În colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom a apărut recent un nou roman semnat de Simona Antonescu, În umbra ei.
„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decât la o parte a ei. Când una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întâmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înșirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viață în roman.
Refăcând istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque pînă în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism și de demnitate, Simona Antonescu reușește să își captiveze cititorul strecurându-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, ci și ceea ce s-a întîmplat cândva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conține în el posibilitatea prezentului.
În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generație la alta, dar și încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, până la ultima pagină, de mister.
Este și cartea unei reveniri la sine, a asumării sinelui prin scris. Căci, spune naratoarea, «o voce interioară pe care nu o asculți este o parte din tine pe care nu o lași să trăiască».” (Bogdan Crețu)
Simona Antonescu s-a născut la Galați în 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu-Gherea” din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București. A debutat în 2015 cu romanul Fotograful Curții Regale, câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească/Polirom și al Premiului de Debut al USR și finalist la Festival du Premier Roman de Chambéry. A mai publicat romanele Darul lui Serafim (2016), Hanul lui Manuc (2017), finalist la Premiul Național pentru Proză Ziarul de Iași, Ultima cruciadă (2019), distins cu Premiul Cartea Anului 2019 de Filiala Brașov a USR, și Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos (2019). Începând din anul 2018 publică la Editura Nemi seria de cărți Istoria povestită copiilor.
În umbra ei, de Simona Antonescu (fragment)
O voce interioară pe care nu o asculţi este o parte din tine pe care nu o laşi să trăiască. Sabi purta însă în ea ceva în plus. Ceva cald şi viu care nu era ea însăşi se zbătea acolo, înăuntru, să se facă auzit. O fiinţă cu nimic mai prejos decât ea, înfricoşătoare prin felul în care vieţuia, înduioşătoare prin multele slăbiciuni, se născuse odată cu Sabi şi îşi ducea traiul în pieptul ei. Simţise asta dintotdeauna. Aşteptase o vreme lămurirea acestei situaţii (în copilărie se temuse să‑i spună „mister”, iar ca adult învăţase să ocolească cuvântul „problemă”, înlocuindu‑l cu neutrul „situaţie”) de la bunica Sada, care părea să ştie despre ce este vorba.
— Toate venim aşa pe lume, îi spusese ea odată, pe când Sabi încă locuia în casa cu marchiză de sticlă din Galaţi.
Explicaţia rămăsese însă neterminată, pentru că bunicii Sada îi păruse rău atunci că începuse o astfel de discuţie cu o copilă de zece ani, iar mai târziu Sabi se jenase să arate că un subiect atât de neserios încă o preocupă. Înţelesese cine sunt acele „toate”: străbunica Simina, bunica Sada şi bunica Vera, mama Cornelia şi mătuşa Sebastiana, toate femeile care populau poveştile fără sfârşit ale copilăriei ei. Nu înţelesese însă cum anume „aşa” veniseră pe lume toate.
Ceea ce ne deosebeşte ne îndepărtează de ceilalţi. Atunci când începi să te individualizezi, eşti respins. Fiecare se raportează apoi diferit la respingere. Pentru Sabi, subiectul se dovedise recent a fi încărcat de un bagaj întreg de sentimente la care încă nu era pregătită să se uite. În urmă cu ceva vreme, la ultimul revelion, în mijlocul unui grup select de prieteni, toţi băuţi, cineva propusese un joc de societate neobişnuit, cel mai tâmpit joc de societate din lume, cum îl numea de atunci Sabi. Se trezise fără veste pe marginea unui abis, din faţă o chemau vânturi necunoscute, rele, în spate se auzeau tot mai stins zgomotele petrecerii. În adâncul abisului negru – ea însăşi, ca o sirenă ademenitoare. Pe margine – tot ea însăşi, înspăimântată.
Din vârtejul de întâmplări pornit atunci, Sabi înţelesese mai multe lucruri adiacente, dar încă nu ajunsese la cel principal. Îşi repeta adesea că ceea ce ne deosebeşte ne îndepărtează de ceilalţi sau că o voce interioară pe care nu o asculţi este o parte din tine pe care nu o laşi să trăiască, conştientă însă că nu despre asta era vorba cu adevărat. Sensul întâmplării de la revelionul acela era altul şi continua să‑i scape şi astăzi.
În biroul care zumzăia ca un stup de albine zgândărit, Sabi îşi îndreptă umerii şi îşi corectă poziţia mâinilor pe lângă laptop. Trăia ca şi cum s‑ar fi aflat mereu sub privirile cuiva. O pereche de ochi veşnic peste umărul ei, numai ochi, fără chip sau restul trupului – asta era o imagine demnă de mintea mea, mai degrabă decât de a ei.
Se angajase în urmă cu mulţi ani într‑una dintre cele mai puternice corporaţii, cu filiale în jumătate din ţările Europei şi sediul în punctul cel mai fierbinte al Piperei. Demonstraţiile de forţă ale companiei o măguleau de fiecare dată.
În umbra ei, de Simona Antonescu, Editura Polirom, 2021, col. „Fiction Ltd.”
Scrie un comentariu