• „Am descoperit 1000 de căi pentru a nu produce un bec” - Thomas Edison

Medalia Fields Cédric Villani, în România

Medalia Fields Cédric Villani, în România

Agenţia universitară a Francofoniei, Editura Trei şi Editura Humanitas vă invită marţi, 17 mai 2016, la 18.30, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la dubla lansare de carte a lui Cédric Villani, Medalia Fields 2010, în prezenţa autorului. 

Două cărţi de excepţie ale marelui matematician Cédric Villani vor fi prezentate publicului. Prima carte pune la loc de cinste ştiinţa şi invenţiile care au bulversat cursul istoriei moderne; a doua ne antrenează într-o călătorie de la geneza până la reuşita unei descoperiri stiinţifice. Prima prezintă destinele a doi fizicieni, a unui matematician şi a unui militar care, deşi păreau să rămână undeva în spatele intrigii, au jucat un rol crucial în evoluţia umanităţii; a doua descrie fascinanta incursiune în inima creaţiei ştiinţifice, cu urcuşurile şi coborâşurile, cu bucuria trăită a succesului, dar şi cu greutăţile impasului care până la urmă nu fac decât să relanseze aventura.

Visători picaţi din lună: patru genii care au schimbat istoria este fructul creaţiei unui matematician, Cédric Villani, şi a unui ilustrator, Edmond Boudoin. Împreună, au reuşit să redea într-un document poetic şi pasionant patru destine extraordinare care, dintr-o dată, de la o zi la alta, conduşi de o inspiraţie de geniu, şi-au pus veştimentele de visător eroic sau de erou visător. 
 
Un volum cu ilustraţii de o mare valoare pedagogică care reuşeşte să facă accesibilă ştiinţa şi să prezinte altfel Al Doilea Război Mondial : „Aceste persoane, în situaţie de responsabilitate, dar având şi o anumită distanţă faţă de evenimente, contribuie prin punctul lor de vedere, fiecare în felul său, la definirea contururilor unei perioade istorice de cea mai mare complexitate” (Cédric Villani). Primul este fizician, Werner Heisenberg, cel care a descoperit « principiul incertitudinii »; al doilea este matematician, Alan Turing, care a jucat un rol major în decriptarea codurilor maşinii Enigma, punând astfel bazele informaticii; al treilea este fizician, Léo Szilard, între primii care au înţeles utilitatea militară a energiei nucleare; ultimul, Hugh Dowding a condus bătălia din Anglia. Datorită lui forţele aeriene britanice nu au fost distruse de către Luftwaffe. 

Teorema vie este o carte „stranie” (Liviu Ornea), „inclasabilă” (Cédric Villani). Este totodată povestea unei demonstraţii, dar şi o incursiune în cotidianul unui matematician; cititorul îl însoţeşte şi trăieşte toate sentimentele autorului. Laureat al celei mai înalte distincţii mondiale în matematică, Medalia Fields, numită popular şi „Premiul Nobel al Matematicii”, Cédric Villani reuşeşte să-l facă pe cititor actor în aventura sa. Cartea dezvăluie omul de ştiinţă, dar şi omul din spatele stiinţei. Matematica se face cunoscută marelui public prin intermediul acestei cărţi, scrisă totodată şi pentru „a da viată unei discipline, unei lumi care în esenţă este ignorată de marele public” (Cédric Villani). 

Ambasador al ştiinţelor, popular prin alura sa originală, conferinţele şi cărţile sale, Cedric Villani, Magdalena Mărculescu, Vlad Zografi şi Liviu Ornea vă dau întâlnire marţi, 17 mai 2016, la 18.30, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Acesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 0721973948 sau la adresa de e-mail anda.visan@humanitas.ro în limita celor 100 de locuri disponibile, până pe data de 17 mai, ora 17.00. 

Cédric Villani s-a născut în 1973 la Brice-la-Gaillarde şi şi-a făcut studiile la Toulon şi la Paris. Între 2000-2010, a fost cadru didactic şi cercetător la École Normale Supérieure din Lyon şi a ocupat mai multe posturi de profesor invitat în Statele Unite. În prezent este profesor la Universitatea din Lyon, laureat al Medaliei Fields în 2010, directorul Institutului Henri Poincaré şi de curând ales printre cei șapte consilieri ai grupului la nivel înalt aflat la conducerea Consiliului științific instaurat de Comisia Europeană.

Adresa