Un milion de exemplare vândute în nouă luni de la apariție, între ianuarie și septembrie 2018 • Romanul cel mai bine vândut în Marea Britanie și Irlanda în 2018 • Bestseller în SUA, Canada, Australia, Africa de Sud, Olanda, Portugalia, Ungaria etc. • 25 de săptămâni în top 10 Sunday Times • Bestseller Amazon, New York Times, Saturday Times, The Irish Times, The Northern Eco • Carte tradusă în peste 35 de țari • În curs de adaptare TV.
Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.
Cerul plumburiu apăsă greu pe umerii femeilor care stau la rând să le fie tatuate brațele. După aceea nu vor mai fi femei, vor fi numere – fără sentimente, fără nume, fără visuri. Lale, tatuatorul de la Auschwitz, le simte durerea, dar e neputincios. Se agață cu toată forța inimii de un gând care nu-l părăsește: trebuie să supraviețuiască, orice ar fi. A primit sarcina să tatueze prizonierii, evrei ca el. Furia, revolta și dorința de a trăi se înfruntă în sufletul lui. Dar într-o zi privește pentru o clipită în ochii unei fete și află că o chemă Gita. Atât e de ajuns ca ea să devină raza de lumină care îl conduce în întunericul nesfârșit. Tânăra nu vrea să spună mai nimic despre sine, de parcă nesiguranța viitorului pune sub semnul întrebării chiar și existența trecutului. Iubirea plăpândă se înfiripă în cele mai vitrege condiții, iar Lale îi face Gitei o promisiune: va veni o vreme în care vor fi liberi, învingând ororile lagărului și însăși moartea.
„Această carte va fi citită și peste 100 de ani.” (Jeffrey Archer)
„Istoria lui Lale și a Gitei demonstrează nu există loc pe lume în care dragostea să nu poată învinge.” (Il Mattino)
„Un roman vindecător despre iubire și altruism.” (Times Literary Supplement)
„Acest roman va fi în mod special apreciat pentru forța cu care sunt evocate ororile zilnice ale vieții într-un lagăr de concentrare, dar mai ales pentru mesajul adânc despre iubirea care poate să înfrângă până și cele mai inumane și infernale condiții.” (Publishers Weekly)
„Tatuatorul de la Auschwitz spune istoria adevărată a lui Lale și a Gitei Sokolov, doi evrei slovaci, doi oameni obișnuiți care au trăit în vremuri ieșite din comun, cărora li s-au luat libertatea, demnitatea, familiile, și chiar și numele le-au fost înlocuite cu numere. Este povestea supraviețuirii lor în lagărul de concentrare de la Auschwitz.” (The Irish Times)
Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991. Din 1995 până în 2017 a lucrat în cadrul Departamentului de asistență socială al Monash Medical Centre din Melbourne. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în Statele Unite. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz) cu¬noaște un succes fulminant, fiind nominalizat în Marea Britanie la prestigiosul Specsavers National Book Award. Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare, iar lansarea serialului TV este proiectată pentru ianuarie 2020, spre a marca cea de-a 75-a aniversare a eliberării lagărului de la Auschwitz.
Romanul va fi lansat în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2018, sâmbătă, 17 noiembrie 2018, de la ora 17.30, la standul editurii Humanitas. Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Luana Schidu și Denisa Comănescu.
Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris (fragment)
În noaptea aceea, oamenii din Blocul 7 se adună în grupuri mici să stea de vorbă, să împărtăşească ce‑au învăţat, să pună întrebări. Mai mulţi se duc în fundul încăperii, unde înalţă rugi către dumnezeul lor. Acestea se amestecă în ceva neinteligibil. Se roagă pentru îndrumare, răzbunare, acceptare? Lui Lale i se pare că, fără un rabin care să‑i îndrume, fiecare se roagă pentru ceea ce este mai important pentru sine. Și hotărăşte că aşa şi trebuie să fie. Se plimbă printre grupurile de oameni, ascultând, dar fără să participe.
*
La sfârşitul primei zile, Lale a stors toate informaţiile cu putinţă de la cei doi ruşi. În restul săptămânii îşi urmează propriul sfat: ţine capul plecat, face ce i se cere, nu protestează niciodată. În acelaşi timp, observă pe toată lumea şi tot ce se petrece în jurul lui. Îi este limpede, privind noile construcţii, că germanilor le lipseşte cu desăvârşire inteligenţa arhitecturală. Ori de câte ori e posibil, ascultă conversaţiile şi bârfele SS‑iştilor, care nu ştiu că îi înţelege. Ei îi dau singurul tip de muniţie disponibil pentru el – informaţiile, pe care le adună pentru mai târziu. SS‑ştii stau aproape toată ziua sprijiniţi de pereţi, fumând, supraveghind superficial lucrurile. Trăgând cu urechea, el află că Höss, comandantul lagărului, este un ticălos leneş care se arată doar rareori la faţă şi că nemţii de la Auschwitz au condiţii superioare faţă de cei de la Birkenau, care nu au acces la ţigări sau bere.
