„Lumea în flăcări”, de Siri Hustvedt (fragment)

Lumea în flăcări, de Siri Hustvedt, a fost nominalizat la Man Booker Prize și e considerat „cel mai bun roman de până acum al lui Siri Hustvedt” (The Washington Post).

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, Lumea în flăcări este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică. Siri Hustvedt prezintă povestea artistei Harriet „Harry” Burden, care, după ce ani întregi este ignorată de criticii şi colecţionarii de artă, provoacă un adevărat scandal pe scena artistică newyorkeză atunci când convinge trei tineri artişti bărbaţi să-i lanseze creaţiile sub propria lor semnătură, cu titlu de experiment sociofilozofic. Însă, când măştile sale auctoriale ajung să se bucure de succes şi celebritate, iar Harry iese la rampă pentru a-şi revendica opera, lucrurile nu decurg deloc aşa cum s-a aşteptat.

O complicată carte-puzzle, prezentată drept o antologie de texte foarte diverse – jurnalele lui Harriet, recenzii ale operelor ei, portrete ale artistei realizate de familie şi prieteni –, naraţiunea adoptă multiple perspective şi oferă opinii ce nu par să se pună de acord în privinţa vreunui adevăr obiectiv, creând în schimb un captivant roman psihologic şi politic.

„Hustvedt creează un portret proaspăt şi percutant al artistei în ipostaza de văduvă aflată la vârsta mijlocie. Rar întâlneşti o protagonistă atât de combativă şi de grandilocventă ca Harriet Burden, o eroină care seamănă mai mult cu eroii din romanele lui Philip Roth sau Saul Bellow.” (The New York Times Book Review)

„Lumea în flăcări trebuie recunoscută drept o carte unică, o examinare antrenantă a actului creaţiei, a celebrităţii şi identităţii, a prejudecăţilor de gen şi a feminismului, a iubirii şi dorinţei, psihologiei şi filozofiei… Mustind de viaţă, idei şi forţă intelectuală, romanul este, de asemenea, o naraţiune captivantă, cu personaje complexe… O carte-puzzle extraordinară.” (The Miami Herald)

„Scânteietoarea Harry devorează cărţi, iubeşte cu patimă şi debordează de energie intelectuală şi creatoare… Hustvedt disecă lumea artistică cu o ironie pătrunzătoare… Romanul său este un portret amuzant, trist, provocator şi emoţionant al unei femei arzând de furie postfeministă şi impulsionată de temeritate artistică.” (Publishers Weekly)

Siri Hustvedt (n. 1955, Northfield, Minnesota) a studiat la Columbia University din New York, unde şi-a susţinut doctoratul în literatură engleză în 1986. A debutat ca scriitoare în 1978, cu un poem publicat în The Paris Review. Două dintre povestirile sale au fost incluse în antologiile anuale The Best American Short Stories din 1990 şi 1991, iar ulterior i-au apărut romanele The Blindfold (1992), The Enchantment of Lily Dahl (1996), What I Loved (2003) şi The Sorrows of an American (2008; Tristeţile unui american, Polirom, 2013). În 2011 a publicat romanul The Summer Without Men (O vară fără bărbaţi, Polirom, 2012, 2013, 2021), nominalizat la Prix Femina, urmat de The Blazing World (2014) şi Memories of the Future (2019). Până în prezent scrierile lui Siri Hustvedt au fost traduse în peste treizeci de limbi.

