„Casa ușilor”, de Tan Twan Eng (fragment în avanpremieră)

Roman nominalizat la Booker Prize 2023. 

„O carte care va fascina multe generații de cititori de acum încolo.“ Colm Tóibín

Un roman fermecător despre dragoste și trădare, colonialism și revoluție, amintiri și izbăvire.

Suntem în anul 1921. Lesley Hamlyn și soțul ei, Robert, avocat și veteran de război, locuiesc la Casa Cassowary din Penang. Viețile lor sunt revigorate atunci când „Willie“ Somerset Maugham, unul dintre marii scriitori ai vremii și vechi prieten al lui Robert, sosește în Penang pentru o vizită prelungită, împreună cu secretarul său, Gerald. Maugham se confruntă cu o serie de probleme. Cum cariera sa intră în declin, ajunge la Cassowary în încercarea disperată de a găsi un subiect pentru următoarea sa carte. Pe de altă parte, Lesley este și ea afectată de o căsnicie mai duplicitară decât pare la prima vedere. Aflând de legătura din trecut a lui Lesley cu revoluționarul chinez Sun Yat­sen, el decide să cerceteze problema mai în profunzime. Dar, pe măsură ce prietenia lui cu Lesley devine tot mai strânsă, Maugham descoperă o poveste mult mai surprinzătoare decât și­a imaginat, în care se împletesc acțiuni subversive și scandaluri, dar și procesul unei englezoaice acuzate de crimă.

Un roman fascinant, bazat pe evenimente reale, Casa ușilor urmărește liniile de falie ale rasei, genului, sexualității și puterii în vremea imperiului și analizează în profunzime natura complicată a iubirii și prieteniei.

„Remarcabil... Casa ușilor demonstrează încă o dată talentul lui Tan Twan Eng de a evoca atmosfera locului și a epocii... Cu detalii minunate și povestiri în care se împletesc capriciile vieții lui Maugham... Un roman rafinat, o capodoperă.“ Sunday Times

„Perfect echilibrat... un roman stratificat într­un mod fascinant... O atmosferă înșelător de tihnită, în care Tan Twan Eng a țesut o poveste superbă, liniștită și complexă despre dragoste, datorie și trădare.“ Literary Review

„Captivant... superb... Un roman memorabil pentru incursiunile sale interculturale inteligente și imaginile de neșters.“ The Wall Street Journal

„Bazat pe evenimente reale, Casa ușilor sondează probleme atemporale legate de rasă, gen și sexualitate. O proză sublimă și rafinată oferită de un povestitor talentat.“ Toronto Star

Tan Twan Eng s­a născut în Penang, Malaysia. A studiat dreptul la University of London, lucrând ulterior ca avocat la una dintre cele mai renumite firme de avocatură din Kuala Lumpur. Romanul său de debut, Darul ploii, a fost nominalizat la Man Booker Prize 2007. Grădina cețurilor din amurg a câștigat Man Asian Literary Prize 2012 și Walter Scott Prize for Historical Fiction 2013. Al treilea roman al său, Casa ușilor, a fost inclus pe lista lungă pentru Booker Prize 2023. Tan Twan Eng își împarte timpul între Kuala Lumpur și Cape Town.

Casa ușilor, de Tan Twan Eng (fragment în avanpremieră)

CARTEA A DOUA

   Capitolul 8

 

Lesley

Penang, 1910

    V

           

Șederea în Kuala Lumpur îmi oferise spațiul ne­cesar pentru a privi apele tulburi ale căsniciei mele cu mai multă nepăsare. Erau momente când chiar uitam de aventura lui Robert, dar imediat ce am pus piciorul pe puntea feribotului și am zărit culmile înverzite ale Penangului înălțându-se deasupra orașului, sentimentul de apăsare a revenit, copleșindu-mă.

Când am ajuns acasă, am urcat direct în camera co­piilor. Mi-am luat băieții în brațe și i-am strâns cu putere.

— Lui mami i-a fost atât de dor de voi! Vouă v-a fost dor de mami?

— Micuțul ăsta, a zis Ah Peng ciufulindu-i părul lui Edward, a plâns tot timpul.

— Ba n-am plâns, a spus Edward.

— Plângăciosul, plângăciosul! a intervenit James.

— Nu sunt plângăcios!

Mutrița lui Edward tremura, în încercarea de a-și reține lacrimile.

— Oh, dragul meu, nu-i nimic. James, nu fi răutăcios.

Am scos dintr-o sacoșă de cumpărături două bărcuțe de jucărie pictate în culori strălucitoare.

— Uite, Edward, uite ce ți-a luat mami.

I-am dus pe plajă. La ora aceea erau puțini oameni. Un bărbat în vârstă își plimba terierul; doi tineri eu­ropeni, fără cămăși, stăteau întinși unul lângă celălalt pe rogojinile lor de bambus. Malaysiana care căuta crabi-potcoavă m-a salutat când am trecut pe lângă ea. Un sampan legat de un stâlp zăcea pe fundul descoperit al mării, abandonat de valul care se retrăgea.

În apele puțin adânci ale unui golfuleț lăsat în urmă de maree, am îngenuncheat și i-am ajutat pe copii să-și lanseze bărcuțele, arătându-le cum să le țină.

— Gata?

Mi-am fluturat eșarfa deasupra capului.

— Unu, doi, trei!

