„Cu cărțile care descriu drumuri exotice e întotdeauna la fel: frumusețea nu e atât în peisajele înfățișate – și pe care localnicii nici nu le mai observă –, cât mai ales în ochiul fascinat care privește minunile lumii. Citind mărturiile autorilor, ne bucurăm de bucuria lor, vedem priveliștile reflectate-n ochii lor, așa cum, ca să ne bucurăm de un film, trebuie să-l vedem neapărat cu cineva alături.
Un fermecător jurnal de călătorii ne oferă Cristina Chevereșan, ale cărei peripluri în Brazilia, Azore, Coasta de Azur și Sicilia (locuri cât se poate de contrastante pe această binecuvântată sferă) are generozitatea să ni le împărtășească nu doar cu bucuria copilărească a călătorului, ci și cu sensibilitate, talent și o memorie aparent inepuizabilă. Citindu-i cartea, locuri, oameni, cultură populară și cultură înaltă, valurile mărilor și austeritatea stâncilor se desfac în fața noastră ca în acele cărți-obiect pe care, dacă le deschizi, se reliefează în trei dimensiuni castele, prințese și dragoni, decupate-n cartonul lucios al paginilor.
O lectură care te îmbogățește, te delectează și te instruiește ca puține altele de acest fel.” (Mircea Cărtărescu)
CRISTINA CHEVEREȘAN este conferențiar doctor abilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură, cultură și civilizație americană. Director al masteratului de Studii Americane, alumn și ambasador Fulbright, a fost visiting professor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția în 2019. A participat la cursuri de specializare la instituții prestigioase din străinătate precum Cornell University (School of Criticism and Theory), University College Dublin sau Salzburg Global Seminar. Seria de burse câștigate a culminat cu un stagiu de cercetare Fulbright Senior la Harvard University. A publicat opt cărți în limbile română și engleză și numeroase articole, recenzii și interviuri în reviste naționale și internaționale. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume. În 2020 a obținut premiul Cartea Anului pentru critică și istorie literară, eseu, acordat de filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor.
Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic, de Cristina Chevereșan
Gara din Palermo, înaintea prânzului, după aproximativ două ore și jumătate de somnolare binevenită. Coborâm în lateralul clădirii pe care o vom vizita peste câteva zile. Ne vom continua atunci peregrinarea în sens invers, Cefalù–Messina– Taormina–Catania. Prin traficul intens, identificăm rapid artera ce ne interesează. Via Maqueda, inimă pietonală a centrului istoric, ne va ajuta să ajungem la destinație fără probleme. Surpriză sau nu, avertismentele se adeveresc. Cum traversezi un bulevard plin de mașini, scutere, biciclete și chiar tarabe pe roți, fără semne de circulație evidente? Ca de multe ori de acum înainte: curaj, ne luăm după localnici! Vom descoperi trecerile și semafoarele amplasate discret în preumblările de mai târziu. Acum, Via Giardinaccio ne așteaptă. Cu toate ezitările nou venitului și numărătoarea de intrânduri pe dreapta, nu ne ia mai mult de zece minute să ne prezentăm la poarta metalică, rotunjită, a unui imobil cu vechime. Strada, desprinsă parcă din filmele cu puști neastâmpărați și rufe la uscat. Treptele înalte către etajul al doilea solicită ușor genunchii, dar primim ajutor la bagaje, cheia și indicații de primă instanță în italogleza timidă a soțului doamnei ce administrează de fapt și de drept apartamentul.
Ora 13: deja instalate în bucătăria salon, sub grinzile joase de lemn, ne studiem curioase căminul pentru următoarele nopți. În ciuda obloanelor cu lamele reglabile de lemn ce blochează ferestrele exterioare, până și eu apreciez un strop de aer condiționat după călătorie. Deschid larg ușile dormitoarelor către balconașele de fier forjat: aleea mărginită de case de piatră gălbuie dă spre Chiesa del Gesù. Turla domină șirul aurit în razele amiezii. La sol, mici afaceri de familie scoborâte din alte vremuri (reparat și tapisat de scaune, spițerie, ceasornicărie de epocă) se amestecă printre intrările ce seara se vor deschide în sufrageriile ori bucătăriile de familie, umplând aerul de miresme și larmă. E liniște acum, orașul toropit și pustiit de concedii va învia spre amurg. Foamea ne mână spre un prim loc de interes: Vucciria, celebra piață de cartier. Moment nu tocmai ideal: târgul de dimineață e pe final, legumele se strâng în lăzi, zeama de pește proaspăt se scurge în firișoare pe trotuar.
