Cărțile care te ajută să trăiești (I)

Un loc special în biblioteca mea cu cărți despre cărți îl au cele pe care le-am reunit sub sintagma „cărțile care te ajută să trăiești”. Ar putea fi incluse sub umbrela mai largă a „biblioterapiei”, o artă a lecturii la modă, dar, de fapt, deloc nouă (să ne aducem aminte că știm depre catharsis, eliberarea prin artă a emoțiilor, încă din Poetica lui Aristotel). Și, pentru că am adunat destule astfel de cărți, am decis să dedic mai multe articole subiectului. Acest prim articol va include în principal antologii dedicate cărților care ne ajută să trăim, apoi am mai planificat unul dedicat cărților de filozofie care te învață să trăiești și, întrucât pentru cititori biblioterapia este o formă personală de terapie, mă gândesc să scriu și care sunt pentru mine cărțile-balsam pentru suflet. Însă probabil că voi mai găsi și alte pretexte pentru alte articole în seria asta. 

Despre consolare. Cum să-ți găsești alinarea în vremuri întunecate, de Michael Ignatieff (Ed. Trei, 2022, trad. rom. Cezar Petrilă): Un fel de antologie a literaturii consolării, de la Cartea lui Iov până la Cicely Saunders și mișcarea hospice, trecând prin Cicero, Marcus Aurelius, Michel de Montaigne, Condorcet, Primo Levi, Ciuma lui Camus sau Scrisori către Olga, de Vaclav Havel. Ignatieff urmărește cu atenție această temă a consolării și a literaturii ce-i este dedicată, iar organizarea cronologică te ajută să-i înțelegi și metamorfozele: de la filozofia antică, care avea menirea de a ne învăța cum să trăim și să murim (iar consolatio era un gen în sine în tradițiile stoice), la felul în care mentalitatea progresistă de azi împinge consolarea pe tărâmul eșecului. De multe ori eseurile lui depășesc tărâmul literaturii (de exemplu, atunci când analizează Înmormântarea contelui de Orgaz a lui El Greco sau discursurile lui Abraham Lincoln), însă tocmai această paletă largă a domeniilor consolării îi subliniază importanța. Este o carte prietenoasă și accesibilă, care propune numeroase subiecte de meditat, multe dintre ele străine cititorilor de azi. 

The Novel Cure. An A-Z of Literary Remedies, de Ella Berthoud & Susan Elderkin (Ed. Canongate, 2015): Încă de la fraza de început acest volum nu lasă nici un fel de îndoială asupra scopului său: „This is a medical handbook - with a difference”. Un manual medical, așadar, în care „medicamentele” sunt cărțile. Autoarele se definesc încă de pe prima pagină drept „biblioterapeute”, ne atrag atenția că rețetele lor nu le luăm de la farmacie, ci de la bibliotecă sau librărie, iar scopul lor declarat este de a aduna laolaltă remedii literare pentru diferite afecțiuni. Și, deși par doar cuvinte frumoase, recomandările lor sunt făcute în urma experienței pe care au desfășurat-o ca biblioterapeute cu pacienții lor (ambele au colaborat cu celebra The School of Life din Londra și s-au specializat în biblioterapie). Iată câteva exemple de afecțiuni și câteva remedii aferente: adulter - Madame Bovary, Anna Karenina, O vară fără bărbați (nimic surprinzător aici); epuizare - Zorba Grecul (mi se pare corect); sughiț - The Fit, de Philip Hensher (nu am citit, nu mă pot pronunța, însă personajul principal din carte sughiță o lună, așa că pare potrivită); insomnie - Casa somnului (oh, well); mizantropie - Alesul, de Thomas Mann (asta m-a dezorientat un pic); greață - Întoarcere la Brideshead (trebuie s-o termin ca să înțeleg trimiterea asta); „sentimentul de luni dimineață” - Doamna Dalloway (nu e o afecțiune, dar știm cu toții la ce se referă și recomandarea, da, ar putea fi un remediu). Și cartea continuă tot așa, sunt o grămadă de remedii livrești pe acolo, poate fi o carte bună pentru recomandări atunci când nu mai știi ce să citești. Pe lângă aceste „afecțiuni” particulare, este presărată și cu tot felul de topuri, de genul: Top 10 cele mai bune cărți de citit în anul tău de pauză; Top 10 cărți care să te facă să plângi; Top 10 cărți pe care să le citești în avion; Top 10 romane fantasy; Top 10 romane de citit la patruzeci și ceva de ani ș.a, ș.a Există și versiunea pentru copii, The Story Cure, pe același principiu, și, tot scrollând, am dat peste Fiction Prescriptions (cards). Bibliotherapy for Modern Life, pe care încă nu mi-am luat-o, dar parcă n-ar strica să fie în bibliotecă. 

