„In the end, we'll all become stories”

Neurologul Oliver Sacks despre cât de important este, pentru noi, oamenii, să ne construim identitar ca povești. Mi-a adus aminte de o frază a lui Margaret Atwood care tot circulă pe net și mi-a plăcut mult, „in the end, we'll all become stories”.

Cu toţii avem o poveste a vieţii noastre, o naraţiune interioară a cărei continuitate, a cărei esenţă este viaţa noastră. Se poate spune că fiecare dintre noi construieşte şi trăieşte o „povestire“, şi că această povestire este eul nostru, identitatea noastră.

Dacă vrem să cunoaştem un om, punem întrebarea: „Care e povestea lui, povestea lui adevărată, cea mai adâncă?“ – pentru că fiecare dintre noi este o biografie, o poveste. Fiecare dintre noi este o naraţiune singulară, construită continuu, inconştient, de noi, prin noi şi în noi, prin percepţiile, senzaţiile, gândurile şi acţiunile noastre; şi, nu în ultimul rând, prin discursul nostru, naraţiunile noastre vorbite. Sub raport biologic, fiziologic, nu suntem atât de diferiţi unii de alţii; sub raport istoric, ca naraţiuni, fiecare dintre noi e unic.

Pentru a fi noi înşine, trebuie să ne avem pe noi înşine, să punem stăpânire, la nevoie să punem din nou stăpânire, pe poveştile vieţilor noastre. Trebuie să ne „adunăm“, să adunăm drama interioară, naraţiunea despre noi. Un om are nevoie de o asemenea naraţiune, o naraţiune interioară continuă, pentru a-şi menţine identitatea, sinele său.

Oliver Sacks, Omul care își confunda soția cu o pălărie, (cap. 12. „O problemă de identitate”), Ed. Humanitas, 2012, trad. Dan Rădulescu, col. „Pași peste granițe”