Totul a pornit de la provocarea de a scrie o poveste cu fantome. În 1816, patru prieteni (Mary și Percy Shelley, lord Byron și John Polidori), adunați în jurul focului în Villa Diodati, lângă Geneva, citesc povești germane cu fantome (în 1812 apăruse prima ediție a Poveștilor Fraților Grimm) și hotărăsc că ei ar putea scrie mai bine. Așa se nasc două texte celebre: Vampirul de John Polidori și Frankenstein sau Prometeul modern de Mary Shelley. Drama unui creator de geniu solitar care încălcă „legile firii” într-o manieră tragică, o poveste despre hybris și revoltă, despre puterea științei și conștiința morală, despre religie și originea vieții, despre problema răului și influența societății și a educației în formarea caracterului, romanul lui Mary Shelley a fost de la început o rețetă de succes.
CITITORII EPOCII
În prima jumătate a secolului XIX lectura ajunsese într-un punct de transformare majoră: era pentru prima dată o practică masiv răspândită, laică și personală. Suntem în prima epocă a cititorilor de masă și, deși alfabetizarea încă nu este completă, sunt tot mai mulți oameni care știu să citească și care caută plăcerea oferită de ficțiune.
E perioada Romantismului și a Revoluției Industriale, în care cartea devine o marfă accesibilă, iar „cititorul modern” — femeie, burghez, adolescent, muncitor alfabetizat — prinde contur. Existau deja tiparul mecanic, hârtia ieftină, un comerț dezvoltat cu cărți, reviste și ziare, librării și biblioteci. Dominantă era lectura tăcută: cititul era în primul rând un act interior, individual, iar cartea un spațiu al intimității și reflecției personale. Cu toate astea, se practica încă, în familie, lectura cu voce tare, mai ales seara, la lumina lumânării.
Cărțile erau publicate în mai multe forme: broșuri vândute în magazine universale, librării sau de vânzători ambulanți; tipărite în trei volume pentru biblioteci – așa-numitul „roman în trei punți” (three-decker novel), un procedeu prin care aceeași carte era împrumutată concomitent de trei cititori (dar care ținea ridicat prețul cărții); în ediții complete, dar ieftine și puțin atrăgătoare.
Este epoca primelor forme de biblioteci publice (cabinets de lecture), locuri unde puteai împrumuta cărțile cu ora, dar și a romanelor sentimentale gotice (populare în Anglia) care aveau ca personaje oameni obișnuiți (spre deosebire de cele franțuzești, unde predominau aristocrații). Populare erau și „penny dreadfuls”, broșuri ieftine, tipărite pe hârtie de proastă calitate, cu povești senzaționale, crime, mistere, aventuri, fantome și monștri. Publicate în fascicule săptămânale și vândute cu un penny, au fost populare între 1830–1840. Se poate spune că au fost prima formă de literatură de masă pentru că au creat o adevărată cultură a lecturii populare (ceea ce le făcea, evident, suspecte în ochii elitelor: se spunea că corup tineretul și încurajează crimele) și au stat la baza literaturii de aventuri, polițiste și horror moderne.
Este și prima epocă a cititorilor de masă, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt femeile, ceea ce este în mod evident semnul unei adevărate revoluții culturale. De asemenea, este perioada în care cărțile ajung ca obiect la forma pe care o cunoaștem și azi: tipărite cu litere metalice, pe hârtie industrială, legate mecanic, cu coperți cartonate, titlu pe copertă și cotor, paginare, prefață, note și ilustrații gravate. Textul era tipărit pe o singură coloană, cu margini late pentru note, iar prima pagină includea titlul complet, numele autorului, anul și locul tipăririi.
CĂRȚILE EPOCII
Scris în plină epocă romantică, Frankenstein se inspiră din Paradisul pierdut de John Milton și adăugă galeriei de eroi romantici damnați – Faust (Goethe), Manfred și Cain (Byron), Melmoth Rătăcitorul (Charles Maturin), Ahasverus (jidovul rătăcitor), iar mai târziu în literatura română Conrad al lui Bolintineanu sau Luceafărul lui Eminescu, pe lângă damnații mitologici precum Prometeu sau Lucifer – imaginea unui monstru nefericit, construit pentru a fi om, dar fără a fi umanizat. Este epoca marilor revolte și a marilor revoltați, apogeul eroilor rătăcitori, melancolici, rebeli, blestemați, care sfidează zeii, morala și societatea.
