• „Drumul cunoașterii e de la complicat la simplu” - Alexandru Paleologu

Attila Bartis citește din romanul Sfîrșitul la Café Verona

Attila Bartis citește din romanul Sfîrșitul la Café Verona

Luni, 2 octombrie, la ora 19.00, la Café Verona București (subsol Cărturești), Attila Bartis va citi fragmente în limba maghiară din romanul Sfîrșitul (Biblioteca Polirom, 2017, traducere de Marius Tabacu).

Lectura în limba română: Filip Florian

Invitat special: Kósa András László, directorul Institutului Balassi

Lectura va fi urmată de un dialog între cei doi scriitori. Traducere simultană de Bara Hajnal.

Gazda evenimentului: Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Biblioteca Polirom

Un eveniment organizat de Editura Polirom, în parteneriat cu Institutul Balassi și Cărturești

Intrarea liberă

Romanul Sfîrșitul, de Attila Bartis, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea lui Marius Tabacu, şi este disponibil și în ediţie digitală.

Ajuns la vîrsta de cincizeci şi doi de ani şi suspectat de o boală mortală, faimosul fotograf András Szabad se hotărăşte să-şi rememoreze viaţa, pentru a o înţelege mai bine el însuşi.

Maturizat în Ungaria comunistă a lui János Kádár, cu o mamă pe care o adoră, dar care moare devreme, şi un tată fost deţinut politic, András se arată refractar la lumea din jur. Renunţă la şcoală, are o relaţie tensionată cu tatăl său, cu care locuieşte într-un apartament din Budapesta, şi îşi găseşte refugiul în arta fotografică. Face fotografii artistice, mai întîi pe cont propriu, iar apoi ca ucenic al unui fotograf bătrîn, care are un atelier pentru poze de legitimaţii.

Inevitabil, pasiunea lui ajunge să se împletească, chiar foarte strîns, cu viaţa erotică. Pînă şi viitoarea sa carieră internaţională îşi are originea – într-un mod subtil şi imprevizibil – în fotografia făcută într-o seară, pe furiş, unui cuplu ce face dragoste într-un parc public.

Relatînd povestea vieţii lui András Szabad, Sfîrșitul oferă în acelaşi timp o panoramă a vieţii din perioada comunistă, adesea cenuşie şi sordidă, dar şi stranie, absurdă, disperată. Privirea fotografică a protagonistului, detaşată pînă la limita autismului, reuşeşte să emoţioneze şi să tulbure, iar construcţia impecabilă a naraţiunii dovedeşte încă o dată calităţile de mare prozator european ale lui Attila Bartis.

De curînd, de același autor, la Editura Polirom a apărut și romanul Tihna, traducere din limba maghiară şi note de Anamaria Pop, colecția Top 10+.

Attila Bartis s-a născut în 1968 la Tîrgu Mureş şi a emigrat în Ungaria împreună cu familia în anul 1984. Considerat astăzi unul dintre cei mai importanţi prozatori maghiari contemporani, a debutat în 1995 cu romanul A séta (Plimbarea, Polirom, 2008). În 1998 a publicat volumul de nuvele A kéklő pára (Aburul albăstrui), urmat în 2001 de romanul A nyugalom (Tihna, Polirom, 2017), care a inspirat drama Anyám, Kleopátra (2002; Mama mea, Cleopatra), şi de volumul de nuvele A Lázár apokrifek (2005; Apocrifele lui Lazăr). În 2015 îi apare romanul A vége (Sfîrşitul). De-a lungul carierei i-au fost decernate numeroase distincţii literare importante, printre care se numără Premiul Tibor Déry (1997), Premiul Sándor Márai (2002), Premiul Attila József (2005), Premiul Szép Ernő (2010), dar şi Ordinul de Merit Marea Cruce a Ungariei în grad de cavaler (2006), oferit de statul maghiar ca recompensă pentru promovarea literaturii maghiare peste hotare. De altfel, Bartis este unul dintre cei mai traduşi scriitori maghiari de azi. Romanul Plimbarea a apărut în 1999 în germană, în 2009 în franceză, în 2016 în spaniolă, iar Tihna a cunoscut mai multe traduceri (în germană, franceză, engleză, suedeză, slovenă, italiană, spaniolă, română etc.), fiind pînă în prezent cel mai popular roman al său. Prozatorul maghiar este cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru arta fotografică, una dintre cele mai cunoscute expoziţii ale lui fiind Moştenirea Engelhard. În 2010 a publicat albumul fotografic A csöndet úgy (Liniştea aşa). În prezent Attila Bartis trăieşte în Budapesta.

Adresa