Julián Fuks despre diferența dintre scriitorul diletant și scriitorul bun, în Istorii despre literatură şi orbire (Borges, João Cabral și Joyce), o foarte frumoasă meditație despre scris, despre lupta zilnică a scriitorului cu cuvintele, despre literatură și viața cuvintelor.
Cuvintele și tot ceea ce se poate construi cu ele nu sunt infinite decât dacă se decontează doza de coerență și cea de verosimilitate care le sunt atât de drage, sau chiar vreo posibilă doză de frumusețe.
Asemenea restricții, alături de vertijul care provoacă eterna apariție a poveștilor și dispariția lor atât de subită, îi pot duce la disperare pe scriitorul diletant, speriat de foaia albă de hârtie. Nu de puține ori, el se va lăsa în voia poveștilor neinteresante – în general din cauză că sunt mirobolante – sau le va deturna folosind cuvinte pe care le consideră inedite, pe care le consideră originale și care transmit această impresie pentru că adesea sunt nepotrivite. Scriitorul bun, pe de altă parte, are conștiința caracterului ineluctabil al unor asemenea limitări, și prin aceasta – contrar așteptărilor – se simte ușurat, și nu apăsat de înfrângerea anunțată: este absolvit de necesitatea de a surprinde și își ia în slujba sa toate poveștile banale și toate cuvintele banale niciodată destituite, nici unele, nici celelalte, din lumea aceasta.
Un text frumos scris, recenzie despre Istorii despre literatură și orbire, de Julián Fuks
Julián Fuks - Istorii despre literatură şi orbire (Borges, João Cabral și Joyce)
Scrie un comentariu