Therapeutic Library. 100 essential books that teach fulfilment, calm and well-being (2023; ed. The School of Life): Pentru că tot am menționat mai sus The School of Life continui cu această antologie realizată de un colectiv de autori ai celebrei organizații coordonată de Alain de Botton. Este o antologie-album, în format mare, cartonată, cu text și imagine: fiecărei cărți recomandate i se alocă două pagini, pe pagina stânga se află coperta unei ediții sau imaginea autorului sau o altă imagine emblematică pentru cartea respectivă, iar pe pagina dreaptă un text pe două coloane în care este prezentat respectivul volum. Așadar, este o carte de sinteză, găsești multe recomandări și extrem de variate, organizate pe domenii. Iată câteva exemple: filozofie - Republica, de Platon și Seneca; dar și Tigrul care a venit la ceai, de Judith Kerr (ilustrare a acelor frici inutile și a felului în care le putem îmblânzi); politică - Principele, de Machiavelli; Manifestul comunist; religie: Upanișadele; Coranul, Creanga de aur; psihologie - Despre dragoste, de Stendhal; Trei eseuri asupra sexualității; memorii: Cartea pernei; natură și știință - Șapte scurte lecții de fizică; artă și arhitectură - Civilizația, de Kenneth Clark; coffee table books - Fenomenologia spiritului, de Hegel, și Atelierul diavolului, de James Baldwin (!?); eseuri - Virginia Woolf; ficțiune - Povestea lui Genji; Mansfield Park, În căutarea timpului pierdut; Ghepardul ș.a, ș.a. Este o carte cu care n-ai cum să te plictisești și pe care merită măcar s-o răsfoiești (dacă nu pentru altceva, măcar pentru a afla cum a ajuns Fenomenologia spiritului la categoria „coffee table books”). Colectivul de autori pornește de la ideea că azi suntem prea mult interesați de „must read”-uri și „tbr”-uri și că ar trebui să căutăm să citim mai bine, nu neapărat mai mult și să nu uităm să ne întoarcem privirea și spre cărți clasice care au fost de folos cititorilor vremuri îndelungate, ceea ce nu e o idee deloc rea, de altfel. 

Cum îți poate schimba Proust viața, de Alain de Botton (2014, ed. Vellant; trad. rom. Mihaela Ghiță): M-am distrat o săptămână întreagă citind cartea asta ușurică și anecdotică. De altfel, cred că numai Alain de Botton ar putea face să pară ușurică opera lui Proust. Cartea pornește chiar de la întrebarea „poate un roman să aibă calități terapeutice?”, după care își setează o temă anume pe care o dezvoltă cu exemple din viața și opera lui Proust, dar nu numai: este plină de anectode literare (cele mai multe chiar simpatice) și de citate. E scrisă într-un stil lejer, amuzant, prietenos (cred că e cu siguranță cea mai prietenoasă introducere la În căutarea timpului pierdut) și face ca universul proustian să-ți devină așa de familiar că, la o eventuală întrebare de genul „l-ai citit pe Proust?”, ai putea răspunde (complet sincer): „da, am citit câte ceva.” Însă nu este doar anecdotică și istorie literară în cartea lui Alain de Botton, ci și o încercare de a arăta cum ne poate folosi literatura ca să învățăm să trăim mai bine (de Botton fiind, prin excelență, un filozof pragmatic). E o carte pe care o poți citi chiar dacă nu l-ai citit pe Proust, ba chiar cred că ar putea să-ți dea un motiv bun ca s-o faci. Și, ca să vă fac și mai curioși în privința ei, las și două anecdote care mi-au rămas în minte: se pare că Proust era cel mai bun client pe care și-l putea dori un restaurant, întrucât, pe lângă faptul că comanda cu generozitate pentru invitați tot felul de bunătățuri, avea obiceiul să lase bacșiș 200% (așa dărnicie, mai rar), iar la singura întâlnire consemnată între Joyce și Proust se pare că un singur cuvânt rostit (de amândoi) a fost „Non” (destul de uimitor având în vedere ce fel de cărți scria fiecare). 

