„De mult n-am mai citit, la un scriitor român contemporan, o frază mai frumoasă și mai bine articulată.” (Mihaela Ursa, PressOne)
Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul de proză scurtă Quilt de Veronica D. Niculescu, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.”. Quilt a fost lansat sâmbătă, 27 mai 2023 la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale editurii la această ediție a târgului.
Cu aceste povestiri, în care personaje sunt oameni și animale, cupluri deznădăjduite în vremuri teribile, prieteni care se văd rar și vorbesc limbi diferite, copii și părinți, teckeli blânzi și cămile pierdute de la circ, dar și dragostea și disperarea, dulceața și amărăciunea insuportabilei ușurătăți a zilelor noastre, se naște o carte care vorbește despre neajunsul de-a trebui să trăiești atunci când simți că nu se mai poate trăi. Și, deloc paradoxal, despre frumusețea explozivă, copleșitoare a lumii, atunci când e ea mai chinuită și suferința ei e mai mare.
„Încă mai există prozatori care scriu ca și cum ar trăi într-un poem. Cu imaginarul ei sinestezic, conectat la detalii volatile, Veronica D. Niculescu se găsește printre ei.” (Marius Miheț, România literară)
Veronica D. Niculescu (n. 1968), scriitoare și traducătoare. A publicat: Adeb, povestiri (Limes, 2004, Liternet, 2005); Orchestra portocalie, povestiri (Cartea Românească, 2008); Basmul Prințesei Repede-Repede, în colaborare cu Emil Brumaru (Polirom, 2009); Roșu, roșu, catifea, povestiri (Casa de Pariuri Literare, 2012); Floribunda, povestiri alese (TipoMoldova, 2012); Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014); Cad castane din castani, dialoguri, în colaborare cu Emil Brumaru (Polirom, 2014); Hibernalia (Casa de Pariuri Literare, 2016); Spre văi de jad și sălbăție, roman (Polirom, 2016); O vară cu Isidor, carte pentru copii (Polirom, 2017); Toți copiii librăresei, roman (Polirom, 2020); Luchian. Ochii, sufletul, mâna, biografie romanțată (Polirom, 2020); Iarna lui Isidor, carte pentru copii (Polirom, 2020); Simfonia animalieră (ediție definitivă, împreună cu Hibernalia) (Polirom, 2021); Pescărușul de la geam. Jurnalul unui cuib (Polirom, 2021); Grădina pământeană a Prințesei de Marți, carte pentru copii (Arthur, 2022). Cărțile sale au fost nominalizate la cele mai importante premii naționale și au primit Premiul pentru Debut al USR Sibiu (2005), Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă (2013), Premiul „Cercul Literar de la Sibiu”, USR Sibiu (2015), Premiul „Cartea anului”, USR Sibiu (2017), Premiul pentru Proză, USR Sibiu (2021), Premiul Observator Lyceum în cadrul Premiilor Observator cultural (2021). A tradus din Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Lewis Carroll, Siri Hustvedt și alții. Premiul „Antoaneta Ralian” pentru Traducere la Târgul de Carte Gaudeamus (2016). Premiul pentru Traducere la Gala Premiilor Observator cultural (2017).
Quilt, Veronica D. Niculescu (fragment)
— Cât să fie ceasul?
— Ceasul e, a zis ea sărind în picioare şi ducându-se la comoda cu televizorul şi oglinda unde-şi pusese mărunţişurile, ceasul e… şase patruzeci şi cinci.
— Şi masa-i de la şapte?
— De la şapte la zece.
— Ei, stai, că doar n-o să mergem la zece! a făcut el, deodată morocănos, zburlindu-şi sprâncenele.
— Nu, zic doar că nu trebuie să ne grăbim. Dacă vrei să mai…
— Ei, nu ne grăbim, nu ne grăbim, dar nici chiar la zece, a spus el, aruncând pătura deoparte cu o zvâcnitură.
