Recent, Alan Garner, una dintre cele mai originale și profunde voci ale literaturii britanice moderne, a intrat în lista autorilor Anansi. World Fiction de la Editura Trei, cu romanul Vrăjitor Rătăcitor (Treacle Walker), una dintre cele mai lăudate și enigmatice opere literare ale ultimului deceniu.
Publicat inițial în 2021, romanul a fost distins cu titlul Guardian Best Fiction Book of 2021 și a fost finalist la Booker Prize în 2022, unde a impus o nouă bornă în cariera lui Garner, transformându-l în cel mai vârstnic autor selectat vreodată pe lista scurtă a prestigiosului premiu.
Descris de New Statesman drept „un mic miracol”, romanul Vrăjitor Rătăcitor (traducere de Iulia Anania) urmărește destinul lui Joseph Coppock, un copil curios care trăiește singur într-o casă veche și își umple zilele cu benzi desenate, mărgele și mici colecții de obiecte. Apariția unui vânzător misterios de vechituri, sosit într-o căruță trasă de un cal alb, declanșează o prietenie neobișnuită și deschide poarta către o lume în care mitul, folclorul local și realitatea cotidiană se suprapun.
The Guardian remarcă faptul că romanul se înscrie perfect în „universul clasic al lui Garner: obiecte aparent inutile, dar încărcate de rezonanță, prezentul legat de un trecut mitic și un copil care încearcă să dezlege misterele unei lumi ciudate”, în timp ce BBC laudă forța senzorială a prozei, „o creație de viziuni, sunete și texturi care trebuie simțite mai degrabă decât citite”. The Telegraph subliniază modul în care autorul „împletește motive mitologice, tropi din poveștile pentru copii și obiecte magice ce ne depășesc capacitatea de înțelegere, construind din ele un univers coerent și tulburător”.
Romanul este considerat o fabulă metafizică densă, în care folclorul britanic, reflecțiile asupra timpului și percepției, precum și simbolurile arhaice – de la osul de miel folosit în divinație până la piatra ritualică a pragului casei – se combină într-o explorare poetică a sensului existenței.
„Vrăjitor Rătăcitor e un mic miracol.“ - New Statesman
Micul Joseph Coppock, un băiat stăpânit de curiozitate, încearcă să înțeleagă firea lucrurilor. El trăiește singur într-o casă veche și-și petrece timpul citind benzi desenate, colecționând ouă de păsări și jucându-se cu bile de sticlă. Într-o zi, un vânzător de haine vechi apare într-o căruță trasă de un cal alb și între cei doi, bărbat și băiat, se naște o prietenie rară, pe care Joseph n-ar fi putut-o găsi în revistele sale.
Luminos, descriind o lume fantezistă în cele mai mici și stranii detalii, Vrăjitor Rătăcitor este o contopire uimitoare între mit, folclor și poveștile pe care ni le spunem ca să găsim sensul lucrurilor.
„Avem nevoie de povești ca să descifrăm lumea.“ - Alan Garner
„Vrăjitor Rătăcitor e teritoriul clasic al lui Garner: obiecte în aparență inutile, dar cu rezonanță, prezentul legat de un trecut mitic, un copil curios care încearcă să dezlege misterele unei lumi ciudate, un peisaj încărcat de semnificații.“ - The Guardian
„Un abil creator de viziuni, sunete și texturi care trebuie simțite mai degrabă decât citite, adesea profund tulburătoare.“ - BBC
„Garner împletește motive mitologice, tropi din poveștile pentru copii, monștri care nu pot trece pragul decât dacă sunt invitați, obiecte magice care ne depășesc capacitatea de înțelegere și, din toate astea, construiește un univers.“ - The Telegraph
Romancierul britanic Alan Garner s-a născut în Cheshire, în 1934, și și-a petrecut copilăria în Alderley Edge, unde familia sa locuiește de peste patru sute de ani. De-a lungul carierei, a publicat mai multe romane și volume de proză scurtă. Romanul The Owl Service (1967) a câștigat Guardian Award, a fost recompensat cu Carnegie Medal și a fost ecranizat. Romanul Vrăjitor Rătăcitor (2021) s-a numărat printre finaliști la Booker Prize în 2022. Alan Garner a fost distins cu titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic pentru serviciile aduse literaturii.
Alan Garner este un romancier a cărui operă transcende granițele genurilor și care a redefinit modul în care povestea și folclorul se intersectează în ficțiune. Și-a petrecut copilăria la Alderley Edge, unde familia sa locuiește de peste patru sute de ani, o regiune din Cheshire plină de legende despre cavaleri adormiți și vrăjitori. Garner împletește în cărțile sale lumea reală cu cea mitică într-un mod inegalabil, făcând din peisajul natal atât sursă, cât și personaj al operelor sale.
Prima sa carte, The Weirdstone of Brisingamen (1960), combină aventura cu miturile străvechi ale locului și a devenit rapid un punct de referință al literaturii fantastice, urmată de continuarea The Moon of Gomrath și, mult mai târziu, de Boneland, o încununare literară a trilogiei care leagă copilăria de maturitate.
Dar opera lui Garner nu se limitează la opere fantasy. În volume precum The Stone Book Quartet, Strandloper și Thursbitch, explorează teme universale, precum identitatea, memoria, legătura omului cu pământul, folosindu-se de limbajul rural al Cheshire-ului și de simboluri ancestrale care sunt simultan moderne și atemporale.
Garner a primit numeroase distincții de-a lungul carierei sale excepționale: The Owl Service a câștigat atât Guardian Award, cât și Carnegie Medal, marcând o premieră istorică, iar Treacle Walker / Vrăjitor Rătăcitor a fost nominalizat la prestigiosul Booker Prize. El a fost, de asemenea, recompensat cu Phoenix Award și Lewis Carroll Shelf Award, iar în 2001 a fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru contribuția sa la literatură.
Deși a studiat la Magdalen College, Oxford, Garner a ales să își trăiască viața și să scrie în locul care i-a hrănit imaginația, Cheshire. El vede poveștile ca pe un mijloc de cunoaștere, iar primul său impuls nu a fost niciodată să scrie pentru un public anume, ci să exprime ceva fundamental despre viață și lume.
Astăzi, la peste opt decenii de viață, Alan Garner rămâne un maestru al literaturii: un artizan al limbajului, un povestitor care își conduce cititorii prin peisaje mistice, dar tangibile, către adevăruri intime despre natura umană și universul nevăzut ce pulsează sub suprafața realității cotidiene.
Vrăjitor Rătăcitor de Alan Garner (fragment)
Bărbatul puse totul înapoi în cufăr și-i închise capacul. Pe mijlocul capacului se afla o placă ovală din alamă, iar pe ea Joe văzu gravat un nume, cu litere șerpuitoare.
— Trăsni-m-ar dracii!
— Care-i baiu?
— Numele meu! Ăla-i numele meu! Chiar al meu! Acolo! Cu Scris Adevărat! Uite!
— În momentul ăsta totu-i al tău. Ai ales. Iar acum o să primești asta.
— Trăsni-m-ar dracii.
Bărbatul își deschise tolba și scoase ceva:
— Ia d-aci.
Era o piatră, aspră și cenușie, de mărimea și forma unui calup de săpun.
— Trăsni-m-ar dracii.
Puse piatra în mâna lui Joe. Pe o față era netedă; pe cealaltă era gravată silueta prelungă a unui cal, cu picioarele și coada întinse, cu capul îndreptat înainte.
— Suntem chit. Trocul s-a făcut.
— Și ce să fac cu isprava asta?
— Folosește-o.
— Cum?
— După cum ți-e de trebuință.
— Îți râzi de mine. Mă duc înăuntru. Să nu mă prindă soarele.
— Trebuie să fii iute ca să-l întreci, nu glumă, spuse bărbatul. Mișelul ăla cu frica-n sân care fuge de întuneric și nu se mai întoarce până-n zori.
— Am fost bolnav, spuse Joe.
— Atunci o să-ți urez ziua bună; dar ai umbră aici sub păr. Căldura și carnea bătrână nu fac casă bună. Iar frunzele părului sunt reci, virtutea lui – pământească.
