„Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi”, de Azar Nafisi (fragment)

Autoarea bestsellerului Citind Lolita în Teheran • „Cărţile nu ne pot salva de la moarte, dar ele ne pot ajuta să trăim şi, mai ales, să trăim cu speranţă.” (Azar Nafisi)

Uitarea este echivalentul morţii, ne spune Azar Nafisi, iar cărţile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărţile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite şi devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoţite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenţei, ci şi, mai ales, literaturii ca formă de rezistenţă. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau TaNehisi Coates, sunt puse în discuţie multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor şi a minorităţilor pentru drepturile lor, teocraţia iraniană şi derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura şi lagărele de concentrare, relaţia victimă-călău, pandemiile ş.a. Transpuse în ficţiune, toate aceste teme au făcut şi continuă să facă din cărţi lecturi subversive, incitante şi „periculoase”, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citeşte periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuţi şi nici indiferenţi.

 „Dar cum oare se explică faptul că atât de mulţi oameni recurg la idei, la imaginaţie şi frumuseţe atunci când li se ia tot ceea ce noi numim viaţă? Când nu mai au absolut nicio putere asupra vieţii şi asupra morţii lor? Când sunt în pragul morţii? Când ne confruntăm cu acte de o asemenea brutalitate şi cruzime, când ne pierdem speranţa de a mai fi oameni, ne întoarcem instinctiv la acele realizări ale omenirii care omagiază demnitatea, libertatea şi frumosul. Facem apel la empatie şi credinţa că, până şi în asemenea locuri aflate atât de aproape de moarte, rămânem totuşi în vecinătatea vieţii prin intermediul cărţilor, al artei şi al muzicii, prin ceea ce s‑a născut din dragoste, din pasiune şi din dorinţa de a comunica, din nevoia de a ne opune morţii şi uitării. La fel de important e faptul că, chiar în pragul morţii fiind, când nu ne putem alege modul în care trăim sau murim, mai avem încă posibilitatea de a alege cum să ne confruntăm cu acea moarte, cum să ne confruntăm cu călăul nostru: cu demnitate şi dragoste de viaţă sau de vidul oferit de moarte. Nu ne putem pierde speranţa într‑o lume care l‑a dat pe Rumi sau pe Shakespeare.” (Azar Nafisi)

Azar Nafisi şi‑a câştigat notorietatea cu bestsellerul Citind Lolita în Teheran. Fiică de politicieni (tatăl ei a fost primar al Teheranului în anii 1961‑1963, iar mama s‑a numărat printre primele femei alese în Parlamentul iranian în anii 1960), Azar îşi va face primii ani de şcoală în Anglia şi Elveţia. Se reîntoarce în Iran, unde este martoră la arestarea tatălui său. După terminarea colegiului, predă literatură engleză la Universitatea din Teheran şi la Universitatea Allameh Tabatabai. În 1981, pentru că refuză să poarte văl, este înlăturată de la universitate. Din 1997, când emigrează în America, Azar Nafisi predă la Johns Hopkins University School of Advanced International Studies. A publicat, printre altele, Anti‑Terra: A Critical Study of Vladimir Nabokov’s Novels (1994), Things I’ve Been Silent About (2004; Lucruri nespuse, Polirom, 2018) şi The Republic of Imagination: America in Three Books (2014). Romanul Citind Lolita în Teheran (2003; Polirom, 2018) s‑a aflat timp de 117 săptămâni pe lista de bestselleruri a cotidianului The New York Times, a fost tradus în 32 de limbi şi a primit numeroase premii literare, printre care Prix du Meilleur Livre Étranger, 2004 Non-fiction of the Year Award acordat de Booksense, Frederic W. Ness Book Award, Latifeh Yarsheter Book Award şi Grand Prix des Lectrices de Elle. În prezent, trăieşte alături de familie în Washington, DC, şi colaborează la numeroase publicaţii, precum The New York Times, Washington Post şi The Wall Street Journal.

Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi, de Azar Nafisi

Mi‑am dorit mereu să vorbesc cu Margaret Atwood despre Povestea Slujitoarei, înainte ca această carte să devină un succes rapid și să fie transformată într‑un serial de televiziune popular – probabil că americanii asociaseră instinctiv mentalitatea lui Trump cu a conducătorilor Galaadului lui Atwood. Când am întâlnit‑o prima oară, la Festivalul Internațional al Autorilor de la Toronto, desfășurat la Harbour Front Center, unde am avut o scurtă discuție, mi‑a spus că toate cărțile ei fuseseră traduse în persană. În acel moment m‑am gândit să‑i vorbesc despre experiența pe care o avusesem la prima lectură a romanului Povestea Slujitoarei – despre cât de greu mi‑a fost s‑o citesc, despre faptul că această carte estompa granițele dintre ficțiunea ei și realitatea mea, făcându‑le să se prăbușească una în alta, în așa fel încât, la început, am reacționat la ficțiunea ei ca și cum ar fi fost realitatea mea. Dar nu i‑am spus atunci nimic din toate astea; pur și simplu nu am avut la dispoziție suficient timp pentru ca să mă explic.

Astăzi se observă o creștere semnificativă a interesului pentru Povestea Slujitoarei și pentru urmarea sa din 2019, Testamentele, în patria mea adoptivă, America. Deşi nu mai trăiesc în Iran, realitatea din America lui Trump devine tot mai mult nu doar nereală sau suprareală, ci chiar ireală, marcată fiind de neliniștea cu privire la direcția în care se îndreaptă țara. Tu, Baba Jan, o să‑mi spui că America nu este Republica Islamică. Și ai dreptate, dar există semne și manifestări ale unei mentalități totalitariste la Trump și la adepții săi, care nu ar trebui subestimate.

Acum, de vreme ce Povestea Slujitoarei a redevenit bestseller în America, am fost curioasă să aflu ce soartă a avut în Iran. Prin urmare, i‑am telefonat lui Shirin, o cititoare pasionată. Mi‑a spus că știa de la prietena noastră comună Maryam, o traducătoare cunoscută, că multe dintre cărțile lui Atwood fuseseră traduse și că Povestea Slujitoarei era foarte populară, ajungând la a unsprezecea ediție. „Dar nu știu cum de am reușit să o citesc”, mi‑a mărturisit ea. „Cartea este greu de suportat. Eu trăiesc de patruzeci de ani lumea lui Atwood și nu am nici cea mai mică intenție să o mai trăiesc încă o dată”.

Shirin mi‑a spus că cel mai rău în legătură cu cartea, din ce a auzit ea de la mine și de la alți prieteni din SUA, era că numeroși americani considerau că o Republică Galaad totalitară cum e cea din romanul lui Atwood este un loc îngrozitor ce trebuie evitat cu orice preț în America, dar că ceva asemănător ar fi potrivit pentru noi, în Republica Islamică Iran, deoarece reprezintă „cultura noastră”. Mai rău decât atât, am replicat, e faptul că republica americană însăși ar putea s‑o apuce pe calea Republicii Galaad. La urma urmei, am zis, Atwood și‑a plasat Galaadul în fostele State Unite ale Americii. De aici, am trecut la unul dintre subiectele noastre favorite, și anume la faptul că Republica Islamică, pentru a‑și justifica autoritatea, susținea că teocrația pe care a impus‑o poporului se întemeia pe cultura și tradițiile autentice ale Iranului.

Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi, de Azar Nafisi, Editura Polirom, 2022, traducere din limba engleză de Adina Avramescu