Lumea în flăcări, de Siri Hustvedt (fragment)

Maisie Lord

(transcriere editată, 13 iunie 2012)

 

Cu doar o săptămână în urmă, am găsit unul dintre caietele mamei ascuns după un șir de cărți din mica clădire de pe Nantucket pe care‑o numim „casa copiilor“, pentru că eu și Ethan dormeam acolo când eram mici. Sunt deja opt ani de când a murit mama, dar ar mai fi putut trece mulți ani fără ca acest caiet să iasă la lumină. Ethan și cu mine am hotărât să vindem casa din Nantucket și ne aflam acolo singuri, sortam lucrurile atenți și stabileam ce să salvăm și ce să dăm, am râs mult și ne‑am amintit cum am găsit pescărușul mort pe plajă și cum ziceam că pietrele verzi pe care le găseam erau fermecate, și cum eu înotam în fiecare zi, iar Ethan nu, fiindcă are fobie de apă, iar acum poate să recunoască, bietul de el. Când eram mici intra în apă și a învățat să înoate, dar cred că mereu s‑a temut să nu se înece şi nu mai trebuie să se prefacă acum că‑i place să înoate. Caietul gri și simplu era înghesuit între Comoara din insulă și Pippi Șosețica, iar eu am recunoscut pe loc scrisul de mână extravagant al mamei, cu buclele sale mari, „Caietul O. Al cincilea cerc“. Și‑a clasificat cu litere zecile de caiete în care scria. Ani de zile îi parcursesem caietele pentru Masca naturală, care e în sfârșit gata. După moartea ei, am găsit sute și sute de pagini cu scrisul ei care umplea un caiet după altul. Împreună, ele alcătuiesc un veritabil tom.

I‑am spus lui Ethan că o să citesc eu prima caietul și apoi i‑l dau lui. E ciudat, n‑aș fi îndrăznit sub nici o formă să‑l citesc când era mama în viață, însă morții își pierd intimitatea sau mare parte din ea. Controversa legată de mama, Rune și Mascări încă nu s‑a stins, deși aceia dintre noi care au fost apropiați de mama au o idee destul de clară despre ce s‑a întâmplat cu adevărat, fiindcă noi credem în ce‑a scris ea. După ce‑am citit caietul, i l‑am dat lui Ethan și m‑am dus la plimbare pe Squam Road, vechea stradă pe care o cunoșteam atât de bine, simțindu‑mă mâhnită și tulburată. Bănuiesc că încercam să pun cap la cap frânturile din aceste mame pentru a alcătui o singură persoană și nu mi‑era ușor. Trebuia să fac loc și pentru viața dublă a tatei, iar asta era dureros. Jocul cu măștile pe care mama și Rune îl jucaseră pe Nantucket avea să se transforme în dansurile din Dedesubt și mi se părea că bărbatul Richard Brickman și fata Ruina reprezentau două fațete beligerante ale mamei. Cu toții avem părți mai slabe și cu toții avem și părți crude şi autoritare, dar cred că de obicei ele sunt mai bine amestecate între ele față de cum erau la mama. Mi‑a făcut rău însemnarea ei despre vizita la Rune și înregistrarea pe care i‑a pus‑o el. Întrezărisem și eu o latură sadică a lui Rune atunci când mă necăjise cu o cheie la vernisajul Camerelor sufocării. Mă întrebasem ce voia mama, ce spera. Era atât de obositoare, de dementă, de umilitoare această lume a câștigului, a pierderii și a jocului în care trebuie să te prinzi, dar mama își dorise să facă parte din ea cumva, iar Rune știuse cum să o rănească, în ce punct să lovească. Ca să fiu sinceră, simțeam nevoia să suprim acea însemnare și la fel și pe altele, să le rup din caiet și să ard paginile, dar ar fi fost o prostie. Când mă plimbam prin soarele fierbinte pe drumul prăfuit, pe lângă cutiile poștale cunoscute, în fața ochilor îmi stăruia o imagine a mamei, nu de adult, ci de copil, exact ca în comparația ei: Erai ca un copil încremenit pe un scaun la colț. Asta e imaginea pe care încă o am în minte atunci când mă gândesc la acea cumplită întâlnire dintre mama și Rune: mama mea cea înaltă, puternică și pătimașă, ca fetiță tăcută, o fetiță preschimbată în stană de piatră.

Lumea în flăcări, de Siri Hustvedt, Editura Polirom, 2022, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu, col. „Biblioteca Polirom”