„..un evreu mâncând prăjituri la cofetăria de pe Marszałkowska în anul 1942”

Luna trecută am citit la clubul de carte al Editurii Trei volumul Frumoasa doamnă Seidenman, de Andrzej Szczypiorski, o carte frumoasă despre lucruri urâte. Mare parte a acțiunii se petrece în Varșovia sub ocupație nazistă, cu evrei forțați să locuiască în ghetou sau deportați în lagăre. Cartea are, însă, o frumusețe aparte dată de scriitura dantelată și de personajele excelent construite.

Mi-a rămas în minte un episod excelent redat, cinematic aproape, al momentului în care un tânăr evreu intră într-o cofetărie în Varșovia anului 1942 și care surprinde umanitatea în toată frumusețea și urâțenia sa. 

Și, pentru că de atunci mă tot gândesc la el, am zis că n-ar fi rău să reiau obiceiul de a nota pe blog fragmente frumoase sau interesante din cărțile pe care le citesc și să continui, astfel, secțiunea Jurnal de cititoare. 

Timp de câteva luni se descurcă datorită modestelor resurse financiare și grijii zeloase din partea lui Pawel. Dar o dată a făcut o greșeală, deoarece căpătase încredere în sine, avea abia optsprezece ani și succesele i se urcaseră la cap. Se îndreptase spre cofetăria de pe Marszałkowska, uitând de înfățișarea sa. Henryczek Fichtelbaum se justifica ulterior față de sine cum că niciodată înainte nu‑și studiase fizionomia prin prisma particularităților rasei, mai mult, nimeni în viața lui nu‑i atrăsese atenția asupra trăsăturilor evreiești ca detaliu demn de reținut. Dacă în școală se remarcase prin ceva înainte de război, apoi aceasta era dragostea sa pentru științele exacte, și nu conturul nasului și al buzelor. La cofetărie stârni mai întâi o discretă mirare, apoi panică, în sfârșit reacția brutală a unui bărbat care începu să strige: „Un evreu mănâncă prăjituri!“, ca și când un evreu mâncând prăjituri la cofetăria de pe Marszałkowska în anul 1942 era o imagine la fel de nemaipomenită precum aceea a unui dinozaur sau a arhiprincipesei ruse fără cercei cu briliante în urechi. Câteva persoane părăsiră în grabă cofetăria, chelnerul începu să strige: „O, Doamne! Acum o să ne omoare pe toți!“. Doar un domn mai în vârstă își păstră calmul, rostind o scurtă și consistentă cuvântare îndreptată spre plafon:

— Și așa o să‑i omoare pe evrei, apoi ne vine rândul nouă, deci nu există niciun motiv de panică, lăsați‑l pe tânăr să‑și mănânce prăjitura, sunt gata să i‑o plătesc eu, vă rog să nu vă lăsați pradă surescitării sau prostrației, păstrați‑vă demnitatea, războiul continuă, suntem condamnați, doar dacă Adolf Hitler nu‑și va da duhul în mod surprinzător, ceea ce îi doresc din toată inima, așadar lăsați‑l în pace pe acest om, aici este Polonia, deocamdată Polonia încă mai există, și vă rog să nu‑mi luați speranța. Asta‑i tot ce am de spus în chestiunea incidentului.

Dar un alt domn strigă, tremurând și palid la față:

— Nu e de ajuns că îi ucid, se mai și perindă prin oraș, punându‑i în primejdie și pe alți nevinovați! Eu pe evreul ăsta nu l‑am văzut, eu nu l‑am văzut…

Domnul în vârstă dădu din umeri și adăugă aspru:

— Dar îl vezi, dragă domnule!

Nu‑l mai văzură însă, căci Henryczek Fichtelbaum o zbughi din cofetărie, luând‑o la goană drept înainte, speriat ca niciodată până atunci, chiar mai tare decât în seara când trecuse zidul ghetoului, căci atunci era singur și doar Dumnezeu trecea grăbit prin apropiere, iar acum se aflase într‑o mulțime de oameni, simțind asupra sa privirile lor compătimitoare, mirate, temătoare, lipsite de bunăvoință, ba chiar întru totul ostile, exprimând o atitudine neînduplecată. Deci alerga cât îl țineau puterile, departe, cât mai departe. Se opri abia pe Puławska, o luă după deal în jos, spre Vistula îndepărtată, apoi hotărî deodată și fără rost să fugă din oraș. Și fugi.

La acest club la care am citit Frumoasa doamnă Seidenman a fost și ediția aniversară a Clubului Editurii Trei care a împlinit 10 ani. Ne-am întâlnit pentru prima oară în iunie 2015 și timp de câțiva ani avut un club la care s-au discutat (aproape) numai cărți polițiste (l-am numit chiar „Nordic Noir”), după care am zis că ar fi păcat să nu profităm de întreaga ofertă editorială a Editurii Trei și l-am numit simplu „Clubul Editurii Trei”. Au fost 10 ani cu discuții frumoase și incitante, cu prietenii născute din cărți și cu amintiri împrăștiate prin tot felul de bistrouri, cafenele și restaurante din București. Acum ne-am stabilit cuibul chiar acasă la Editura Trei, unde ne simțim foarte bine. Am avut și noi prăjituri evident: o cititoare a făcut cornulețe cu nucă (delicioase!) și editura a cumpărat un tort excelent - un Red Velvet minunat, dar deliciul l-au făcut, ca întotdeauna, discuțiile dintre cititori ❤️📚.

Frumoasa doamnă Seidenman, de Andrzej Szczypiorski, Ed. Trei, 2025, trad. rom. Constantin Geambașu, „Anansi. World Fiction”