„Existența oricărei biblioteci, chiar și a bibliotecii mele, permite cititorilor săi să întrevadă adevăratul sens al meșteșugului lor, un meșteșug ce luptă împotriva stringențelor timpului, aducând fragmente ale trecutului în prezent. Le oferă posibilitatea de a arunca o privire, oricât de tainică sau de îndepărtată, în mințile altor ființe umane și le permite să capete o oarecare cunoaștere a propriei condiții, oferindu-le, spre citire, poveștile colectate aici. Mai presus de orice, le comunică cititorilor faptul că meșteșugul lor constă în puterea de a-și aminti, în mod activ, la îndemnul paginii, momente aparte ale experienței umane.” (Biblioteca nopții, Alberto Manguel, trad. Anca Stoiculescu)
Camera mea preferată din casă este biroul-bibliotecă pe care l-am amenajat de câțiva ani. Este cea mai mică cameră, iar pereții plini de cărți o micșorează (fizic) și mai mult, dar o măresc (mental) enorm. Este camera cea mai liniștită, fiind și cea mai retrasă, și este oaza mea de liniște („o cameră doar a ei”, ar fi zis Virginia Woolf, și, deși nu este doar a mea, îmi este suficientă ca spațiu de refugiu și de gândit în liniște). Cred că pentru fiecare cititor biblioteca (fie privată, fie publică) concentrează în sine deopotrivă imaginea celui mai intim refugiu, dar și spațiul cel mai deschis către lume. În bibliotecă te retragi pentru a citi în liniște, dar această activitate solitară te deschide către lume, oferindu-ți-o în felurite chipuri adunate în cărțile sale.
În mod ideal, pentru a oferi o imagine cât mai fidelă a lumii, orice bibliotecă publică ar trebui să refacă universalitatea celei legendare din Alexandria, cu atât mai potrivită ca model cu cât se știu, de fapt, destul de puține despre ea (ceea ce permite numeroase presupuneri și interpretări). Și, deși cele mai multe dintre bibliotecile noastre personale nu vor atinge vreodată proporțiile bibliotecii lui Umberto Eco, și casele noastre tind să devină mai degrabă biblioteci care adăpostesc o casă, decât case care adăpostesc biblioteci. E în firea lucrurilor să se întâmple asta; bibliotecile sunt organisme dinamice, cu propria voință și propriul destin, ca și cărțile.
Un portret intim al cititorului, biblioteca este, deopotrivă, oglinda sa și spațiul său de refugiu. Cărțile pe care le păstrăm (sau nu), cărțile pe care facem notițe (sau nu), cărțile pe care le citim (sau nu), ne construiesc, chiar și fără vrerea noastră, portretul nostru de cititor. Iar în acest portret (ca și în alcătuirea oricărei biblioteci) omisiunile, cărțile lipsă, devin la fel de semnificante precum prezențele.
Una dintre cele mai frumoase meditații despre biblioteci și cititorii lor îi aparține, cum altfel?, celui mai seducător cititor, Alberto Manguel. Biblioteca nopții este o lungă plimbare prin istoria bibliotecilor și a cititorilor săi, indexând numeroasele forme pe care această instituție culturală le-a luat în decursul istoriei: de la biblioteci celebre, la felul în care sunt ordonate bibliotecile, felul în care omisiunile sau absențele își simt prezența într-o bibliotecă, la forma pe care o poate lua o bibliotecă, spațiile și identitatea ei, biblioteca mentală pe care ne-o construim de-a lungul vieții, dispariția sau supraviețuirea bibliotecii. Biblioteca nopții a fost prima carte de Alberto Manguel pe care am citit-o și m-a cucerit și nu de puține ori m-am refugiat, mental, în biblioteca sa din hambarul unei vechi case parohiale de la sud de Loara. Momentan, nu mai este disponibilă decât ediția în engleză, dar trag speranță că vom avea curând și o reeditare a traducerii în română (câteva fragmente care mi-au plăcut le-am notat mai demult într-un articol pe blog) și, până atunci, vă puteți delecta cu alte scrieri bibliofile ale sale: Istoria lecturii, Monștri fabuloși sau Un cititor în Pădurea din Oglindă.
Inspirată de o lectură recentă, Catalogul cărților naufragiate. Fiul lui Columb și aventura bibliotecii universale, de Edward Wilson-Lee (trad. Claudia Popa), în care este refăcută istoria pasionantă a bibliotecii lui Fernando Columb (în epocă, una dintre cele mai mari biblioteci particulare renascentiste), am făcut o vizită în propria bibliotecă pentru a căuta și alte cărți despre... biblioteci, evident. Pornind pe urmele mezinului lui Cristofor Columb, un mare bibliofil, dar și un explorator neobosit (într-o vreme în care cei mai mulți oameni nu plecau niciodată din locul natal, el a ajuns nu o dată, ci de două ori în Lumea Nouă și a străbătut Europa în lung și-n lat în căutare de cărți) am început în bibliotecă un periplu al bibliotecilor. Se estimează că biblioteca lui Fernando Columb (pe care o visa universală, asemenea celei legendare din Alexandria) a adunat între 15.000-20.000 de volume, un număr imens nu numai pentru acea epocă, dar și pentru orice bibliotecă privată de acum. Particularitatea cea mai evidentă a bibliotecii sale era faptul că, spre deosebire de colecționarii vremii, pasionați mai cu seamă de manuscrisele anluminate care se constituiau în adevărate opere de artă unice, Fernando Columb aduna și orice carte tipărită, inclusiv broșurile ieftine care circulau și erau considerate lipsite de valoare de contemporanii săi.
