„A opta viață (Pentru Brilka)”, de Nino Haratischwili (fragment)

Bestseller internațional, tradus în peste 25 de limbi. O saga monumentală care combină magia din Un veac de singurătate, intensitatea din Casa spiritelor și măreția din Anna Karenina.

O saga de familie care începe cu Revoluția Rusă și continuă pe parcursul unui secol, cu războaie, pierderi, iubiri și doruri, fantome, bucurii, masacre, tragedii. Și o anume ciocolată caldă.

La începutul secolului al XX-lea, la marginea imperiului rus, familia unui maître chocolatier prosperă. Datorează succesul unei rețete delicioase de ciocolată, transmisă în generații cu mare solemnitate și prudență, căci este o rețetă de extaz care poartă un gust foarte amar...

Georgia, 1917. Stasia, fiica stilatului maître chocolatier, visează să devină dansatoare la Opera din Paris, dar la 17 ani se îndrăgostește de Simon Jaschi, ofițer al Armatei Albe. Revoluția care izbucnește în octombrie îi obligă pe îndrăgostiți să se căsătorească în grabă.

Germania, 2006. Strănepoata Stasiei, Niza, locuiește de mulți ani la Berlin și fuge de trecutul dureros al familiei sale. Când Brilka, nepoata ei de 12 ani, fuge în timpul unei călătorii în Europa, Niza trebuie să o găsească și să o ducă acasă. În această călătorie, ea decide să înfrunte trecutul și să scrie istoria ultimelor șase generații – atât pentru ea, cât și pentru Brilka.

De la Londra la Berlin, de la Viena la Tbilisi, de la Sankt Petersburg la Moscova, destinul palpitant al membrilor acestei familii georgiene se împletește cu istoria tumultoasă a secolului XX. Rezultatul este unul dintre cele mai puternice și memorabile romane din ultimii ani.

Companiile de producție Amusement Park și The Ink Factory vor adapta bestsellerul internațional A opta viață de Nino Haratischwili într-un serial de televiziune, cu o finanțare de la Medienboard Berlin-Brandenburg.

„Povestea secolului XX european spusă ca o saga de familie georgiană. Romanul german al decadei. Fenomenal!” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

„Nino Haratischwili este una dintre cele mai importante voci ale literaturii germane.” (Die Zeit)

„Cele peste o mie de pagini te captivează până la capăt. Rareori cineva scrie atât de frumos și brutal în același timp.” (Neon)

„Nino Haratischwili a oferit literaturii germane contemporane un roman puternic, epocal, poetic. Emoționant.” (Westdeutsche Allgemeine Zeitung)

Nino Haratischwili s-a născut la Tbilisi în 1983, iar în prezent este un nume consacrat în literatura, dramaturgia și regia de teatru europeană. Primul său roman, Juja (2010) a fost distins cu premiul de debut Buddenbrooks Lübeck, care a fost urmat de numeroase nominalizări și premii pentru Mein sanfter Zwilling (2011).

Romanul-fenomen A opta viață (Pentru Brilka), apărut în 2014, a fost tradus în peste 25 de limbi și a devenit un bestseller la nivel mondial. A fost nominalizat la Europese Literatuurprijs (2018) și la International Booker Prize (2020) și a fost distins cu Warwick Prize for Women in Translation (2020).

Cel mai recent roman al său, The Lack of Light (2022) a fost primit cu entuziasm de public și de critici.

A opta viață (Pentru Brilka), de Nino Haratischwili (fragment)

            În iulie 1942 a început Operațiunea Edelweiss, în continuarea Operațiunii Fall Blau. Wehrmachtul a ocupat Krasnodar și Kuban în luna august. La scurt timp, Șoseaua Armatei georgiene a încăput pe mâinile nemților. Pe vârful Elbrus fâlfâia drapelul Reichului.

            Nașterea copilului lui Kitty era anunțată pentru luna noiembrie. Cu două săptămâni înainte de operațiunea Uranus, când la Leningrad se murea în masă și fratele ei se lupta neobosit să împiedice asta, și cu câteva luni înainte ca iubitul ei să fie detașat pe frontul din Franța, cu Legiunea Georgi­ană. Dar în septembrie, când Kitty, care abia împlinise 18 ani, a fost nevoită să renunțe la voluntariatul în spital din cauza sarcinii, într‑o după‑amiază caldă ca de vară, trei soldați Roșii au ridicat‑o din vila din orașul vechi.

