„Grand Hotel Europa”, de Ilja Leonard Pfeijffer (fragment)

Un roman năucitor despre atmosfera și identitatea Europei, concentrat în jurul unui hotel care adăpostește contradicțiile multiple ale continentului.

Un scriitor neerlandez se stabilește la Grand Hotel Europa, un loc „pe vremuri grandios“, pentru a scrie povestea relației abia încheiate cu Clio, specialistă italiană în istoria artei. Pentru ea se mutase de la Genova la Veneția, cu ea călătorise în Malta, Palmaria sau Cinque Terre în căutarea ultimului tablou, pierdut, al lui Caravaggio. Pe măsură ce rememorează această dragoste, devine fascinat de personajele care populează hotelul: un majordom cu maniere rafinate din altă epocă, un valet care citește Eneida, un magnat grec, un bătrân erudit, o poetă feministă – totul pe fundalul unei Europe care, asemenea marii iubiri a protagonistului, „trăiește în trecut“.

„Un stil care amintește de Nabokov, Tom Wolfe, Baudrillard, Umberto Eco, Wes Anderson...” (The New York Times Book Review)

„Un mare roman autobiografic, nostalgic și poetic, despre Europa și declinul ei.” (Le Figaro)

„Un roman puternic și fascinant care nu se uită ușor.” (La Stampa)

ILJA LEONARD PFEIJFFER (n. 1968) este poet, romancier, dramaturg și eseist, una dintre cele mai originale voci ale literaturii neerlandeze contemporane. A studiat limbile clasice și și-a susținut doctoratul cu o teză despre poetul grec Pindar. A publicat peste patruzeci de volume de versuri și proză. A locuit și a lucrat mulți ani în Genova, dedicând acestui oraș romanul La Superba (2013), premiat cu Libris Literature Prize și care i-a adus succesul internațional. În 2017 a publicat romanul Peachez, een romance.

Grand Hotel Europa, de Ilja Leonard Pfeijffer (fragment)

Primul cu care am vorbit după atâta timp, fără a socoti puținele cuvinte bine măsurate pe care le schimbasem cu taximetristul meu ursuz la începutul și la sfârșitul drumu­lui, a fost un băiat slab și smead îmbrăcat în nostalgica uniformă roșie de valet. De la distanță, îl văzusem așezat pe scările din marmură ale porticului flancat de coloane corintice din fața intrării, sub numele „Grand Hotel Europa“ scris cu litere aurite, când, scrâșnind pe cărarea pietruită dintre platani, taxiul a început să se apropie de capătul lungii alei de acces. Ieșise să fumeze o țigară. S-a ridicat în picioare intenționând să mă ajute cu bagajele. Deoarece îmi părea rău că sosirea mea îi stricase pauza de țigară și deoarece ăsta era și adevărul, i-am spus, în vreme ce taxiul se îndepărta de noi pe pietriș, că bagajul meu mai poate aștepta puțin, că făcusem un drum lung și că și mie îmi e poftă de o țigară. I-am oferit una din pachetul meu bleu de Gauloises Brunes fără filtru și i-am aprins-o cu bricheta mea Zippo solid brass. Pe chipiul lui era brodat cu litere aurii numele „Grand Hotel Europa“.

Ne-am așezat. Fumam de câteva minute în tăcere, unul lângă altul, pe scările intrării somptuoase ale hotelului pe vremuri grandios, unde aveam de gând să mă stabilesc deocamdată, când mi s-a adresat.

— Îmi cer scuze că nu-mi pot înfrâna curiozitatea, a spus, dar v-aș putea întreba de unde veniți?

Am suflat fumul în direcția norului de praf pe care taxiul îl lăsase în urmă drept amintire, în depărtare, la capătul aleii de acces, unde începea pădurea.

— La această întrebare sunt posibile mai multe răs­punsuri, am zis.

— Mi-ar plăcea să le aud pe toate, a spus el. Dar, dacă asta vă răpește prea mult timp, puteți să mi-l dați pe cel mai frumos.

— Principalul motiv pentru care am venit aici, am zis, e faptul că sper să găsesc timp pentru răspunsuri.

*

Anonimitatea și efemeritatea care caracterizează în mod normal șederea într-un hotel, care îți provoacă sen­zația de tristețe și de entuziasm că ai ajuns pentru scurt timp pe un tărâm al nimănui între plecarea de acasă și întoarcerea acasă, unde, pentru că nu se întâmplă nimic, la fel de bine s-ar putea întâmpla orice, și care, unui băr­bat singur între cearșafuri străine și după un whisky în plus, dat pe gât pe un taburet la barul din lobby, cu o ultimă glumă răsuflată pentru barmanul care lustruiește cu stoicism paharele, pot să-i sugereze că nimeni nu ar afla dacă ar suna portarul de noapte să-l întrebe dacă nu știe vreo fată dispusă să-și ofere serviciile – împrejurare în care doar whiskyul în plus îl oprește să și facă asta – sunt aici, la Grand Hotel Europa, amintiri șterse ale unei mo­dernități care se petrece departe, într-o altă lume.

Aici nu îți pui încrederea într-o efemeritate moder­nistă, ci într-o încetineală care și-a dovedit eficiența, ceea ce mă aduce în dispoziția de a scrie fraze lungi. De altfel, și conexiunea la internet este foarte înceată, dar asta, ca o paranteză. În locul anonimității, în prima seară mi-am găsit numele scris fără greșeală, gravat în inelul de șervet argintat care marca masa mea rezervată în restaurant. Nu era argint masiv și totuși am apreciat gestul în mod deo­sebit. Firește, asta este și o formă ingenioasă de a-și păs­tra clienții, fiindcă, numai din cauza acelui inel de șervet, m-aș fi simțit vinovat dacă aș fi avut intenția de a-mi con­tinua călătoria peste doar câteva zile. Dar nu intenționam asta, și nici ceilalți oaspeți, care nu lăsau nici măcar unul impresia de a fi în trecere.

Grand Hotel Europa, de Ilja Leonard Pfeijffer, Ed. Nemira, 2023, traducere din neerlandeză de Irina Anton, col. „Babel”