Un grup de muncitori îi atrage atenţia lui Lale. Nu se amestecă cu ceilalţi, poartă haine civile şi vorbesc cu SS‑iştii fără a se teme pentru siguranţa lor. Lale se hotărăşte să afle cine sunt aceşti oameni. Alţi deţinuţi nu ridică niciodată vreo bucată de lemn sau ţiglă, ci doar se plimbă din când în când prin complex cu alte treburi. Kapo‑ul lui este un astfel de personaj. Cum să faci rost de o slujbă ca asta? O astfel de poziţie i‑ar oferi cea mai bună şansă de a afla ce se petrece în lagăr, ce planuri sunt pentru Birkenau şi, mai important, pentru el.
*
Lale se află pe acoperiş, clădind ţigle în soare, când îl zăreşte pe kapo îndreptându‑se spre ei.
— Haideţi, leneşilor, munciţi mai repede, strigă Lale. Avem de terminat o baracă!
Continuă să strige ordine în timp ce kapo se apropie. Lale şi‑a făcut obiceiul să‑l salute cu o înclinare respectuoasă a capului. O dată, i s‑a răspuns cu o înclinare scurtă. A vorbit cu el în polonă. Cel puţin, kapo a înţeles că este un deţinut supus, care nu va face probleme.
Zâmbind vag, kapo întâlneşte ochii lui Lale şi îi face semn să coboare de pe acoperiş. Lale se duce spre el cu capul plecat.
— Îţi place ce faci acolo, pe acoperiş? îl întreabă kapo.
— Fac orice mi se spune să fac, răspunde Lale.
— Dar toată lumea vrea o viaţă mai bună, aşa‑i?
Lale nu spune nimic.
— Am nevoie de un băiat, zice kapo, jucându‑se cu tivul zdrenţuit al cămăşii militare ruseşti. Îi e mare, aleasă pentru a‑l face pe omul mărunţel să pară mai solid şi mai puternic decât cei pe care trebuie să‑i controleze.
Din gura lui cu dinţi lipsă, Lale simte mirosul înţepător de carne parţial digerată.
— Faci tot ce‑ţi spun eu. Îmi aduci mâncare, îmi cureţi ghetele, eşti lângă mine ori de câte ori te chem. Fă asta şi pot să‑ţi uşurez viaţa; dacă mă nemulţumeşti, suporţi consecinţele.
Ca răspuns la oferta de serviciu, Lale stă pe lângă kapo. Se întreabă dacă transformându‑se din ţiglar în slugă face un pact cu diavolul.
*
Într‑o frumoasă dimineaţă de primăvară, nu prea caldă, Lale priveşte cum un camion mare, închis trece de punctul obişnuit de descărcare a materialelor de construcţie. Merge în spatele clădirii administraţiei. Lale ştie că gardul nu e departe, deşi nu a îndrăznit niciodată să se aventureze în zona aceea, dar acum e învins de curiozitate. Se duce după el cu aerul că „sunt de‑aici, pot să merg unde vreau”.
Trage cu ochiul pe după colţul clădirii. Camionul trage lângă un autobuz ciudat. A fost transformat într‑un fel de buncăr, cu plăci de oţel bătute în cuie peste ferestre. Lale priveşte cum zeci de bărbaţi goi sunt mânaţi jos din camion şi conduşi spre autobuz. Unii intră de bunăvoie. Cei care se împotrivesc sunt loviţi cu patul puştii. Recalcitranţii semiconştienţi sunt târâţi de alţi deţinuţi către soarta lor.
Autobuzul este atât de plin, că ultimii oameni care se urcă se agaţă cu degetele de la picioare de trepte şi fundurile goale le atârnă afară. Ofiţerii îi împing, apoi uşile se închid cu un pocnet. Un ofiţer ocoleşte autobuzul, bătând cu palma în plăcile de oţel ca să verifice dacă totul e încuiat bine. Un ofiţer agil se caţără pe acoperişul autobuzului cu o canistră în mână. Incapabil să se mişte, Lale priveşte cum deschide o mică trapă din acoperiş şi goleşte canistra. Apoi trânteşte capacul la loc şi îl fixează bine. În timp ce el coboară iute, autobuzul se zgâlţâie violent şi se aud strigăte înăbuşite.
Lale cade în genunchi, icnind. Rămâne acolo, vomând în ţărână, în vreme ce ţipetele se sting.
Când autobuzul nu se mai zgâlţâie şi nici nu se mai aude nimic, se deschid uşile. Oameni morţi cad din el ca nişte blocuri de piatră.
De după celălalt colţ al clădirii este adus un grup de deţinuţi. Camionul dă cu spatele şi deţinuţii încep să încarce cadavrele în el, clătinându‑se sub greutate şi încercând să‑şi ascundă groaza. Lale a asistat la un act inimaginabil. Se ridică împleticindu‑se, stând în pragul iadului, răscolit de un infern de sentimente.
A doua zi dimineaţa nu se poate scula din pat. Îi arde tot corpul.
Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, Ed. Humanitas Fiction, 2018, trad. Luana Schidu, col. „Raftul Denisei”
Scrie un comentariu