            A urcat în mașină fără să opună rezistență; posibil spera că era vreun semn secret din partea lui Andro, vestea pe care o aștepta de atâta timp. Un licăr de speranță. O fărâmă de viitor. După o călătorie de două ore au coborât într‑un sat aflat la sud de Tbilisi — din păcate nu cunosc locul exact — și au intrat în clădirea părăsită a unei școli. Tot drumul tăcuseră, întrebările lui Kitty referitoare la destinația călătoriei lor rămăseseră fără răspuns. Au intrat într‑o sală pustie, cu un portret supradimensionat și prost pictat al Generalisimului pe perete. Două bănci părăsite, un scaun stricat, o cană cu apă.

            Au lăsat‑o singură în această încăpere aproape un ceas, obosită și cu picioarele umflate. Kitty se tot uita afară, striga că nu mai voia să aștepte, să vină odată să vorbească cu ea, dar nimeni nu‑i răspundea. O femeie în uniforma Armatei Roșii a intrat în cele din urmă în încăpere, urmată de un bărbat scund, în civil. S‑au așezat în fața ei și i‑au oferit un pahar cu apă. Femeia zâmbea amabil, bărbatul încerca să se ferească de privirile lui Kitty.

            — Tovarășă Jashi. Regretăm că v‑am făcut să așteptați atât de mult. Știm că nu e foarte simplu în starea dumneavoastră, pe o asemenea căldură. Vă vom explica așadar pe scurt ce ne interesează. După cum știți, patria noastră se află într‑un război nimicitor. Generalisimul încearcă imposibi­lul pentru a menține libertatea și independența popoarelor noastre. Cei mai buni bărbați ai noștri luptă în acest război ucigător și înțelegeți cât de importante sunt în aceste vremuri loialitatea, patriotismul și credința în socialism, nu‑i așa? Și cred că știți cât de greu cântărește trădarea în aceste vremuri? Sunteți de acord, tovarășă Jashi?

            Femeia vorbea rusește cu accent moscovit. Avea trăsături fine și buzele date cu roșu. Rujul se întinsese puțin din cauza căldurii și‑i făcea buzele să semene cu gura unui clovn. Kitty nu se putea abține să se holbeze la gura aceea. Bărbatul șters începuse să umble de colo‑colo, în timp ce afară se însera. Nu au aprins niciun bec.

            — Ce vreți de la mine?

            Poate abia acum înțelegea Kitty că această călătorie nu‑i va aduce ves­tea mult dorită. Dar încă nu înțelegea unde voiau să ajungă. Fiindcă ea nu avea nimic de ascuns. Și mai era și însărcinată într‑un stadiu avansat. A rămas calmă. Încă nu aflase prețul visurilor sale.

            — Tatăl copilului dumneavoastră și‑a trădat patria. A fost recrutat de fasciști și luptă împotriva noastră. Împotriva patriei sale. Împotriva prietenilor săi. Vă întreb direct, ca de la femeie la femeie, de la tovarășă la tovarășă: unde se află acum logodnicul dumneavoastră — sunteți logodiți, nu‑i așa? Comunicați‑ne locul în care se află în acest moment și vă ducem imediat acasă.

            Kitty se holba în continuare la buzele femeii. Avea o voce plăcută, foarte blândă, un timbru catifelat. Chiar dacă vorbele îi erau clare și aproape bru­tale, iar frazarea exigentă, vocea le făcea să sune de parcă ar fi rostit lingușeli și complimente. Vorbele rostite nu se potriveau deloc cu această voce.

            — Nu mai am nicio veste de la el de când a fost mobilizat. Din păcate nu știu unde se află momentan și mă îndoiesc că Andro și‑ar fi trădat patria. Puteți aprinde lumina, vă rog? Nu văd mai nimic, a spus Kitty pe un ton văicăreț și și‑a cuprins burta cu brațele.

            — Vă rugăm să ne credeți, tovarășă Jashi, și noi ne dorim să ajungem cât mai curând acasă, dar trebuie să cooperați. Altminteri mai stăm aici mult și bine.

            Kitty nu mai recunoștea decât conturul femeii. Părea sincer afectată, de parcă i‑ar fi fost neplăcut să‑i adreseze aceste întrebări. Tonul ei blajin a făcut‑o să spere la o întoarcere grabnică acasă. Fără să înțeleagă de ce, gândul că era interogată de o femeie i se părea consolator.

            — Chiar nu știu. Dar Andro nu este un trădător, pot să vă asigur, nici în ruptul capului n‑ar...

            Kitty se simțea neputincioasă, nu știa ce era mai bine să spună.

            — Nu vom părăsi această încăpere până nu veți spune ceva, i‑a replicat femeia, care și‑a sprijinit fața pe mâna dreaptă și s‑a aplecat puțin către Kitty.

            — Dar chiar nu știu nimic.

