Una dintre marile vești literare ale lunii noiembrie a fost că romanul câștigător al Booker Prize era deja în curs de apariție în limba română și chiar a apărut la scurt timp după anunțarea premiului. Ce nu poate fi rostit, de David Szalay (orig. Flesh) este o carte despre singurătate și dimensiunea fizică a existenței, scrisă într-un stil minimalist. Deși abordează teme dificile, juriul Booker Prize a subliniat un paradox cel puțin interesant: „Este, în multe privințe, o carte întunecată, dar este o bucurie să o citești.” De asemenea, Roddy Doyle, președintele juriului Booker Prize, a declarat că aceasta a fost „cartea la care ne-am întors mereu, cea care s-a detașat de celelalte romane grozave datorită singularității sale. Nu am mai citit niciodată ceva exact ca ea.”
Având așa o prezentare mi s-a părut potrivit ca asta să fie cartea cu care vom încheia anul la Clubul Editura Trei.
Noiembrie a fost, de asemenea, și luna marilor premii literare ale Franței (dintre care două au fost anunțate deja în traducere: La Maison vide de Laurent Mauvignier (Goncourt); Kolkhoze de Emmanuel Carrère (Prix Médicis, în traducere la Ed. Trei), La nuit au coeur de Nathacha Appanah (Femina, în traducere la Ed. Trei), Je voulais vivre de Adélaïde de Clermont-Tonnerre (Premiul Renaudot pentru roman) și Le crépuscule des hommes de Alfred de Montesquiou (Premiul Renaudot pentru eseu).
În lumea literară românească nu am avut parte de premii literare autohtone, ci de încă o discuție aprinsă (și încă neterminată) despre schimbarea programei de literatură pentru manualele de clasa a IX-a. S-a decis că programa veche, tematică, cu numeroase trimiteri la o literatură universală și diversă, este responsabilă pentru analfabetismul funcțional de azi, motiv pentru care întoarcerea la literatura română veche ar fi o soluție salvatoare. Mie mi-a plăcut literatura română veche în facultate, însă am fost, de asemenea, profesor pentru generațiile de acum, iar această idee mi se pare complet stupidă și nerealistă. Adevărul e că până la marii clasici literatura română cu greu poate fi numită literatură și în nici un caz nu poate fi interesantă sau incitantă pentru copiii de azi. Chiar și mie mi-a plăcut mai mult s-o studiez la cursurile de Istoria Limbii Române Literare unde era pusă în context lingvistic, istoric, cultural, însă eu eram un filolog în formare, iar această abordare interdisciplinară cu siguranță nu se poate face la clasa a 9-a de liceu. Au fost multe personalități culturale care s-au pronunțat împotriva acestei idei, sper să se țină seama și de aceste păreri și educația să nu mai primească încă o lovitură (după creșterea TVA și „reforma” învățământului).
Ultimul eveniment din seria #CărțidespreCărți pe care am inițiat-o la începutul anului a avut loc tot luna asta la Cărturești Verona. Invitata mea a fost Cristina Bogdan (antropolog și conf. univ. la Facultatea de Litere, Universitatea București), iar tema evenimentului, „Cărțile care ne învață să trăim, cărțile care ne învață să murim”. Am luat ca pretext volumul Filosofie și viață. Marile întrebări despre cum să trăim de A.C. Grayling și am pornit un periplu prin Antichitate, Evul Mediu și epoca contemporană, vorbind despre filozofia stocilor, Artes bene moriendi și cărțile de dezvoltare personală din epoca contemporană. A fost un eveniment incitant și inspirator, Cristina Bogdan este pentru mine deopotrivă prietenă și mentor, iar recomandările sale i-au fermecat pe cititorii prezenți. Din păcate, din cauza unei erori tehnice, acest eveniment a fost înregistrat fără sunet, așa că nu-l mai pot posta pentru a fi urmărit și de cei care nu au putut ajunge.
Voiam să citesc din primăvară, de când a apărut, cartea lui Grayling (am citit anul trecut Frontierele cunoașterii care mi-a plăcut mult, am scris despre ea și despre alte cărți asemănătoare în articolul Creierul nostru povestitor) și am reușit s-o termin luna asta. Mi-a plăcut teza lui conform căreia rolul flozofiei e să ne ajute să înțelegem viața și că ar trebui să fie mai întâi praxis înainte de a fi gnosis. Grayling se poziționează împotriva filozofiei analitice, așa cum s-a dezvoltat ea în facultățile de profil contemporane, și militează pentru o întoarcere a filozofiei așa cum era văzută și practicată în Antichitate când filozofia era, în primul rând, o metodă și o disciplină personală. Cartea este organizată tematic, o abordare ce poate fi un pic mai prietenoasă și mai puțin didactică decât o organizare cronologică (așa cum este un alt volum al său, Istoria filosofiei). Lângă acest volum mai pot fi puse ca lecturi complementare alte două recent apărute în aceeași colecție, Cum să gândești ca Socrate. Filosofia antică, un mod de viață pentru lumea de azi de Donald J. Robertson și Trebuie să îți schimbi viața de Peter Sloterdijk (o apariție de excepție pe piața noastră editorială).