Bibliotherapy. The Healing Power of Reading, de Bijal Shah (2024; Piatkus): După cum e evident încă din titlu, și această carte se ocupă cu biblioterapia și felul în care cărțile ne pot ajuta să trăim. După o introducere generoasă prin care autoarea explică ce este biblioterapia, cum funcționează și cum poate ajuta, urmează mai multe cazuri de terapie prin cărți pe care aceasta le-a avut cu pacienții săi, după care, la fel ca în cartea citată mai sus, The Novel Cure, este dată o listă cu afecțiuni și remediile livrești aferente (dacă le ai pe ambele e chiar interesant de văzut ce remedii diferite sunt oferite pentru aceleași afecțiuni). Aici recomandările sunt mai scurte decât în cea de mai sus, însă listele sunt mai lungi (nu mai sunt oferite doar una sau maxim câteva cărți, ci o listă mai mare, iar cărțile sunt puse pe categorii separate ficțiune/nonficțiune, așadar ai ocazia să încerci mai multe „tratamente”). Iată câteva afecțiuni și selecții din remediile oferite: Îmbătrânire (Un bărbat pe nume Ove; Nimicul de temut; Suntem muritori); dinamică familială (Numele meu e Lucy Barton; Castelul de sticlă; Învățare; Departe de trunchi); gelozie (Othello; La răscruce de vânturi; Sonata Kreutzer; Interesanții); sentimentul de vinovăție (Preaiubita). La drept vorbinf, eu nu văd literatura funcționând asemenea medicamentelor (iei paracetamol și te aștepți să-ți scadă febra și să nu te mai doară capul); cred că receptarea are foarte mult de a face cu tot istoricul nostru (psihologic, cultural, social etc.) Însă astfel de cărți sunt o ocazie de a descoperi feluri diferite de a interpreta poveștile din cărți și ăsta este principalul motiv pentru care mi se par interesante. Iar dacă biblioterapia poate fi de folos oamenilor într-un mod atât de practic, mi se pare cu atât mai bine. 

Gândirea tragică. Frică, destin și povara puterii, de Robert D. Kaplan (2025, ed. Humanitas; trad. rom. Iustin Mureșanu‑Ignat): Ultima carte din această listă e una pe care nu o plănuisem când am gândit articolul, de fapt, este o carte ce abia a apărut luna asta, dar nu aș fi crezut că se potrivește așa de bine temei. Din titlu și din istoricul cărților autorului ai fi zis că este o carte de politică internațională, și chiar este într-o anumită măsură, doar că este o carte care ne spune încă de la început că în opinia autorului putem înțelege politica și lumea cu ajutorul a două instrumente: geografia și literatura. Dar, adaugă el, mai ales literatura. După care urmează câteva capitole foarte bine definite și argumentate în care ne explică cum tragicii greci (Eschil, Sofocle, Euripide) alături de Shakespeare ne pot ajuta să înțelegem mai bine lumea. Este o demonstrație plină de farmec și miez, înțelepciunea distilată a unora dintre cele mai bune opere literare, dar și înțelepciunea adunată de autor de-a lungul anilor (multor ani) ca jurnalist în unele dintre cele mai periculoase zone de pe glob. Nu pot să spun că a fost neapărat o carte consolatoare, nu-ți spune că citind cărți îți vei asigura o viață mai bună sau vei putea să influențezi cursul istoriei (de fapt, din contră), însă, ca cititor, îți oferă măcar ca ultimă consolare cea de a te ajuta să înțelegi lumea cu ajutorul cărților. Și asta este o consolare valoroasă, în definitiv.