule, un băiat dintr-o familie săracă din nordul Franţei, este să fie un macho în ochii familiei şi ai vecinilor săi. Dar, din copilărie, a fost diferit: a avut gesturi efeminate, a fost precoce din punct de vedere intelectual şi atras de alţi bărbaţi. Tradus deja în douăzeci de limbi, Sfârşitul lui Eddy Bellegueule surprinde violenţa şi disperarea vieţii într-o localitate muncitorească din Franţa, fiind, de asemenea, un portret sensibil al copilăriei şi al trezirii instinctelor sexuale. Édouard Louis scrie din propria experienţă, cu o sinceritate şi cu o inteligenţă pline de compasiune. Rezultatul – un triumf de critică şi de public – a făcut din el cel mai celebru scriitor francez din generaţia sa.
„Un roman strălucitor... curajos, necesar şi profund înduioşător.” (Guardian)
Sfârşitul lui Eddy Bellegueule marchează începutul unei cariere scriitoriceşti remarcabile.” (The Washington Post)
„Un roman de formare excepţional... Louis este un copil teribil al lumii literare franceze, care nu se teme să pună în discuţie aspectele sensibile şi întunecate ale vieţii.” (Slate)
„E posibil ca subiectul controversat să fi fost cel care a adus Sfârşitul lui Eddy Bellegueule pe primele pagini ale ziarelor, însă ceea ce a făcut din acest roman un clasic fără vârstă al literaturii de formare sunt personajele şi povestea nuanţată.” (Vice) (©Editura Litera)
Traducere: Alexandru Matei.


Scriitură
5 din 6
Poveste
5 din 6
Redactare
6 din 6
Traducere
6 din 6

Nota mea

5 din 6

0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu