La Arhivele Naționale ale României se păstrează scrisorile pe care omul politic și eminența cenușie Barbu Știrbey i le-a trimis reginei Maria între 1909 și 1937. Redactate în franceză, cu tonul care se cuvine a fi folosit când un supus i se adresează reginei, aceste scrisori alcătuiesc un minunat documentar despre aristocrația românească și europeană, despre cercurile înalte ale puterii și despre viața cotidiană a oamenilor bogați și influenți din prima jumătate a secolului XX. Nu au fost scrise niciodată cu gândul că ar putea fi publicate, dimpotrivă, de teama unor priviri indiscrete, unele nume sunt înlocuite cu inițiale sau cu criptonime, și este evident că între cei doi corespondenți exista un cod. La fel ca secvențele de litere aparent lipsite de sens ily, ilymm, ilymmily, mmily, strecurate printre rânduri, care ascund o continuă și clandestină declarație de dragoste. Sunt prescurtatea de la „I love you, my Marie” și dovada de netăgăduit a iubirii pe care discretul Barbu Știrbey i-a purtat-o zeci de ani reginei Maria.
(În imagine: Barbu Știrbey, în septembrie 1936, cu fiica sa Eliza Boxshall, la Wiesbaden)
În februarie 1931, din cauza venirii pe tron a lui Carol al II-lea, marele său dușman, Barbu Știrbey, acum marginalizat în viața politică și socială, evitat cu obstinație de foști prieteni și colaboratori, a ales să plece în străinătate. În timpul acestui exil care a durat până în 1940, a continuat să-i scrie regine Maria, care, la rândul ei a fost persecutată de Carol. Barbu Știrbey și regina au fost împiedicați să se mai întâlnească în străinătate, dar au continuat să schimbe impresii despre viața politică internă și internațională și să întrețină o legătură sufletească la fel de intensă ca în anii buni.
„I love you, my Marie”. Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria (fragment în avanpremieră)
Am avut plăcuta surpriză de a primi aici scrisoarea dumneavoastră expediată pe 30 septembrie și, din adâncul celei mai recunoscătoare inimi, vă declar gratitudinea mea. Sper că între timp ați primit rândurile mele, pe care vi le-am trimis de la Wiesbaden imediat ce telegrama dumneavoastră mi-a indicat locul către care le pot expedia.
Programmässig, începând cu 2 octombrie am avut satisfacția de a-mi întâlni aici fiica, întoarsă de la Londra, și petrecem aproape toată ziua împreună, cu excepția momentelor în care are propriile întâlniri, iar eu sunt ocupat cu prietenii sau cu furnizorii mei. Și cum nu rămânem decât cinci zile, cu tot cu ziua plecării, viața noastră a luat un aspect Hetze. N-am fost decât o singură dată la teatru, la Dix Heures, și amândoi am avut impresia că actorilor le lipsea cheful și că nu prea au făcut exces de talent, dar, în fond, poate ar trebui să căutăm în noi cauza acestei critici, poate noi nu am fost în stare să apreciem întreaga savoare a spectacolului. Sau că timpurile sunt atât de critice și de nesigure, încât nu ne mai putem detașa de nicio grijă, neliniștea ne urmărește peste tot și toți cei pe care-i întâlnim se află în aceeași stare de spirit ca noi. Totuși, cred că nu mă înșel spunând că aici cerul politic începe să se lumineze, că încrederea, încă timidă, încearcă să renască datorită serioaselor măsuri de ordine luate de guvern, contrar intențiilor ce-i fuseseră atribuite de cei care-i reproșau originile. Se pare că marea masă nu cere decât un singur lucru: să fie pace și liniște, s-a săturat de agitații, de oriunde ar veni acestea. Aber ein Jeder ist sich am nächsten[1], iar pe noi ne preocupă în primul rând situația de acasă. În ultima mea scrisoare v-am spus că, în ciuda faptului că nu sunt optimist, nu cred în iminența unui pericol, dacă nicio schimbare esențială nu se produce în actuala stare de lucruri. Din păcate, constat cu tristețe că, departe de a se mulțumi cu răul pe care l-au pricinuit afacerilor publice, „spiritele rele“ își arogă organizarea casei voastre în scopul de a-l distruge pe cel care vă este atât de devotat și a cărui prezență vă garantează securitatea și independența. Nu-l lăsați pe Redlichkeit să cadă, în cazul său nu există motiv pentru care să nu vă opuneți chiar dumneavoastră însevă sacrificării sale. Am susținut întotdeauna în fața dumneavoastră că pe panta alunecoasă a concesiilor este dificil să te oprești și-mi permit să vă reamintesc cuvintele lui Bismarck: „Nimeni nu este atât de bogat, încât să-și poată cumpăra adversarul cu concesii.“ Ce oroare ca un gunoi… să aibă posibilitatea să tulbure prin intrigile sale liniștea familiei Twelve! Totuși, Madgearu, pe care l-am întâlnit aici, făcându-mi o lungă vizită, mi-a anunțat numirea domnului Fearfulone în fruntea Casei Centrale. Ar fi avut dreptate să-mi răspundă — atunci când am emis opinia că alegerea ar oferi anumite garanții de redresare — că nu se va întâmpla din păcate nimic, domnul Fearfulone consimțind să joace rolul de paravan. Vrea oare acesta din urmă să distrugă toate iluziile noastre, până la cea din urmă? Madgearu nu mi-a spus nimic nou, tabloul pe care mi l-a înfățișat corespunde cu tot ce știam și cu tot ce aceia care nu sunt la putere gândesc, dar a fost interesant pentru mine să aud judecata unui om care m-a tratat aproape întotdeauna ca adversar și care trebuie să fi avut momentele sale când a aplaudat la căderea mea. În această privință l-am întrebat dacă, în sfârșit, am fost uitat; mi-a răspuns pe de lături: „Crește numărul oamenilor care spun: Brătianu și Știrbey au avut dreptate.“ Iar eu mă întreb: cum va vorbi mâine, când soarta îl va aduce la putere? Nu e decât, vai, bronzul domnului Fearfulone, a cărui calitate naște îndoieli asupra purității sale.
Vă înțeleg tristețea provocată de pierderea lui Janin[2], nu numai din cauza dispariției unui servitor al cărui devotament și a cărui fidelitate sunt greu de înlocuit în zilele noastre, ci și pentru că vă va fi tot atât de greu să găsiți imediat un grădinar care să aibă cunoștințele și gustul lui. Asta este soarta noastră, a celor care îmbătrânim, de a-i vedea căzând pe drum, unul după altul, pe cei mai buni și mai fideli dintre colaboratorii noștri. Devotamentul lor, priceperea, afecțiunea lor dispar exact atunci când avem cea mai mare nevoie de ele în lupta mereu dură pentru puțină pace și odihnă sufletească. Și de ce, atunci când grijile devin din ce în ce mai apăsătoare, trebuie să li se adauge și decepții precum viciul alcoolismului, căruia i-a căzut victimă Lange[3], pe vremuri încă funcționar punctual și corect? Conform filozofiei dumneavoastră, spuneți că „trebuie să plătim toate orele de bucurie pe care le-am trăit“. Chiar dacă au fost legitime, chiar dacă n-au nedreptățit pe nimeni? Chiar dacă nu au păcătuit nici contra frumosului, nici a dreptății? Mi-e greu să accept binele care invocă această lege, căci atunci contrariul trebuie să fie, de asemenea, adevărat, or, câte fapte rele, nelegiuri și crime vedem că rămân nepedepsite?
În vara aceasta am aflat cum este să călătorești cu avionul, și asta mi-a făcut o impresie dintre cele mai favorabile; am ajuns la concluzia că este modul cel mai agreabil de a străbate distanțe lungi. E drept că era vreme senină, frumoasă și calmă, astfel încât îmi dau seama că experiența mea este incompletă. Am zburat de la Zürich la Frankfurt și retur la bordul unui mare avion Junkers, cu viteza de 270 de kilometri pe oră și la o înălțime de 1 500-2 000 de metri. S-a întâmplat cu prilejul unei excursii făcute cu Ecaterina pe Rin, de la Mainz la Köln. Am coborât pe fluviu cu vaporul — un vapor nou, mare și foarte frumos — și ne-am întors pe calea ferată. Bănuiți toate gândurile pe care le-a trezit în mine vederea Neuwiedului, precum și amintirile din copilărie, căci nu mai făcusem acest traseu de pe când aveam zece ani. A fost chiar ultima călătorie pe care am făcut-o împreună cu mama și, odată cu ea, s-a încheiat timpul fericit al copilăriei mele. Apoi a început pentru mine o lungă perioadă de tristețe, moartea mamei, despărțirea de familie, severitatea vieții de la colegiu, lipsită de afecțiune, și am suferit enorm. Ich brauche Liebe… aber ich kann auch welche geben! [4] ilymmily
Cu voia Domnului, mâine voi fi la Wiesbaden, iar la sfârșitul lui octombrie mă voi întoarce la Berna pentru a petrece iarna aici. Viitoarea mea scrisoare i-o voi încredința Elizei, care, vai, nu va petrece decât două zile cu noi la Wiesbaden.