            Și așa au ținut‑o câteva ceasuri, care lui Kitty i s‑au părut zile. Tonul calm, empatic, al femeii blonde, aceleași răspunsuri ale lui Kitty. Bărbatul mut, în fundal. Întunericul. Lumina pală a lunii, care pătrundea pe gea­murile neacoperite. Gesturile de emoție ale lui Kitty, bâțâitul pe scaun, clătinatul din cap, rosul unghiilor. Oftatul. Suspinele și tonul calm, blajin al femeii, care pentru Kitty, brusc, nu a mai fost liniștitor, ci de‑a dreptul sinistru. Vocea ei o înșela, îi dădea speranțe false. Noțiunea timpului se estompa încetul cu încetul, până s‑a pierdut de tot. Când s‑au ivit zorile, Kitty plângea. Un plânset care s‑a transformat în hohote isterice. Îi era foame, îi era frică, simțea loviturile bebelușului, îi simțea frica.

            Implora și cerșea s‑o lase să iasă, s‑o ducă acasă, fiindcă ea nu știa nimic, nimic, nimic. Când femeia i‑a ignorat rugămințile și și‑a repetat pur și simplu, mecanic, întrebările, Kitty a început să strige după ajutor. Atunci, femeia care șezuse nemișcată tot timpul, de parcă ar fi fost de marmură, a sărit în picioare și a fugit afară. Doi soldați Roșii au intrat în încăpere, au apucat‑o pe Kitty de coate și au târât‑o pe coridor. Au dus‑o în beciul școlii, un spațiu cufundat într‑o beznă totală, și au închis‑o acolo. Ea a zgâlțâit ușa și a bătut în ea, a urlat înjurături nemaiînchipu­ite, a amenințat, a blestemat — în cele din urmă a implorat, a apelat la conștiința lor, bebelușului îi era foame, se agita întruna, dar nimeni nu a reacționat; atunci a căzut într‑o stare de epuizare, s‑a întins pe pardoseala rece și a adormit.

            Când s‑a trezit, era întinsă pe o targă, legată cu două curele de piele peste coapse și peste bust. Se afla în aceeași sală de clasă în care fusese interogată cu o seară înainte. Numai că scoseseră băncile și luaseră de pe perete portretul Generalisimului; portretul era acum jos, întors cu fața la perete. În locul în care atârnase se vedea un dreptunghi luminos, perfect simetric și impresionant de curat.

            Nu avea putere să țipe. Nici nu a încercat să se elibereze din curele, știa că ar fi fost inutil. A alunecat puțin spre stânga, și‑a căutat o poziție mai comodă, în care curelele să n‑o taie așa de rău în carne. Deasupra ei atârna un bec din tavan și o orbea cu o lumină rece, aproape albă. Kitty a clipit, a încercat să‑și întoarcă fața de la conul orbitor de lumină.

            În colț stătea femeia în uniformă. Kitty s‑a uitat la ea și nici de data aceasta nu și‑a putut desprinde privirea de buzele ei roșii. Buzele erau per­fect rujate. Avea trăsături frumoase, armonioase. Un nas fin, care părea desenat, părul prins într‑un coc rafinat, care acolo, în locul acela, părea bizar și deplasat. De parcă ar fi dat o fugă de la o petrecere elegantă, pen­tru a se ocupa de o treabă sâcâitoare și neplăcută și se va întoarce repede.

            Cine era? De unde venea? Din ce lume? Cum mirosea lumea ei? Era iubită acolo? Iubea? Era uneori tristă? Prefera roșiile ori castraveții? Îi plăcea muntele ori marea? Și mergea târziu la culcare, avea copii? Avea o mamă care‑i cântase cântece de leagăn? Pielea ei mirosea dulceag, cum își imagina Kitty?

            A privit‑o un moment, deși îi venea greu să‑și întoarcă capul în direcția ei, cureaua de peste coapse îi intra în carne. Oricât de nesănătos ar fi fost, s‑a bucurat să o revadă. Era încă acolo. Mai dorea ceva de la ea. Încă mai era sobră și compătimitoare, deci nu o va da pe mâinile acestor bărbați gro­solani, muți, nu va merge până la ultima limită. Dar care era ultima limită? O gaură neagră, întunecată, nesfârșită și tăcută? O celulă cu conducte din care picura apă? Alte curele? Sau întrebările repetate la nesfârșit, despre locul în care se afla Andro? Pielea blondei sclipea ca porțelanul în lumina albăstrie. Locul ei nu era aici, în acest spațiu abandonat, disfuncțional. Nu, femeia aceasta nu va merge până la ultima limită, Kitty era convinsă. Era prea frumoasă, prea dichisită pentru ultima limită. Și apoi era femeie. O femeie ca ea.

A opta viață (Pentru Brilka), de Nino Haratischwili, Editura Trei, 2023, trad. din limba germană de Laura Karsch, col. „Fiction Connection”