— Poți să intri și tu, dacă vrei. E mai răcoare.
— Dacă se poate.
— Faci cum vrei. Nu mă stingherești, zise Joe. Intră în casă.
Bărbatul îl urmă, dar se opri nițel și privi pragul în timp ce îl trecea.
Casa avea trei camere, separate de pereți pe cadre de lemn și unite prin uși cu arcade. O vatră rotundă din fier forjat se afla în josul hornului, care era o încăpere în sine, făcută din același soi de lemn și în care se putea intra din două părți opuse.
Joe și bărbatul intrară în horn și se așezară pe talpa de stejar, față în față, cu cenușa rece între ei. Joe puse vasul și piatra lângă el, pe talpă. Bărbatul își scoase tolba de pe umăr și o puse pe podea.
— Ce-i cu peticul ăla, piratule? întrebă el.
— Am un ochi leneș, răspunse Joe. Trebuie să port peticul peste cel bun, ca ălălalt să-l prindă din urmă. Dar nu face nicio brânză. Îmi dă dureri de cap. Și nu văd cum trebuie.
— Ce ochiul nu vede, inima nu cere, făcu bărbatul. Ori nu-i așa?
— E o pacoste. Eh, dar numele meu… și Scrisul Adevărat.
— Răbdare, prietenul meu ambliop. Răbdare.
— O, hihihi și hahaha, pe o pânză de păianjen un elefant se legăna…
Bărbatul ședea fără să scoată o vorbă. Părea sărac în toate. Încălțările erau din piele aspră, prea mari și legate cu o curelușă, cu căputele despicate ca și cum ar fi fost tăiate. Le purta pe pielea goală.
Joe se lăsă într-o parte, apoi se îndreptă.
— Fața ta, spuse el. Dacă te uiți dintr-o parte, e bătrână. Din partea cealaltă, nu. Dacă o vezi din față, e în toate felurile. Ca vederile alea șmechere, care se schimbă după cum le privești. E de la ochiu ăsta afurisit.
— Vai de noi.
Bărbatul privea insistent în sus pe coșul care se îngusta.
— Cine ești? întrebă Joe.
— Cine? Ce? făcu bărbatul. E vreo diferență?
— Tu nu poți să vorbești decât în dodii? Cum te cheamă?
Afară, inelul de fier de la ușă lovi lent lemnul, de trei ori, făcând toată casa să răsune.
Joe se duse la ferestruica de lângă ușă și se uită afară. Nu văzu pe nimeni. Doar poneiul de sub copac și albeața arșiței.
— Nu-i nimeni afară, spuse el.
— Atunci nimeni nu vrea să intre, răspunse bărbatul.
Poc. Poc. Poc.
Joe simți ușa zgâlțâindu se.
Se uită din nou. Poneiul. Copacul. Arșița.
— Ce să fac? zise.
Poc. Poc. Poc.
Trase zăvorul.
O pală de vânt azvârli ușa peste el, împingându-l până în peretele hornului. Iar înăuntru se revărsă noaptea. Chipul îi fu înțepat de ace de zăpadă. Împinse ușa, împotrivindu-se vântului, iar zăvorul clănțăni, închizându-se. Joe se prinse de stâlpul hornului. Dar noaptea se afla acum în încăpere, un cearceaf de întuneric, fâlfâind de la un perete la altul. Își schimba forma, învârtejindu-se, unduindu-se. Căzu la podea și se încreți peste cărămizile de pe jos; apoi se ridică pe bârnele și grinzile tavanului; rămase atârnând de ele, se prăbuși la podea, se cocoșă. Țipă, crescu până la deschizătura hornului, dar nu intră. Se năpusti în toată casa prin crăpăturile și golurile din lemne, până sub streașină. Se auzi o șoaptă, apoi tăcere; iar pe podea zăpada se topi, prefăcându-se în lacrimi.
— Numele meu, spuse bărbatul, e Vrăjitorul Rătăcitor.
Vrăjitor Rătăcitor de Alan Garner, Ed. Trei, 2026, trad. rom. Iulia Anania, Anansi. World Fiction, col. „Anansi Contemporan”
Scrie un comentariu