• „A fi liber înseamnă a gândi totul cu mintea ta” - Petre Ţuţea

Târgul Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură

Târgul Internațional Gaudeamus Carte de Învățătură

Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de Învăţătură, „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio” de peste două decenii, va avea loc în perioada 22 - 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 24, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media.

Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, sute de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Adresa