Cu rădăcini adânci în teama ancestrală de „mortul viu”, creatura fără suflet sau conștiință pe care oamenii au încercat dintotdeauna s-o țină la distanță prin mituri și rituri, monstrul lui Frankenstein devine el însuși o figură mitică modernă, un hibrid între golem și strigoi, ale cărui avataruri ajung până în poveștile de azi cu zombi.
Era și epoca experimentelor galvanice și a cercetărilor și explorărilor lui Alexander von Humboldt, a primelor întrebări serioase despre originea vieții (Erasmus Darwin este citat ca sursă de inspirație, alături de Paradisul pierdut al lui Milton), a cabinetelor de curiozități (Wunderkammern) care au stat și la baza primelor muzee, epoca dicționarelor și enciclopediilor laice, construite în spiritul summae-lor medievale: opere totale care aspirau să cuprindă întreaga cunoaștere, dar de data asta în cheia raționalismului științific (în 1751 apare primul volum din Encyclopaedie, ou Dictionnaire raisonne des sciences, des arts et des métiers coordonat de Denis Diderot și Jean d’Alembert, iar în 1768 primul volum al Encyclopaedia Britannica).
Era o epocă marcată deopotrivă de entuziasmul iluminist al cunoașterii totale, cât și de neîncrederea romantică în natura umană, alienată de Revoluția Industrială aflată la început. Era, totodată, epoca în care cafenelele au devenit spații efervescente ale discutării și răspândirii ideilor științifice și politice, dar și epoca primelor cluburi de lectură (momentan, mai mult un fel de cenacluri sau saloane literare exclusiviste).
Prima ediție a romanului Frankenstein a apărut în 1818 în trei volume, fără numele autoarei pe copertă (dar cu o prefață semnată de P.B. Shelley), însă asta nu era ceva neobișnuit: Daniel Defoe nu și-a semnat nici el cărțile, dorind să le confere mai multă autenticitate, întrucât le-a scris sub forma unor autobiografii fictive. La fel au fost publicate și Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift. În 1830 a apărut o nouă ediție (definitivă, revizuită, într-un singur volum) cu numele autoarei pe copertă (Mary Wollstonecraft Shelley) și cu o prefață semnată de ea despre povestea apariției cărții.
CONTEXT LITERAR ROMÂNESC
Secolul al XVII-lea este marele secol al scrisului românesc, veacul în care limba încetează să mai fie doar un grai vorbit și devine una în care se poate gândi și scrie. Dintre laici scriu cronicarii — nu călugări, ci mari boieri cu dregătorii, unii școliți în Polonia, oameni care simțeau că e treaba lor să scrie istoria: Grigore Ureche deschide seria cu primul letopiseț în românește, Miron Costin adaugă tratatul despre originea latină a neamului și Viiața lumii, cea dintâi poezie cultă românească, iar Ion Neculce adună în O samă de cuvinte legendele auzite din bătrâni.
În ceea ce privește literatura religioasă se petrece o adevărată revoluție lingvistică prin trecerea cărții sfinte din slavonă în română. Și, întrucât tiparul era aproape în întregime sub controlul bisericii, limba română literară este, astfel, creată tocmai de cărțile de cult: Cazania lui Varlaam (1643), citită în toate cele trei țări românești, Noul Testament de la Bălgrad (1648), cu prefața care cere cuvinte înțelese de toți, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673) și, ca temelie, Biblia de la București a lui Șerban Cantacuzino (1688).
Peste toate acestea planează figura lui Dimitrie Cantemir, singura de talie europeană, dar caracterizată de un paradox: ce a scris în românește a circulat puțin sau a rămas netipărit veacuri întregi, iar ce a scris în latină a fost citit mai degrabă în restul Europei — a fost mai cunoscut departe decât acasă.
Secolul al XVIII-lea mută cultura înaltă spre cultura greacă (regimul fanariot, Academiile domnești), iar scrisul cult românesc original se rărește, dar tocmai atunci înflorește literatura populară, adevărata lectură a publicului: Alixăndria (cel mai popular text), Erotocritul, Esopia, Halima, Floarea darurilor, plus cărțile de prevestire și magie populară.
În 1818, anul primei apariții a lui Frankenstein, spațiul românesc nu intrase încă în romantism. Se afla încă în plin proces de trezire națională la capătul perioadei fanariote cu domnitori greci numiți de Poartă în Țara Românească și Moldova. Pentru atmosfera acestui sfârșit de epocă fanariotă, cu ciocoii, boierii și lumea Bucureștiului de dinainte de 1821, un bun ghid este romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi. Mai recente, alte două romane care pot contura o bună atmosferă a epocii sunt Hanul lui Manuc de Simona Antonescu și Theodoros de Mircea Cărtărescu.
