Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul sărbătoresc al prințeselor Disney? Figura tatălui oscilează între un Lear tiran și un Lear suferind. Care ipostază luminează mai tare după o lungă explorare în necunoscut?
CRISTINA VREMEȘ (n. 1986) este scriitoare și mediator cultural la Paris, unde locuiește câteva luni pe an, ducând o existență nomadă în restul timpului. Prima ei carte, Trilogia sexului rătăcitor, a primit premiul Filialei București Proză a Uniunii Scriitorilor și Premiul Sofia Nădejde, la categoria Proză de debut, alături de alte nominalizări. A participat la programul literar european CELA, în cadrul căruia i s-au publicat fragmente traduse din roman, dar și povestirea scurtă Câteva minute în derivă în limbile cehă, neerlandeză, polonă, spaniolă etc. Și-a prezentat opera la festivalul Passa Porta, Bruxelles. A participat la mai multe ateliere de creative writing anglofone, precum The Other Writers Group sau The Wednesday Group, coordonat de Shannon Cain, la Paris. Este licențiată în filozofie și istoria artei la University College London și absolventa unui masterat în filozofie la University of Cambridge, Newnham College. Balada necunoscutului este al doilea roman al ei.
Balada necunoscutului, de Cristina Vremeș (fragment)
Ninsese în fiecare zi, în fiecare oră, de fiecare dată când mă cocoțam la geam, o iarnă de sfârșit de vremuri. Cred că atunci, privind la desișul de fulgi de zăpadă echidistanți între ei, între ei și cer, între ei și pământ, al căror început nu mi‑l aminteam, a căror epuizare nu mi‑o puteam imagina – ei cădeau, de dintotdeauna, era atât de simplu – am cunoscut o primă arătare a infinitului. Ce bine, să nu înceapă și să nu se termine nimic, totul să rămână la fel. Temperatură, cadru, stare, sunet, mereu identice cu sine, fără surprize și temeri, dulce închisoare. Când ești copil, nu vrei să se schimbe nimic, fiindcă ești capabil să sesizezi suculența unei clipe fără mari eforturi, iar contemplarea unuia și aceluiași moment este mai binefăcătoare decât schimbarea, reinstaurarea unui complex de impresii, ajustarea. Ești mai înclinat spre degustare decât spre ajustare. Imaginea unui sugar, cu o țâță în brațe – își dorește el oare vreo modificare în sistemul obiectelor și al plăcerilor în care s‑a complăcut?
Cuvântul „infinit“ nu îl știam, dar descopeream ce înseamnă pri‑ vind la ninsoarea de câteva zile, cocoțată la fereastră. Mișcarea lor neîntreruptă era mai mare, mai importantă decât oamenii, decât străzile, decât clădirile. Mișcarea lor, atât de ordonată, încât ducea cu gândul la nemișcare.
Plugurile de zăpadă erau în zadar, înaintând prin ploaia albă.
Dinu, neliniștit, se duce din dormitor în baie, apasă pe clanță cu forță exagerată, dă să o smulgă, intră, deschide ușa din nou, ajunge până în hol, în dreptul ușii de la intrare, se uită la un plic pe toate părțile, îl pune la loc, vine în sufragerie, trage perdeaua, își drege vo‑ cea, se mai uită o dată afară, în sus și în jos, duce mâinile la spate, se ridică pe vârful picioarelor. Lumina din apartament este împăienje‑ nită, contopire de becuri slabe cu hibernare.
„Hai să ieșim puțin, dăm o tură.“ Ooh, nu, nu aș vrea. Sunt bine în locul în care sunt.
Retrasă, adăpostită, la căldură. „Nu fi chitroasă!“ Plină de viață, aventurieră, pusă pe șotii, așa ar vrea Dinu să fiu, și nu înceată, gre‑ oaie, comodă. Doina nu este acolo ca să o întreb dacă pot să ies afară. Dintre Dinu și Doina, cuvântul ei cântărește mai greu. Doina ar spune: „lasă fata, nu vezi ce ger e afară?“. Dar ea nu e, nu știu unde e, nu am încotro, ascult doar de cuvântul lui acum.
Balada necunoscutului, de Cristina Vremeș, Ed. Humanitas, 2024, colecția „Scriitori români contemporani”.
Scrie un comentariu