La câteva sute de ani distanță, biblioteca sa este azi un adevărat tezaur de informații despre epoca respectivă, mai ales datorită acestor tipărituri ieftine pe care alții nu le-au considerat demne de a fi colecționate. Din păcate, însă, timpul, dezinteresul urmașilor, condițiile de depozitare, dușmanii naturali ai cărților, precum și cenzura Inchiziției au făcut ca azi să mai existe doar cca. 4.000 de tipărituri în Biblioteca Colombina din Sevilla. Nu doar bibliofil împătimit, dar și maniac al clasificării, Fernando Columb a mai făcut și alte lucruri extrem de importante, și anume, notarea datei și a locului achiziției unei cărți (ceea ce ne permite să-i refacem drumurile în căutare de cărți), a alcătuit numeroase cataloage pentru păstrarea evidenței cărților (azi valoroase atât pentru titlurile pe care le recunoaștem în ele, cât și, mai ales, pentru cele pe care nu le mai recunoaștem și a căror singură mărturie a existenței devine chiar această lipsă), a pus la punct un sistem de colaboratori care să aibă grijă de biblioteca pe care a înființat-o la Sevilla și care să-i ducă mai departe munca (prin păstrarea bibliotecii sale, dar și prin continuarea achiziției cărților și după moartea sa).
Opera sa de-o viață, biblioteca i-a devenit și moștenire (din păcate, mutilată de-a lungul timpului), și portret (prin deschiderea sa de a găsi loc tuturor operelor, din toate limbile, fără prejudecăți referitoare la religie sau națiune, s-a dovedit a fi un adevărat uomo universale renascentist). Iar cartea lui Edward Wilson-Lee, printr-o documentare minuțioasă și o scriitură incitantă, ne redă portretul acestui bibliofil umanist pe care ajungem să-l simțim apropiat, în felul intim în care cărțile leagă cititorii în spațiu și timp.
Apărută în 2021 (ediția hardcover; 2022 ediția paperback), The Library. A Fragile History, de Andrew Pettegree și Arthur der Weduwen, oferă una dintre cele mai complete și complexe istorii ale bibliotecilor, de la depozitele asiriene de tăblițe de lut până la bibliotecile digitale de azi. Iar istoria bibliotecilor se transformă, evident, într-una a lumii și a societăților care le-au construit. Cu Index și o bibliografie consistentă, alături de ilustrații alb-negru și două colițe color, cartea acoperă cam toate subiectele pe care ți le poți imagina în legătură cu bibliotecile: de la spații specifice, cărți și oameni ai cărților, materiale și tehnici specifice de producție, subiecte și tematici, colecții particulare și biblioteci publice, genuri literare și mentalități sociale, totul punctat cu detalii și anecdote. Istoria fiecărui tip de bibliotecă devine istoria unei epoci, de fapt, întrucât este relevantă pentru o anumită forma mentis, dar și pentru o anume dezvoltare a tehnologiei specifice unei perioade anume.
Trecem, astfel, de la tăblițele de lut cu scriere cuneiformă, la papirusurile antice, apoi la codex-urile scrise pe pergamente obținute din piei de animale, până la cărțile tipărite pe hârtie și, acum, la cele digitale; de la bibliotecile antice (între care umbra Bibliotecii din Alexandria se constituie, în continuare, într-o notabilă absență), la întunecatele biblioteci mănăstirești, colecțiile particulare și cabinetele de curiozități, până la bibliotecile nou-înființatelor universități și apoi, abia în secolul XIX, la bibliotecile publice.
Lectura acestei cărți poate fi acompaniată cu una mult mai spectaculoasă vizual, albumul realizat de ed. Taschen, The World’s Most Beautiful Libraries, de Massimo Listri. Și aceasta este disponibilă în două variante, una spectaculoasă și prin proporții, ediția XXL (30x40 cm și aproape 7 kg), și una „doar” ca imagine, ediția aniversară, 40th Edition (26,5x22,5). Deși am râvnit mult la ediția mare, mi-am luat-o în cele din urmă pe cea mică, întrucât mi s-a părut mai potrivită pentru biblioteca mea și mai ușor de manevrat (nu mai spun de prețul mult mai mic). Ambele ediții au texte în engleză, franceză și germană, o Introducere succintă, dar relevantă, despre istoria bibliotecilor (semnată de Georg Ruppelt) și o prezentare vizuală a mai multor biblioteci europene și americane (cartea este predominant vizuală, dar fiecărei biblioteci îi este rezervată și câte o prezentare de aproximativ o pagină cu câteva date esențiale despre istoria și conținutul ei).