Ea a tresărit şi s-a îndepărtat câţiva paşi. Se gândise să mai stea în pat până îşi făcea toaleta şi el – se trezea devreme, dar era obosită; era mereu obosită în ultima vreme, dacă ar fi fost după ea şi-ar fi petrecut toată ziua în pat, asta acasă, cu faţa la perete, şi-ar fi ţinut-o aşa până s-ar fi dus tot valul ăsta de amărăciune sau ce era el, până s-ar fi reparat cumva ce mai era de reparat; şi trebuia să se repare cumva, la un moment dat, nu-i aşa? Dar acum vedea că mai bine nu, nu se mai băga la loc în pat. A ezitat, revenind un pic şi îndepărtându-se iarăşi de el, privindu-se în treacăt în oglinda din spatele televizorului. A mers mai departe, spre fereastră, dar în ultima clipă s-a oprit şi s-a întors, ca să-i aşeze frumos papucii lângă pat, pentru ca el să şi-i găsească de cum pune piciorul jos. Ştia că aşa îi place. Pe unul l-a cules de sub pat, pipăind mocheta orbeşte cu mâna, celălalt era unde trebuia, dar cu talpa în sus.
— Uite, i-a zis, aranjându-i papucii. Nu ne grăbim. Când vrei tu, atunci coborâm.
De la fereastră, apoi, l-a privit cum se dă jos din pat, după ce stă un pic aşezat pe margine ca să-şi adune puterile, cum pipăie cu picioarele desculţe după papuci şi mormăie încântat că dă de ei imediat, cum îşi trece iar mâinile prin păr – acum pe amândouă, împreunându-le la ceafă –, cum coama căruntă i se adună la spate, în locul unde creşteau ultimele fire întunecate, locul de unde ea cu mâna ei i-a tuns părul prea lung cu o seară înainte, după ce i l-a adunat într-o codiţă legată cu cel mai subţire dintre elasticele ei. Codiţa asta sare-şi-piper a strecurat-o pe furiş într-o cutiuţă de ou Kinder, după ce el intrase la duş – cutiuţa galbenă în care-şi ţine bijuteriile de argint în călătorii.
Bărbatul s-a ridicat din pat, şi-a netezit bluza de pijama şi, cu pas nesigur, a pornit înspre baie. Unul dintre picioare îi rămăsese dezvelit, pantalonul stătea strâns armonică în dreptul genunchiului, dar Boni nu părea să bage de seamă sau poate că nu-i păsa câtuşi de puţin. De la genunchi în jos, piciorul stâng i se ivea alb şi subţire – părea piciorul unui om de-o seamă cu ea sau chiar mai tânăr, trădau vârsta doar petele maronii din partea de jos, dinspre gleznă, pe care ea mai mult le cunoştea decât le vedea în clipa aceea. S-a sprijinit cu o mână de colţul peretului când a ieşit din cameră, în punctul unde ieri ameţise şi fusese cât pe ce să cadă, a dispărut în întunericul holului şi apoi în baie.
De la fereastră, încă în cămaşă de noapte – albastră, cu fluturi pe piept, o rochiţă cu bretele cumpărată anume pentru călătorie –, ea şi-a desprins privirea din întunericul care-l înghiţise pe Boni şi s-a uitat iarăşi în curtea de jos. Guguştiucii dispăruseră, statuile îşi pierduseră umbrele în atât de puţin timp. O pojghiţă firavă ca un văl de mireasă acoperea acum soarele, dar ziua avea să fie caldă oricum, se anunţa iarăşi topenie. În partea dreaptă, spre capătul străzii, un câine roşcat păzea intrarea într-o frizerie de la parterul unei case dărăpănate, unde n-avea să intre nici un om prea curând. Sirena unei salvări a spart pentru un minut prelung liniştea zonei, apropiindu-se groaznic de mult şi îndepărtându-se în cele din urmă fără ca maşina să se vadă vreo clipă. Din baie nu se auzea nimic – a tresărit când şi-a dat seama de asta, a închis fereastra crăpată şi-a ascultat mai atentă: nimic. A traversat camera, precaută, s-a oprit la intrarea pe hol şi de acolo, sprijinită de colţul de care se sprijinise şi el, iarăşi a ascultat: se auzea firicelul de apă curgând neîntrerupt în chiuvetă. Peste câteva clipe, susurul a fost deranjat de mâinile lui. A revenit în cameră, uşurată.
Quilt, de Veronica D. Niculescu, Ed. Polirom, 2023, col. „Fiction Ltd.”
Scrie un comentariu