Și astfel se încheie în curând cel de-al șaselea an de când v-am văzut pentru ultima oară! Șase ani! Șase ani interminabili de „dor“ și de așteptare, dar care nu au reușit să șteargă nici amintirile, nici prospețimea sau intensitatea lor. A fost oare un sacrificiu necesar? Nu mai este momentul să discutăm; odată intrați în această viață, nu ne mai putem întoarce din drum, trebuie să bem paharul până la fund, oricât de amar ar fi. Nu vă voi putea, vai, revedea; câtă vreme sunteți fericită, aștept; iar Dumnezeu să vă ferească să cunoașteți vreodată durerea exilului!
Cu un devotament infinit, vă depun la picioare omagiul celui mai profund respect.
ilymmily
20 iulie 1937 ilymmily
[Grand Hotel St. Moritz-Bad]
O minunată surpriză a fost pentru mine să primesc prețioasa dumneavoastră scrisoare de pe data de 7, încredințată doctorului din Viena, și din adâncul inimii vă mulțumesc că v-ați gândit să profitați de această ocazie pentru a-mi potoli puțin dorința arzătoare de a avea vești. Păcat! Aceste vești nu sunt încă așa cum sufletul meu le dorește și deplâng că niște accidente inutile, cum este această durere de genunchi, vă tulbură convalescența, și așa destul de întârziată prin îngrijiri prost înțelese. Din fericire, Shaddow, scumpa Shaddow, a fost un înger înțelegător; ghicindu-mi îngrijorarea, n-a întârziat niciodată să-mi comunice toate veștile pe care le primea, fie direct, vorbind cu dumneavoastră la telefon, fie prin medici. A mers cu impresionanta sa bunăvoință până într-acolo, încât i-a dictat o scrisoare lui Mimarr, atunci când starea de sănătate nu-i permitea să țină decât cu mare greutate stiloul; imobilizată la pat, n-a uitat să mă anunțe, tot prin Mimarr, despre fericitul eveniment[5] și să-mi dea ultimele vești de la Sinaia. De atunci am comunicat telegrafic și am fost fericit să aflu că totul merge spre mai bine, că ați putut vorbi, și m-a liniștit în privința genunchiului. Mi-a telefonat de la Berna și domnișoara Harriton, care a avut fericirea să vă întâlnească înainte de a pleca, și mi-a spus cât de impresionată a fost de starea bună pe care o aveți și de cât de ușor vă puteți mișca.
Dar bunătatea lui Shaddow nu s-a oprit aici, ci s-a extins și asupra Ecaterinei, care a petrecut mai multe zile la Viena, având nevoie de o intervenție medicală. Shaddow a avut marea bunătate de a o invita să-și petreacă weekend-ul la ea, arătându-i cea mai mare solicitudine; a mers cu afecțiunea până într-acolo, încât a telefonat la clinică pentru a afla rezultatele intervenției. Nu este emoționant? Îi sunt atât de recunoscător! Este cu adevărat fiica mamei sale! La ea poți recunoaște cu ușurință calitățile celei din urmă, fără a avea vreodată surpriza să descoperi defecte care să le umbrească, cum se întâmplă în cazul fraților săi sau al surorii mai mari.
