„Odiseea” de Homer: Rătăcitorul

IANUARIE - Rătăcitorul 

Odiseea, Homer
(cca. 725-675 î.e.n)
 

Mi s-a părut potrivit să încep anul dedicat literaturii clasice europene cu aventura lui Odiseu (sau Ulise), atribuită poetului grec Homer. Iliada și Odiseea sunt operele fundamentale ale civilizației occidentale, și, secole în șir, au fost, de fapt, un fel de enciclopedii orale care cuprindeau învățăturile lumii clasice. 

DESCRIERE
Compusă în secolul VIII î.e.n., Odiseea are 24 de cânturi și povestește întoarcerea regelui Ulise după terminarea războiului troian în insula sa natală, Itaca, unde îl așteaptă soția, răbdătoarea Penelopa, și fiul, Telemah. În aventura sa (întoarcerea acasă a eroului), Ulise întâlnește personaje mitologice (sirenele, ciclopul Polifem, vrăjitoarea Circe, nimfa Calypso ș.a.) și ajunge chiar să coboare în Infern (katabasis sau descensus ad inferos, una dintre marile teme ale literaturii).

CITITORII EPOCII
Cititorii epopeilor homerice au fost, mai degrabă, ascultători, întrucât vreme de secole acestea au circulat oral, transmise din generație în generație de aezi, iar lectura era colectivă, sonoră, participativă. Se bănuiește că Homer însuși este, de fapt, un nume generic pentru mai mulți poeți care au contribuit la răspândirea acestor opere colective (poemul era recitat parțial din memorie, parțial prin improvizații). Există o legendă a unei cópii integrale comandată de tiranul atenian Peisistrat în secolul VI î.e.n., dar primele fragmente de papirus atestate ale epopeilor homerice provin din sec. III-II î.e.n., iar forma în 24 de cânturi a fost stabilită în aceeași perioadă de învățații din Alexandria care au realizat primele ediții critice.

CĂRȚILE EPOCII
În perioada homerică nu existau cărți și cititori în sensul modern, existau povestitori și ascultători. Nici cartea în sine ca obiect fizic nu exista, iar puținele texte scrise (nume, liste, rugăciuni, formule votive sau documente civile) erau scurte și practice. Se scria pe plăcuțe de lut și ceramică, plăci de lemn ceruite, fragmente de piele sau papirus. 

În Infinitul într-o trestie Irene Vallejo ne spune că, în secolul XX, în plină civilizație a tiparului, încă mai existau în Balcani urmași ai celebrului Homer și anume cantautorii bosniaci musulmani (guslari), care puteau recita cânturi orale timp de câteva ore.

„În societatea orală, barzii se manifestau la marile petreceri și la banchetele nobililor. Când un profesionist al cuvintelor înaripate își interpreta repertoriul de povești în fața unei audiențe, oricât de mică ar fi fost ea, el nu făcea, practic, decât să-și „publice“ opera. Dacă vrem să ne imaginăm această modalitate de a spune și de a asculta povești — care nu sunt încă literatură, pentru că nu cunosc nici literele, nici scrisul —, avem două surse de informații. Iliada și Odiseea ne oferă câteva date despre viața, meșteșugurile (și lipsurile) aezilor greci. În plus, antropologii au studiat și alte culturi în care epopeea orală a supraviețuit — coabitând cu tiparul și noile tehnologii ale comunicației — până în timpurile noastre. Chiar dacă ne par niște vizitatori din trecut, cânturile tradiționale refuză să moară, iar în unele colțuri ale planetei servesc la relatarea noilor războaie și a vieții periculoase din prezent. Specialiștii în folclor au înregistrat cântecul unui bard cretan care povestește atacul parașutiștilor germani asupra Cretei în 1941; și se emoționează atât de tare amintindu-și de prietenii căzuți pe front, încât vocea îi cedează dintr-odată, îi tremură și apoi amuțește. (…) 

Bineînțeles, ca să-și stăpânească meșteșugul trebuia să aibă o memorie extraordinară. Etnologul Mathias Murko — care a deschis drumul continuat apoi de Milman Parry și Albert Lord — a studiat la începutul secolului XX cantautorii bosniaci musulmani care știau pe de rost treizeci sau patruzeci de cânturi orale; unii mai bine de o sută, iar alții chiar și o sută patruzeci. Cânturile puteau să dureze șapte–opt ore — ca și în cazul poemelor grecești, de fiecare dată erau versiuni diferite ale aceleiași povești —, și era nevoie de mai multe nopți întregi (până în zori) ca să le recite integral. Când Murko i-a întrebat de la ce vârstă au început să le învețe, i-au răspuns că puteau cânta la instrument încă dinainte să învețe să meargă și că povesteau legende încă de la opt ani. Erau copii-minune, mici Mozart ai narațiunii. Unul dintre ei își amintea că la zece ani își însoțea familia în cafenelele din bazar, de unde a învățat toate cântecele; nu putea să doarmă până nu repeta poveștile ascultate, iar când adormea îi rămâneau întipărite în memorie. Uneori, barzii călătoreau ore întregi ca să-și asculte un coleg de breaslă. O singură audiție a unui cânt — două, dacă erau prea beți — le ajungea ca să-l poată interpreta ei înșiși. Așa supraviețuia moștenirea poemelor.”  (Cap. 31. Lumea pierdută a oralității: o tapiserie de ecouri)

