• „Cine nu-şi cunoaşte preţul, nu-l cunoaşte nici pe al altuia” - proverb armean

Lansare „Visul numărul 9”, de David Mitchell

Lansare „Visul numărul 9”, de David Mitchell

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă joi, 19 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. 

Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō, și, mai mult, prin cele mai misterioase peisaje ale viselor noastre. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

Vor prezenta cartea Cosmin Ciotloș, critic literar, Serban Georgescu, coordonatorului Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din Cadrul Universității Româno-Americane și Cristian Pătrășconiu, scriitor și jurnalist cultural. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction. 

În partea a doua a evenimentului, plecând de la anumite teme ale romanului, vom discuta despre cyberpunkul japonez și începuturile culturii pop.

Visul numărul 9 are, ca toate romanele lui David Mitchell, o multitudine de fire narative. Ceea ce dă coerență întregului este odiseea urbană a unui tânar naiv, dar foarte inteligent și cu imaginație debordantă, Eiji Miyake, devenit major la 20 de ani, dupa legea japoneză. 

De pe insula Yakushima, Eiji pleacă la Tōkyō pentru a-și căuta tatăl necunoscut. Fanteziile lui structurează narațiunea caleidoscopică. Firul principal se intersectează cu mai multe fire conexe — mama, internată din cauza alcoolismului într-o clinică izolată, încearcă să-și recâștige fiul, pe care l-a părăsit; sora lui geamană, care s-a înecat în ocean, îi bântuie visele —, se întâlnește cu fire întâmplatoare — prietenia lui Eiji cu proprietarul unui magazin de închiriat filme; relația lui cu o pianistă cu ceafa perfectă —, se ciocnește de altele pline de violență atât în viața reală, cât și în irealitate — tânarul nimerește într-un război nimicitor din lumea interlopă, dominată de Yakuza; își asumă roluri de super-erou în jocuri electronice —, sau se mută pe fire paralele — Eiji citește fabulele scrise de o bătrână autoare surdă pentru nepotul ei sau jurnalul prezumtivului său bunic, fost luptător kamikaze în marina militară.

Scriitorul englez David Mitchell s-a născut în 1969, la Southport, Lancashire. Își face studiile de literatură engleză și americană la University of Kent, urmând apoi un masterat de literatură comparată. Se mută în Sicilia și apoi în Japonia, la Hiroshima, unde ține cursuri de limba engleză timp de opt ani. Debutează cu romanul Ghostwritten (1999), câștigător al John Llewellyn Rhys Prize și finalist la Guardian First Book Award, căruia îi urmează, în 2001, Visul numărul 9 (Number 9 Dream; Humanitas Fiction, 2018), finalist la Booker Prize și la James Tait Black Memorial Prize, și Atlasul norilor (Cloud Atlas, 2004; Humanitas Fiction, 2008, 2013), roman câștigător al British Book Literary Fiction Award și nominalizat la Booker Prize, Nebula Award și Arthur C. Clarke Award, ecranizat în 2012, cu Tom Hanks și Halle Berry în rolurile principale. În 2006 publică, de asemenea cu mare succes de critică și de public, Omul de ianuarie (Black Swan Green; Humanitas Fiction, 2015), urmat de The Thousand Autumns of Jacob de Zoet (2010), roman nominalizat la Booker Prize și distins cu Commonwealth Writer’s Prize, The Bone Clocks (2014) și Slade House (2015). În 2016, Mitchell termină nuvela From Me Flows What You Call Time, care face parte din proiectul Future Library — o capsulă literară a timpului reprezentată de 100 de autori emblematici și urmând a fi lansată în 2114.

În 2003, David Mitchell apare în antologia Granta a celor mai importanți tineri scriitori englezi, iar în 2007 este inclus de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume. Printre numeroasele premii acordate lui David Mitchell se numără Geoffrey Faber Memorial Prize și South Bank Show Literature Prize.

Romanul Visul numărul 9 de David Mitchell este recomandat de filme-carti.ro și de RADIO GUERRILLA.

Eveniment desfășurat în parteneriat cu Centrul de Studii Romano-Japoneze (Romanian-Japanese Studies Center). Accesul este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Adresa