Ferestre în noapte

Ferestre în noapte

Probabil cea mai frumoasă imagine din romanul filozofic al lui Sylvie Germain, Întâmplări dintr-o viață, cea a vieții imaginate în spatele ferestrelor luminate pe lângă care treci noaptea. Mie mi-a amintit de tabloul lui Edward Hopper, Night Windows.

Seara ferestrele n-o mai fac să viseze. Când era copil, îi plăcea să se uite la ele când mergea pe stradă, cu privirea îndreptată spre fațade, le vedea ca pe niște pleoape închise peste visuri efemere, atât de strălucitoare, că deveneau transparente sau cartușe de lumină împodobite cu siluete.

Pe înserat fațadele imobilelor semănau cu pagini de cărți ilustrate, ale căror imagini se mișcau. Cărți care șopteau frânturi de existențe ale căror început și sfârșit ea nu le cunoștea, așa cum nu cunoștea nimic, de fapt, dar ale căror personaje, oricât ar fi fost de reduse la succinte și fugare schițe, trăiau cu adevărat. Nu vieți fantomă, ci vieți diferite, independente, care, în totala lor indiferență în ceea ce o privește, stabileau totuși legături de simpatie cu ea. Legături fluide între oamenii vii, care împart același aici și acum și care, în plutirea lor, se arcuiau în semne de întrebare. Atâția oameni care chiar trăiau în jurul ei, așa de aproape, inaccesibili, atâtea corpuri în mișcare, atâtea gesturi făcute, atâtea cuvinte și priviri schimbate, fără ea, atâtea gânduri. Atâtea destine – poate, mediocre cele mai multe, dar glorificate de mătasea și sclipirea de aur topit a ramelor în care se lăsau zărite.

Edward Hopper, Night Windows, 1928

Întâmplări dintr-o viață, Sylvie Germain, Ed. Nemira, 2014, trad. Mihaela Stan, col. „Damen Tango”

Filozofie și cotidian, recenzie despre „Întâmplări dintr-o viață”, de Sylvie Germain, pe Bookaholic.ro

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter

Clubul cititorilor de cursă lungă