Cărturești lansează seria de întâlniri „Interpretări ale realității”: Cum va arăta viitorul într-o lume hiperconectată?

Cărturești lansează seria de întâlniri „Interpretări ale realității”: Cum va arăta viitorul într-o lume hiperconectată?

Tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm amețitor, pendulăm permanent între realități și ne redefinim identitatea. De la crearea unor joburi, atât în mediul virtual, cât și în cel real, până la mixul de relații interpersonale, care produc schimbări la nivel neuronal, fizic, internetul a intervenit și a modificat structura umană rapid în ultimii ani. Iar acest proces se intensifică. Suntem în permanență conectați, căutăm noul și ne fascinează descoperirile științifice, vrem să ne depășim limitele, suntem uimiți de inteligența artificială. Modificăm continuu segmentele de timp la care ne raportăm și intensificăm provocările, fie că vorbim despre viața profesională, fie despre cea personală. Explorăm teritorii noi în univers și descoperim lucruri interesante despre cum funcționează corpul și mintea noastră, subțiem granițele dintre cunoscut și necunoscut. 

Știm mai multe decât oricând și avem la fel de multe opinii. În cadrul acestor întâlniri încercăm să clarificăm și înțelegem anumite idei și concepte ale timpurilor noastre, să analizăm diverse perspective și să le interpretăm, dar și să oferim o șansă cărților care sunt valoroase, dar nu au parte încă de suficientă promovare.

Deopotrivă pentru pasionații de știință, inginerie, biologie, biodiversitate, astrofizică, neuroplasticitate, neuroștiință, chimie, filosofia științei sau pentru curioși amatori și profesioniști, lansăm seria de evenimente numite generic Interpretări ale realității, unde vom încerca, prin apelul la o cultură a dezbaterii constructive, să ne apropiem de domenii care ne plac sau care ne sunt încă necunoscute și să ne dăm întâlnire cu povești uimitoare.

„Dezvăluindu-se continuu, realitatea ne apare altfel decât ne-o închipuim. Și atunci când ne confirmă imaginea pe care o avem despre ea, și atunci când o contrazice, realitatea nu încetează să ni se dezvăluie. Aceasta este realitatea care ne preocupă.” — Carlo Rovelli.

Max Tegmark lansa cândva o întrebare interesantă legată de dorința noastră de a ne depăși limitele corporale și mentale: „Dacă superinteligența se va extinde într-o bună zi la scară cosmică, cum va arăta ierarhia puterii? Va fi descentralizată sau autoritară? Cooperarea se va baza pe avantajul reciproc sau pe coerciție și amenințare?” Poate că singura monedă de schimb valabilă va fi informația, iar singura amenințare ar fi găurile negre. Fiecare zi ne oferă noi provocări.

Trăim într-un secol fascinat de inteligența artificială, în care timpul a devenit o resursă extrem de prețioasă și în care avem o misiune dificilă: ce sens dăm civilizației noastre prin prima descoperirilor pe care le realizăm în domeniul tehnologiei? Alimentați deopotrivă de frici și speranțe, într-o lume care își schimbă aproape zilnic chipul și reperele ne întrebăm:

Cine va învinge în lupta care se duce astăzi pentru viitorul omenirii? Tendința noastră de a umaniza tehnologia, sau tehnologizarea umanității dincolo de limita recognoscibilului?

Cum va arăta viitorul într-o lume hiperconectată?

În ciuda progreselor biologiei sintetice și a ingineri genetice din ultimele decenii, nimeni n-a reușit să creeze viață pornind exclusiv de la materie neînsuflețită. Ce anume scapă înțelegerii noastre privind fenomenul vieții, cel mai uimitor din universul cunoscut?

Cum ne poate ajuta neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim? Și lista întrebărilor ar putea continua.

Omenirea este împinsă înainte de dragostea instinctivă pentru noutate: descoperirea unor entități și procese noi, rezolvarea vechilor probleme și dezvăluirea altora noi, surpriza estetică provocată de datele și teoriile neașteptate, plăcerea vederii unor chipuri noi, fiorul identificării unor lumi necunoscute. Orice țel atins duce către alte țeluri, iar căutarea nu se oprește niciodată." — E.O. Wilson

Întâlnirile vor avea loc lunar, în Librăria Cărturești Carusel, str. Lipscani 55, iar evenimentele vor fi realizate de Cărturești, în parteneriat și cu sprijinul editurilor: Corint, Polirom, Paralela 45, Litera, Curtea Veche, Trei, Publica, Univers, Vellant, Nemira.

Parteneri media: Revista Golan, Reading is cool, Filme-cărți.ro, Observator Cultural, Matca.

Primul eveniment din serie va fi o dezbatere pe tema moștenirii digitale, pornind de la cartea Toate fantomele din mașinărie, Elaine Kasket, traducere, Adina Barvinschi, și va avea loc la Cărturești Carusel, str. Lipscani 55, în data de 23 ianuarie, de la ora 19:00. Revenim cu detalii curând.

 

Carmen Florea, coordonatoare proiect

Scrie un comentariu

Anuleaza

Abonează-te la

Newsletter