Pe plan cultural chiar în 1818, la București, Gheorghe Lazăr deschide, la mănăstirea Sfântul Sava, prima școală superioară în limba română. Până atunci, învățământul înalt din Principate se făcea în grecește. În Moldova, Gheorghe Asachi deschisese deja, din 1813, la Iași, o clasă de ingineri în limba română. În Transilvania, sub stăpânire habsburgică, Școala Ardeleană ducea mai departe marele proiect al iluminismului românesc: demonstrarea originii latine a românilor și pledoaria pentru scrierea cu litere latine. În 1780 Samuil Micu-Klein și Gheorghe Șincai au publicat la Viena prima gramatică tipărită a limbii române, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (scrisă în latină și cu alfabet latin), iar în 1812 a apărut Istoria pentru începutul românilor în Dachia de Petru Maior. Ion Budai-Deleanu compusese Țiganiada, prima epopee română (o satiră savuroasă, în spirit iluminist) — dar opera a rămas în manuscris și avea să fie tipărită abia în 1875, la peste jumătate de secol după moartea autorului.
În Principate se scria poezie de dragoste, anacreontică și pre-romantică — poeții Văcărescu în Muntenia, Costache Conachi în Moldova — încă în alfabet chirilic, căci trecerea la literele latine avea să vină abia după 1860 („Într-o grădină, / Lâng-o tulpină / Zării o floare ca o lumină. / S-o tai, să strică! / S-o las, mi-e frică. / Că vine altul și mi-o rădică.” – Iancu Văcărescu).
UNIVERSUL CĂRȚII
Pe lângă Paradisul pierdut al lui Milton, Frankenstein de Mary Shelley poate fi legat și de alte opere marcante ale epocii (și de mai târziu): Faust de Goethe (savantul care face un pact cu Diavolul pentru cunoașterea absolută), Dr. Jekyll și Mr. Hyde de Robert Louis Stevenson, romanele științifice ale lui Jules Verne (până azi, cele mai vândute cărți franceze ale tuturor timpurilor), Dracula de Bram Stoker, Omul revoltat de Albert Camus, Odiseea spațială de Arthur C. Clarke, Nu mă părăsi de Kazuo Ishiguro sau Sărmane creaturi de Alasdair Grey. Toate participă, într-un fel sau altul, la reflecția asupra naturii umane, limitelor științei, bioetica medicală și posibilitatea de „îmbunătățire” a genomului uman.
Lecturi complementare: Polimatul de Peter Burke și Atelierele științifice și lumea de Robert P. Crease (pentru o perspectivă istorică asupra evoluției științei); Măsurarea lumii de Daniel Kehlmann, și Inventarea naturii de Andrea Wulf (pentru portretul lui Alexander von Humboldt, despre care se spunea că a fost inspirația lui Goethe pentru Faust); Wonderland de Steven Johnson (cabinetele de curiozități și cafenelele ca spații ale inovației); Arta măcelăritului. Cum s-a luptat Joseph Lister să transforme sinistra lume a medicinei victoriene de Lindsey Fitzharris (pentru contextul științific și medical al vremii, experimentele medicale și pe cadavre); Dragul meu Wallace (pentru atmosfera științifică a vremii și cum au evoluat întrebările despre evoluția și originea vieții) și Placebo. Chirurgi în căutarea nemuririi de Cătălin Vasilescu.
INTRO
„Te vei bucura să afli că, în ciuda presimțirilor tale atât de întunecate, nici o nenorocire nu mi-a tulburat începutul călătoriei. Am sosit aici ieri și prima mea grijă este să te încredințez, scumpă soră, că mă simt cum nu se poate mai bine și că pe zi ce trece îmi sporește încrederea în succesul expediției.”
(trad. rom. Adriana Călinescu)
„Te vei bucura să afli că niciun dezastru nu a zădărnicit începutul unei călătorii pe care tu ai privit-o cu atâta neîncredere, prevăzând tot felul de nenorociri. Am ajuns aici ieri și primul lucru de care m-am îngrijit, draga mea soră, a fost să te asigur că sunt bine și tot mai încrezător în succesul aventurii mele.”
(trad. rom. Andrei Covaciu)
Scrie un comentariu