Băieții și-au lansat bărcuțele înainte să-mi cobor brațul. Barca lui Edward a țâșnit înainte, în timp ce barca lui James s-a clătinat, s-a dezechilibrat, după care s-a redresat singură. Am strigat și am aclamat cele două ambarcațiuni care traversau ochiul de apă limpede și strălucitoare, trăgând după ele urmele suprapuse pe care le lăsau pe suprafața apei.

M-am așezat pe plajă, uitându-mă la copii cum se stropeau unul pe celălalt, în timp ce apusul își picura cer­neala în mare. Nu puteam lăsa toate astea în urmă, nu puteam renunța la căsătorie. Nu aveam de ales, trebuia să îndur în tăcere trădarea lui Robert.

La cină, Robert a vrut să audă tot ceea ce aflasem în timpul audierilor. Toată lumea, mi-a zis el, vorbea despre acuzația de crimă.

Mă uitam la Robert în timp ce-i povesteam cele în­tâmplate la audieri, iar o parte din mine se întreba dacă își vizitase amanta câtă vreme fusesem plecată. În tre­nul care mă aducea din Kuala Lumpur, m-am luptat cu ideea de a-i vorbi despre aventura lui Ethel, însă adulte­rul lui m-a făcut să ezit să discut despre infidelitatea lui Ethel — despre infidelitatea oricui, la drept vorbind — tocmai cu el.

— Ceva nu se potrivește, a zis el în clipa când am terminat. Dacă aș fi fost în locul lui Daly și eu aș fi acu­zat-o pe Ethel de crimă.

— Dar Steward a încercat s-o violeze. Se afla într-o… stare mentală… tulbure… nu știa ce face. Nu l-ar acuza pe Steward dacă n-ar fi vinovat — iar violul e o acuzație greu de dovedit, nu-i așa? Mi-ai spus chiar tu asta la un moment dat.

— Violul este foarte greu de dovedit, a încuviințat Robert, dar e și mai dificil de infirmat.

Ochii lui au căpătat expresia aceea somnoroasă, fa­miliară, pe care o avea ori de câte ori încerca să stră­pungă roca dură a unei spețe legale complexe.

— Dacă se culca într-adevăr cu el, ce ar fi determinat-o să-l ucidă? a zis el ca pentru sine. O ceartă din dragoste?

Oare voia să pună capăt aventurii? Sau poate că o părăsise pentru altă femeie, iar ea l-a ucis într-un acces de gelozie.

Tatona terenul, foarte aproape de limitele adevăru­lui. Dar care era adevărul? Poate că Ethel mă mințise, iar evenimentele acelei seri semănaseră mai curând cu ceea ce specula acum Robert.

— Apropo, soții Macalister au de-acum electricitate, a zis Robert în timp ce noul servitor, Ah Keng, ne lua din față farfuriile goale. Dau o petrecere, să se laude. Am fost invitați.

— Dar… noi ar fi trebuit să avem primii. Ne-am mu­tat cu o lună înaintea lor. Asta-i din cauză că verișoara lui Mary lucrează la Departamentul pentru lucrări pu­blice, sunt sigură.

Am uitat de iritarea pe care o simțeam față de soții Macalister în clipa când Ah Keng s-a întors, spre încân­tarea mea, cu două boluri cu fulgi de gheață și un ulcior de alamă, plin cu lapte de cocos rece. În lapte pluteau viermișori de fidea din linte, înverziți cu suc din frunze de pandan. Chendol[1], desertul meu preferat. Am ridicat din sprâncene spre Robert. Mi-a zâmbit, în timp ce turna laptele de cocos în bolurile cu gheață.

— L-am cumpărat de la standul tău preferat — de la bătrânul și îndesatul Teochew, din Swatow Lane. Nici nu-ți imaginezi ce coadă era.

Mi-am coborât privirea spre bolul meu, ascunzându-mi lacrimile care-mi încinseseră deodată ochii. Am clipit și mi-am turnat peste chendol o porție generoasă de sirop de gula malacca[2]. Laptele de cocos era rece și cremos, iar tăiețeii verzi, cu aromă de pandan, accentuau dulceața lipicioasă și afumată a zahărului.

— A meritat să stai la coadă, am zis, zâmbindu-i.

Ne-am mâncat chendolul în tăcere o vreme, apoi Robert a zis:

— Poate că Ethel a fost cea care a vrut să pună capăt poveștii. El n-a suportat jignirea; a amenințat-o că face pu­blică aventura lor. Așa că l-a ademenit la ea acasă într-o seară în care știa că soțul ei va fi plecat, cu intenția de a-l reduce la tăcere. Șase gloanțe în spate aveau să-și facă treaba, cu siguranță.

Criminală cu sânge-rece. Nu, era imposibil. Refuzam să cred că Ethel era capabilă de așa ceva. Refuzam să cred asta, dar nu mă puteam abține să întreb:

— Ce se va întâmpla cu ea dacă va fi găsită vinovată?

Lumânările se stinseseră, iar salonul părea că se micșorează în jurul nostru. Marea fremăta în depărtare.

Robert și-a mai pus o porție de chendol.

— Atunci va fi spânzurată.

Casa ușilor, de Tan Twan Eng (fragment în avanpremieră), Ed. Trei, 2024, trad. Ioana Petridean, col. „Fiction Connection”

[1] Desert popular în anumite țări din Orientul Îndepărtat.

[2] Zahăr de palmier.