Două dintre lecturile lunii au fost (complet întâmplător) povești despre familii bogate care au sfârșit ucise în mod brutal (și asta a cam fost singura asemănare dintre ele, altfel au fost complet diferite). Prima a fost Nu poți fugi, nu te poți ascunde de Yrsa Sigurdardóttir, un nordic noir, primul volum dintr-o serie nouă („Black Ice”), cu acțiunea plasată într-un sătuc islandez izolat. Nu știu dacă mai e cineva care poate construi suspansul atât de bine la limita între normal și paranormal cum e Yrsa Sigurdardóttir. Ar mai putea fi Stephen King, însă el alunecă de prea multe ori foarte clar în paranormal, pe când Yrsa reușește să-și țină echilibrul pe graniță. Cel de-al doilea a fost romanul pe care l-am ales pentru clubul de carte Editura Trei din noiembrie, anume Parădais de Fernanda Melchor, o poveste desprinsă din universul violent și mizer al Sezonului uraganelor, deși mai puțin ambițioasă și de mai mică întindere. Discuțiile de la club au fost la fel de incitante precum romanul însuși: am apreciat cu toții traducerea excelentă a lui Marin Mălaicu-Hondrari și, mai ales, limbajul colocvial și argotic, jocurile naratoriale, construcția personajelor și a relațiilor dintre ele, dar, mai ales, felul în care sunt subliniate inegalitățile sociale.
Ultimele două lecturi ale lui noiembrie sunt două dintre cărțile pe care le voi prezenta la #Gaudeamus2025: Dacă aș avea chipul tău de Frances Cha, un roman despre viața în Coreea de Sud contemporană, un univers care pentru mine e ca o altă planetă. Dincolo de clinicile de înfrumusețare din Seul, universul k-pop, bucătăria coreeană, tradiții vechi și noi, este o poveste despre prietenia feminină și care, chiar și numai pentru asta, este o lectură foarte frumoasă. Am citit-o ușor și cu plăcere. Tot cu plăcere (deși nu la fel de ușor) am citit și cealaltă carte pentru târg, Pacienții doctorului García de Almudena Grandes, un roman ambițios, foarte bine documentat, despre rețeaua de evadare a criminalilor naziști de război prin Spania lui Franco în Argentina lui Perón. Deși am tot spus despre mine că nu-mi plac romanele cu spioni (și chiar nu-mi plac), acesta este mai mult decât un roman de spionaj: este una dintre cele mai bune cărți despre „banalitatea răului” și, la fel ca cea de dinainte, tot o carte despre prietenie, de data asta o prietenie între doi bărbați a căror relație s-a construit în jurul „legăturilor de sânge” care iau naștere în mijlocul războiului și al morții. Mai am 100 de pagini din carte și mă zbat între dorința de a o citi cât mai repede și cea de a o lungi cât mai mult, așa cum facem tot timpul cu cărțile care ne plac foarte mult.
Pe lângă recentul Booker, printre noutățile editoriale ale ficțiunii lunii noiembrie am remarcat și următoarele cărți: Cartea cu stafii. Zece povestiri de Henry James, Lacul creației de Rachel Kushner, Visul jaguarului de Miguel Bonnefoy, o adaptare grafică după Mândrie și prejudecată de Jane Austen realizată de Vali Ivan, o nouă culegere de proză scurtă de Lydia Davis, Străinii noștri, alături de un volum de poezie care este, deopotrivă, și o frumoasă carte-obiect conceptuală, Inima hiperkinetică de Cristina Bogdan, și o nouă antologie de proză scurtă românească contemporană, Box Office.
Iar pe lista noutăților interesante din nonficțiune am pus: Peștii cubanezi. Un secol în eseuri de Bogdan-Alexandru Stănescu, două volume de istorie care merg bine și împreună și separat, În căutarea bunătății. Istoria evoluției naturii umane de Eamonn Toland și Sex și pedeapsă. 4.000 de ani de condamnare a dorinței de Eric Berkowitz, o nouă aparțițe în colecția „Psi” a Ed. Humanitas, Vinovăția. O introducere contemporană de Donald L. Carveth, și două volume foarte interesante semnate de autori români: Secretul vieții. O scurtă istorie a eredității, de la Aristotel la editarea genică de Alexandru Babeș și Salut voios! O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă (1948-1953) de Cristian Iscrulescu, precum și noul Almanah Dilema 2026 (ocazie cu care mi-am amintit că încă nu am terminat de citit Almanah Dilema 2025).
Am avut grijă să-mi pregătesc din timp și agendele pentru anul viitor. Alesesem ceva livresc în locul ilustrațiilor florale de până acum (Book Lover's Diary 2026 și agenda și calendarul A Book Lover's Year), dar două prietene mi-au făcut cadou și agenda Bloom&Grow de Katie Daisy (în librăriile Cărturești pot fi văzute și răsfoite mai multe modele de la Amber Lotus). Ca planuri de lectură pentru finalul de an, am pus așa pe listă: Amintiri din viitor de Irene Vallejo (mici geme literare, de 1-1,5 pagini, numai bune să te deconectezi pentru 1-1,5 minute și să-ți reîncarci bateriile literare), Meserii nerecomandate femeilor de Gabriela Adameșteanu (un nou volum de memorialistică de care am aflat după ce am terminat de citit Anii romantici astă-primăvară și îl aștept cu nerăbdare de atunci), Ghidul călătorului în Anglia medievală de Ian Mortimer (face pereche bună cu Ghid de călătorie în Evul Mediu de Anthony Bale și un alt volum recent apărut, Prima cruciadă. Chemarea din Răsărit de Peter Frankopan), iar pentru cluburile de carte am de citit Fapte glorioase de Ferdia Lennon și Ce nu poate fi rostit de David Szalay.
Săptămâna asta începe și Gaudeamus 2025, așa că voi posta cât de curând și articolul cu noutățile și recomandările pentru târg. Până atunci, să citim bine!
Scrie un comentariu