Bibliotecile prezentate sunt spectaculoase vizual, depozitarele a secole de cunoaștere și frumusețe, iar imaginile prezită atât cadre și detalii din interior, cât și imagini ale celor mai prețioase și spectaculoase manuscrise și volume pe care acestea le conțin. Este o carte de colecție și o bucurie pentru orice cititor (mai ales bibliofil), genul de volum pe care-l scoți des din bibliotecă pentru a-l răsfoi și a te bucura de el. Este un întreg univers bibliofil într-o splendidă enciclopedie cu biblioteci din Europa (Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Anglia, Franța, Țările de Jos, Suedia. Germania, Elveția, Austria, Cehia) și cele două Americi (SUA, Mexic, Brazilia, Peru).
Printre bibliotecile pe care le puteți „vizita” răsfoind albumul se numără: Biblioteca Apostolica Vaticana din Roma (având, printre numeroasele sale manuscrise valoroase și o ediție a Divinei Commedia de Dante, cu ilustrațiile lui Gugliemo Giraldi), Biblioteca Marciana din Veneția (unde se găsește Bestiario Grimani, o carte a orelor decorată cu miniaturi flamande), Real Biblioteca del Monasterio de San Lorenzo de El Escorial (Beato de Liebana, Comentariu la Apocalipsa Sf. Ioan), Trinity College Library din Dublin (Book of Kells), Bibliothèque Sainte-Geneviève din Paris, Bibliothèque du Château de Chantilly (Les Très Riches Heures du Duc de Berry), Stiftsbibliotek Sankt Gallen, The Morgan Library New York, Biblioteca del Convento de San Francisco de Asissi în Lima ș.a.
Mult mai particulară și neobișnuită este The Madman's Library. The Greatest Curiosities of Literature, de Edward Brooke-Hitching, o carte care prezintă nu doar o bibliotecă, cât se instituie ea însăși drept o bibliotecă în sine a celor mai ciudate și insolite forme pe care le-au luat cărțile de-a lungul timpului. Rezultatul unui deceniu de documentare prin biblioteci sau cataloage de licitații și ale anticarilor, cartea este o enciclopedie a celor mai ciudate cărți: de la cărți care ucid (cărți legate cu coperți pline de arsenic și care se bănuiește că zac ascunse prin colecții din toată lumea), cărți comestibile, cărți legate în piele de om, cărți făcute din oase, pene sau păr, cărți de vrăji, cărți care comunică cu îngeri sau cărți care comunică cu demoni, cărți minuscule și cărți imense (unele care au nevoie de dispozitive speciale pentru a li se întoarce paginile).
Cărți stranii, neobișnuite, uitate, abandonate, cărți insolite care nu-și găsesc locul în bibliotecile obișnuite, ci, mai degrabă în tot felul de colecții particulare. Cărți criptate care pot fi înțelese de foarte puțini sau chiar de nimeni (mai puțin de propriul autor, precum este acel celebru manuscris Voynich, găsit în 1912 de anticarul polonez Wilfrid Voynich și care, de atunci, continuă să fascineze bibliofilii și specialiștii în criptografie din toată lumea prin misterul său). Sau cărți scrise cu sânge, precum Coranul lui Saddam Hussein care a fost realizat în doi ani de zile și a necesitat aproximatix 25 de litri din sângele fostului președinte al Irakului.
Și aceasta este o enciclopedie splendidă vizual, dar și ca informație și alcătuire. Este interesantă mai ales prin insolitul său: cele mai multe dintre cărțile prezentate nu vor face obiectul vreunei biblioteci, însă adunarea lor în acest volum se constituie ca un fel de bibliotecă per se. Titlul este catchy, dar și ușor înșelător, nu este vorba doar despre cărți cu o încârcătură negativă, ci doar de cărți insolite în nenumărate feluri stranii. Unele dintre ele poate că nici nu ne-am fi gândit că pot fi considerate drept cărți.
Ca de obcei când vine vorba de liste, și aceasta poate fi continuată, iar fiecare cititor își va face lista lui preferată și, de dorit, și biblioteca preferată. Să vizitezi, chiar și doar din fotoliul de cititor-explorator, bibliotecile publice și particulare ale lumii este o călătorie fascinantă prin unele dintre cele mai frumoase spații care există pe lume. În plus, toate aceste cărți despre cărți și biblioteci se pot citi și completa alături de altele despre care am vorbit într-un articol mai vechi, Cărți despre cărți: Istoria cărților: Infinitul într-o trestie. Inventarea cărților în lumea antică, de Irene Vallejo, Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, de Ross King, Istoria cărților, de Martyn Lyon.
Scrie un comentariu