La noapte, ritmurile frenetice ale petrecăreților vor umple zona de dans și voie bună. Acum, terasele de pe margini își îmbie clienții de ocazie cu produse proaspete de la producători, aruncate nonșalant în tigăi sau oale gata de ospăț. Pe o tăblie acoperită cu față de masă în carouri, un domn bine făcut, cu mustăți impunătoare și alură de biker la serviciu (nu mă-nșel, curând va demara în trombă pe Vespa proptită de zid), rânduiește un prânz onest: o farfurie de calamari la gril, captura zilei din trei feluri de pește, o garnitură de cartofi proaspeți, presărați cu verdețuri, o salată cu măslinele și roșiile mustind de uleiuri și arome, un coș plin ochi de pâine proaspătă și Birra Messina. Nimic alambicat sub ghirlandele de stegulețe alb albastre ce plutesc peste stradă, ca într-un amical semn de bun venit. Ce-ți poate pica mai bine? Cu aprovizionarea minimală făcută și o scurtă pauză de siestă, pornim în recunoașterea de după amiază.
Așa cum se întâmplă adesea când parcurg cu pasul traseele mentale configurate după ghiduri, Google Maps, aplicații și alte asemenea, identific din prima locurile și lăcașurile unde ne propunem să adăstăm. Plimbare molcomă, adumbrită, printre clădirile cu fațade impozante și vitrine amestecate de pe Via Roma. Cum șade bine profesorului în timpul liber, prima oprire e la Librăria Feltrinelli: popas obligatoriu, abundent în răsplăți, în marile orașe italiene. Via Cavour până în Piazza Giuseppe Verdi, loc de socializare intensă, unde vom reveni cu precădere serile. Arșița începe a se potoli: printre copacii stufoși, trăsurile de agrement se înșiruie, cu vizitii ce navighează plictisiți pe internet și cai încremeniți în așteptare. Zona animată a pieței ce ne readuce către vibranta Via Maqueda e ocupată de turiștii răsfirați pe treptele somptuosului Teatro Massimo. Regret că nu e sezonul potrivit pentru un spectacol de operă pe măsura prestigioasei săli.
Pe sub terase înguste, cu grilaj de fier forjat simplu ori atent ornamentat și obloane mediteraneene înalte, pastelate, strada dedicată celor cu timp și chef de mers nestingherit pe jos începe să adune mulțimea ce o va asalta la apus. Încă mai poți păși printre terasele revărsate pe caldarâm. Începem să înțelegem însă de unde renumele pentru gustări stradale: totul pare pregătit pentru o imensă festa, meniuri de tot felul împânzesc drumul principal și aleile secundare. Pe ici, pe colo, nerăbdătorii sunt deja gata de degustare. În față li se revarsă platouri de revistă cu antipastu mistu: brânzeturi, mezeluri, bunătăți descinse din piețele învecinate. Mă abțin cu greu de la încercat ori fotografiat: totul la vremea sa.
Ne învârtim la propriu în mijlocul intersecției Quattro Canti, nucleu baroc al orașului. Colțurile tăiate creează spațiu amplu pentru cele patru fațade de secol XVII, cu fântâni la poale, ce ilustrează anotimpurile. Din nișele a două rânduri de galerii ne privesc cei patru suverani spanioli ai Siciliei și cele patru sfinte protectoare ale așezării: Cristina, Ninfa, Olivia, Agata. Vom reveni să admirăm în liniște. Ușor de zis, ușor și de făcut: în câteva minute ne retragem pe stradela noastră pitorească pentru adunare de forțe. Am trecut în revistă, din latura pe care o vom afla ulterior a fi mai puțin spectaculoasă, piețele Pretoria și Bellini, cu nelipsitul și foarte utilul Birou de Turism. Mâine avem programat un tur, dar oboseala nu ne încearcă încă: adrenalina primei zile de concediu, a tuturor visurilor ce s-ar putea vedea cu ochii. Bon junti, piaciri di canùscivi.
Insule de soare. De la Mediterana la Atlantic, de Cristina Chevereșan, Ed. Humanitas, 2024, colecția Memorii-Jurnale
Scrie un comentariu