• „Drumul cunoașterii e de la complicat la simplu” - Alexandru Paleologu

Cheltuitorul iresponsabil al propriului său geniu

În De Profundis, lunga epistolă adresată lordului Alfred Douglas, Oscar Wilde își face un autoportret care pare a aduce aminte de celebra lui butadă: „Mi-am pus tot geniul în viaţă, în operele mele n-am pus decât talentul.

Eram un om aflat într-o relație simbolică cu arta și cultura epocii mele. Am înțeles asta în chiar zorii maturității mele și mi-am silit apoi epoca să înțeleagă. Puțini oameni au un asemenea statut în timpul vieții și se bucură de atâta recunoaștere. Aceasta este de obicei stabilită, dacă e să fie vreodată, de istoric sau de critic, mult după ce atât omul, cât și epoca au trecut în neființă. În cazul meu a fost diferit. Am simțit-o eu însumi și i-am făcut și pe alții s-o simtă. Byron a fost o figură simbolică, dar relațiile lui erau cu pasiunea și epuizarea pasiunii epocii sale. Ale mele erau cu ceva mult mai nobil, mai durabil, mai vital, cu o întindere mai largă. Zeii mi-au dat aproape totul. Aveam geniu, un nume distins, o poziție socială înaltă, inteligență, îndrăzneală intelectuală; am făcut din artă o filozofie și din filozofie o artă; am schimbat mintea oamenilor și culoarea lucrurilor; tot ce am spus sau am făcut i-a determinat pe oameni să-și pună întrebări; am luat dramaturgia, cea mai obiectivă formă de artă cunoscută, și am făcut din ea un mod de exprimare la fel de personal ca poezia lirică ori sonetul, în același timp lărgindu-i gama și îmbogățind-o; dramaturgie, roman, poezie cu rimă, poem în proză, dialog fantastic ori subtil, orice atingeam făceam frumos în alt fel: adevărului însuși i-am dat în stăpânire de drept ce e fals deopotrivă cu ce e adevărat și am arătat că minciuna și adevărul aparțin numai existenței intelectuale. Am tratat Arta ca pe realitatea supremă și viața ca pe un simplu mod de ficțiune; am trezit imaginația veacului meu, care a creat mituri și legende în jurul meu; am rezumat toate sistemele într-o frază și toată existența într-o maximă.

Alături de acestea, au mai fost și alte lucruri. M-am lăsat ademenit în vrăji prelungite de superficialitate senzuală și lipsită de sens. M-am amuzat să fiu un flâneur, un dandy, un om de lume. M-am înconjurat de firile cele mai mărunte și mințile cele mai înguste. Am devenit cheltuitorul iresponsabil al propriului meu geniu, iar risipirea unei tinereți eterne mi-a adus o bizară bucurie. Obosit să fiu pe culmi, am coborât deliberat în adâncuri, în căutare de senzații noi. Ceea ce era pentru mine paradoxul în sfera gândirii a devenit perversitatea în sfera pasiunii. Dorința, în cele din urmă, era o boală sau o nebunie, sau amândouă. Am devenit neglijent cu viețile altora. Am luat plăcerea când am avut chef și am trecut mai departe. Am uitat că fiecare gest mărunt de zi cu zi face sau distruge un caracter și că, prin urmare, ce ai făcut la un moment dat într-o încăpere secretă va trebui să strigi cândva în gura mare de pe acoperișuri. 

Oscar Wilde, De Profundis


0 Comentarii

Scrie un comentariu

Adresa de email nu va fi facută publică.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Da   Nu