CONTEXT LITERAR ROMÂNESC
În acest timp, în spațiul românesc (care nu era încă, istoric vorbind, românesc) exista probabil, ca și în alte zone ale Europei, un cult solar și o religie strâns legată de fenomenele naturii (și ritualuri în consecință). Mărturiile pe care le avem la dispoziție sunt cele arheologice, nu există o cultură scrisă, iar acestea vorbesc despre existența unor ritualuri funerare (incinerare și ofrande în tumuli) și despre o aristocrație a războinicilor-călăreți (un cult al Calului, alături de cel major al Soarelui). Existau, probabil, personaje de tip șamanic și o religie ce punea accent pe ascenză și nemurirea sufletului (este o epocă anterioară cultului lui Zalmolxe). 

Suntem la finalul Epocii Bronzului (3000-800 î.e.n.) și în Prima Epocă a Fierului (Hallstatt). Nu există orașe, ci doar așezări fortificate pe înălțimi, dar au fost găsite mărturii ale unei metalurgii a aurului (minele de aur din Transilvania) și, tot din aceeași perioadă, datează cultura Basarabi (vase de un negru intens cu incizii geometrice umplute cu pastă albă). 

Cel mai probabil, locuitorii spațiului carpato-danubian aveau o literatură orală de tip epic alcătuită din epopei eroice (despre originea tribului și luptele duse cu alte triburi), o poezie sacră și imnuri rituale, o literatură populară (proverbe, zicători, legende) și o mitologie cosmogonică care erau păstrate și răspândite de barzi și șamani. Însă toate acestea sunt supoziții făcute pe baza comparațiilor cu alte culturi, întrucât nu există pentru această perioadă și pentru acest spațiu mărturii scrise, ci doar arheologice.

„Oamenii Epocii Bronzului apreciau vitejia și cruzimea în luptă, gloria și onoarea. Acum se dezvoltă idealul luptătorului-erou, atât de cunoscut din epopeile lui Homer și din miturile Greciei antice. Societățile lor erau conduse de regi războinici, cu drept de viață și de moarte asupra supușilor. Pentru a-și afișa statutul, ei purtau însemne, obiecte, arme minunate, care să-i ridice în ochii celorlalți. Își organizau armate, se luptau sau se aliau între ei, în funcție de interesele de moment. Iar pentru a se apăra au început să-și construiască cetăți mai mari, să ridice valuri înalte de pământ întărite cu structuri complicate de lemn sau chiar de piatră, precum, în lumea mediteraneană, Troia, Micene, Tirint sau Cnossos.” (din vol. Geții lui Burebista și lumea lor, Radu Oltean, Humanitas, 2021, p. 7)

MOȘTENIRE LITERARĂ
De la Eneida lui Virgiliu, trecând prin poemele cavalerești ale Evului Mediu sau Divina Comedie a lui Dante și ajungând până la marile opere ale secolului XX, dintre care Ulise a lui James Joyce este cea mai cunoscută, găsim urme ale Odiseei lui Homer în numeroase alte opere literare. Scriitorul grec Nikos Kazantzakis a scris chiar o epopee modernă de 33.333 de versuri care continuă povestea lui Ulise după întoarcerea în Itaca (Odiseea, 1938, netradusă în română). 

În Cititorul de Bernhardt Schlink legătura celor doi protagoniști începe prin lectura cu voce tare a Odiseei, iar volumul de memorii al lui Daniel Mendelsohn, O odisee, este atât un excelent curs despre Odiseea lui Homer, cât și povestea regăsirii dintre un tată și fiul său care parcurg împreună drumul lui Ulise către Itaca. Pentru cei care nu se pot împrieteni cu hexametrul dactilic al originalului, există și o repovestire a Odiseei făcută de Stephen Fry care, chiar dacă nu-i redă poezia, îi păstrează istoriile. 

Există și reinterpretări feminine ale epopeii, cum ar fi Penelopiada de Margaret Atwood (prezintă aventura celebrului erou din perspectiva răbdătoarei sale soții, Penelopa) sau romanul Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso și celelalte de Marilù Oliva, care adaugă aventurilor lui Ulise perspectiva celorlalte femei întâlnite în rătăcirile sale. 