Recunoștința noastră se îndreaptă și către Mrs. Three, a cărei energie a pus capăt ignoranței pedante și infatuării și le-a impus tuturor convocarea unor medici reputați. Cât aș fi de liniștit dacă ar putea să obțină și pentru dumneavoastră o schimbare de atmosferă, să vă puteți continua convalescența în străinătate, beneficiind tot timpul de îngrijirile cele mai potrivite și mai moderne. ilymmily
Grosse Kinder, grosse Sorgen! [6] Da, fiica noastră Eliza ne îngrijorează; s-a angajat pe un drum de pe care trebuie să o întorc, căci la vârsta ei, cu copii deja mari (până acum copii minunați, la fel de atașați de tatăl lor ca și de ea), nu cred că poate să-și clădească din nou o viață fericită; e sigur, în schimb, că va distruge pacea unei familii în care cât de curând copiii și viitorul lor vor constitui singura preocupare ce va conta. Am uzat de influența mea pentru a o sfătui să lupte și sper totuși că va învinge. Am avut-o măcar, datorită acestor circumstanțe îngrijorătoare, ce implică situații false și penibile, mai mult timp lângă noi. Peste câteva zile copiii se vor întoarce din Anglia, ceea ce ne va spori bucuria, căci sunt cu adevărat foarte drăguți, foarte cuminți și blânzi; cel mic continuă să învețe bine, să-și merite laudele profesorilor și să se mențină în fruntea clasei. În ce o privește pe cea mică, care a crescut deja și e înăltuță, aproape de talia mamei sale, și destul de frumușică, numai fața o are prea puțin delicată. Copiii ăștia chiar merită un sacrificiu!
Tuturor acestor îngrijorări li se adaugă, în afară de tristețea exilului, incertitudinile în care fiecare dintre noi trăiește, într-o lume bulversată politic, financiar și economic, în care două ideologii se confruntă înarmate până în dinți, fiecare zi devenind tot mai amenințătoare. Până când sărmana noastră țară se va abandona, de fapt, unei bande evreiești, fără a reuși să stăpânească însă mișcările de extremă dreapta! Demonstrând acea incoerență în politica externă, crezând că și-a asigurat neutralitatea pentru că a făcut aceleași promisiuni și și-a luat aceleași angajamente la Varșovia ca și la Praga și a dat asigurări la Berlin pe care le-a dezmințit la Paris, cât va putea rezista sărmana noastră țară atunci când va suna ceasul reglării de conturi? Care va fi pregătirea sa morală sau materială în fața acestei dure eventualități? Se poate conta pe o țară unită? Întrebări îngrijorătoare în aceste ore amenințătoare.
Dar lucrurile astea n-ar fi oare mai ușor de suportat dacă nu am fi atât de departe unii de ceilalți? Sau dacă v-aș ști deja complet refăcută și înconjurată de inimi pe deplin devotate, căci altfel cereți atât de puțin: nimic altceva decât să nu fiți trădată?
Gândurile mele vă însoțesc întotdeauna, cu un dor infinit, neconsolat să fiu atât de departe, fără putința de a vă ajuta întrucâtva, trăind cu amintirea trecutului și fără nicio speranță pentru viitor.
Iar drumul de la München până aici, trecând prin Landock și prin Hochfinstermünz, a evocat în mine, torturându-mă de Sehnsucht, atâtea amintiri dintr-un timp mai bun, când oamenii erau mai puțin răi! Dacă măcar v-aș ști din nou sănătoasă; până acum mi-ați spulberat această neliniște, neliniște pe care despărțirea o face atât de dureroasă. Mă înțelegeți?
Amintiți-vă dorul meu, acest Sehnsucht, urările mele de sănătate pe care în fiecare clipă vi le adresez și nu vă îndoiți niciodată de infinitul meu devotament.
ilymmily
[1] Fiecăruia îi vinde cândva rândul (germ.) (n. t.).
[2] Jules Janin, arhitect peisagist elvețian și, potrivit unor surse, fost grădinar al țarului Nicolae al II-lea.
[3] Lange, fost casier la curte. Cetățean german, în 1916 a fost înlăturat din serviciul curții, fiind evacuat din România odată cu membrii legației germane. Louis Basset, în jurnalul său, amintește două scrisori primite din Germania de la Lange, care fusese mobilizat ca interpret pe frontul românesc și care, din cauza felului în care fusese tratat de colegii săi români de la curte, era plin de resentimente față de România.
[4] Am nevoie de dragoste… dar pot și s-o ofer (germ.) (n. t.).
[5] Nașterea, pe 4 iulie 1937, a lui Dominic de Habsburg, al patrulea copil al cuplului Ileana și Anton de Habsburg.
[6] Copii mari, probleme mari (germ.) (n. t.).
„I love you, my Marie.” Scrisorile lui Barbu Știrbey către regina Maria, editor Cătălin Strat, traducere din limba franceză de Carmen Dobre, Ed. Corint, 2023
Use a VPN to gain access.If somehow you can\'t do it because of mirrors - perhaps the block will come from the side of the provider and in order for her to statically turn on the Available VPN server from the free ones.mega sat how to log in
SO
1 nov. 2023