Deși nu îl au ca protagonist pe Ulise, regele din Itaca mai poate fi descoperit ca personaj secundar în numeroase reinterpretări contemporane ale mitologiei grecești, precum Circe și Cântul lui Ahile de Madeleine Miller, Tăcerea femeilor și Femeile din Troia de Pat Barker, sau O mie de corăbii de Natalie Haynes. 

LECTURI SUPLIMENTARE
Pentru cititorii care doresc să cunoască mai bine contextul istoric al operei, există volumul clasic The World of Odysseus de M.I. Finley, apărut prima oară în 1954, una dintre cele mai solide lucrări de istorie despre societatea și mentalitatea lumii homerice, iar marele cititor care este Alberto Manguel a scris chiar o foarte frumoasă biografie a celor două poeme homerice (Homer's „Iliad” and „Odyssey: A Biography”). Am citit doar puțin din această biografie (câteva pagini disponibile pe net), dar cred că o să-mi fac o bucurie și o să mi-o iau. 

Two of our oldest metaphors tell us that all life is a battle and that all life is a journey; whether the Iliad and the Odyssey drew on this knowledge or whether this knowledge was draw from the Iliad and the Odyssey is, in the final count, unimportant, since a book and its readers are both mirrors that reflect one another endlessly. Whatever their nebulius origins, most scholars now assume that the poems ascribed to Homer began as scattered compositions of various kinds that eventually coalesced and became perfectly interwoven to form the two lenghty stories we now know: one describing the tragedy of a single place, Troy, which is fought over by many men; the other telling the homecomnig adventures of a single man, Ulysses, who makes his way back through many dangerous places. For Homer’s future readers, Troy became to stand for all cities and Ulysses for every man. 

INTRO 
Am realizat sinteza de mai sus pentru a reda un context al operei care s-o facă incitantă și interesantă de citit, dar și pentru a ajuta cititorul contemporan să o înțeleagă mai bine și mai ușor. Există în română mai multe traduceri ale Odiseei lui Homer și voi lăsa mai jos câteva intro-uri, fiecare cu farmecul său. Așa cum barzii antici își spuneau fiecare propria versiune, propria interpretare a poveștii, cam așa sunt și aceste versiuni diferite, fiecare avându-și propriul farmec. Pentru o experiență cât de cât asemănătoare celei antice a poemului recitat, ați putea încerca să ascultați versiunea de teatru radiofonic din 1987 (după traducerea lui G. Murnu). 

Și acum, să intrăm în poveste... 

„O, muză, cântă-mi mie pe bărbatul
Viteaz și iscusit, care-ntr-o vreme
Când el cu măiestria lui făcuse
Pustiu din ziduri sfinte de la Troia,
Nemernici amar de ani pe lume
Și cunoscu pe drumul lui tot felul
De oameni, de orașe și de datini,
Și pătimi așa de mult pe mare
Silindu-se să scape de primejdii
Și înapoi să-și ducă pe tovarăși.”
(trad. G. Murnu)

„Cântă-mi, o, Muză, bărbatul cu gând iscusit, care-ntruna
Dus fu pe mare, când, sfântă, a Troiei cetate luat-a
Și, printre mulți muritori, a văzut și cetăți, și-obiceiuri!”
(trad. Dan Slușanschi)

„Muză, povestește-mi despre bărbatul mult iscusit care, după ce a dărâmat zidurile sfinte ale Troiei, a rătăcit vreme îndelungată prin cetățile multor neamuri și le-a iscodit obiceiurile. În lupta lui, ca să-și scape viața și să-și aducă acasă tovarășii, multe necazuri a mai tras pe mare, și la urmă, oricât s-a străduit, tot n-a izbutit să-i mântuie, că netoții s-au apucat să mănânce boii Soarelui, și zeul nu i-a mai lăsat să se întoarcă. Zeițo, mândră fiică a lui Zeus, din toate întâmplările astea povestește-ne și nouă ceva.”
(trad. Eugen Lovinescu)

Și, tot pentru frumusețea diversității, două versiuni diferite în engleză: 

„Tell me about a complicated man.
Muse, tell me how he wandered and was lost
when he had wrecked the holy town of Troy,
and where he went, and who he met, the pain
he suffered in the storms at sea, and how
he worked to save his life and bring his men
back home. He failed to keep them safe; poor fools,
they ate the Sun God’s cattle, and the god
kept them from home. Now goddess, child of Zeus,
tell the old story for our modern times.
Find the beginning.”
(trad. engl. Emily Wilson)

„Tell me the tale of a man Muse who had so many roundabout ways
To wander driven off course, after sacking Troy’s hallowed keep;
Many the peoples whose coties he saw and whose ways of thinking he learned,
Many the toils he suffered at sea, anguish in his heart
As he struggled to safeguard his life and the homecoming of his companions.”
(trad. engl. Daniel Mendelsohn)